Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Campanie naţională de colectare selectivă a deşeurilor

Pe lângă premii, organizatorii campaniei de colectare vin în acest an şi cu un suport de curs pe care profesorii să se poată baza în predarea orelor de protecţia mediului.

Campanie naţională de colectare selectivă a deşeurilor
Colectare deşeuri. Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Oana Rusu, 22 Octombrie 2012, 19:34

Elevii de toate vârstele vor participa, de luni până în luna iunie, la o campanie naţională de conştientizare şi colectare selectivă a deşeurilor.

Aflată la a două ediţie, campania este organizată de ministerul mediului, împreună cu Asociaţia non profit Environ.

Autorităţile doresc, astfel, să implice pe elevi şi pe profesori în realizarea unei reţele naţionale de colectare şi reciclare selectivă, în special a deşeurilor electrice şi electronice, a bateriilor şi a acumulatorilor uzaţi.

Pe lângă premiile cu care s-au obişnuit participanţii de anul trecut, organizatorii vin în acest an şi cu un suport de curs pe care profesorii să se poată baza în predarea orelor de protecţia mediului şi în organizarea diverselor activităţi din cadrul campaniei.

"Mulţi profesori mi-au spus că ei şi-ar dori să aibă un material în baza căruia să facă lecţii de educaţie ecologică.

"În condiţiile astea, noi am strâns informaţiile astea pentru ei, într-un suport de curs, împărţit în nouă capitole.

"Acoperă ceva mai mult de zece tipuri de deşeuri şi există la sfârşitul fiecărui capitol şi aplicaţii practice, există inclusiv un dicţionar de termeni şi un compendiu legislativ, cu legislaţia în vigoare la nivel naţional, pe tot ce înseamnă parte de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor", a declarat consilierul de imagine al Asociaţiei Environ, Elena Gaspar-Ion.

România, "codaşă la colectarea selectivă"

Potrivit ultimelor studii realizate la nivelul Uniunii Europene, România se situează pe ultimele locuri la capitolul reciclare, a spus Elena Dumitru, secretar general adjunct în cadrul ministerului mediului.

Aceste date nu reflectă, însă, eforturile ţării noastre privind ţintele impuse de europeni în ceea ce priveşte colectarea şi selectarea deşeurilor.

Aceste ţinte, spune Elena Dumitru, au fost atinse de fiecare dată.

"La nivelul Comisiei Europene, gradul de reciclare este de 1,97%.

"Există, totuşi, o discrepanţă între ceea ce înseamnă raportările statistice şi ceea ce înseamnă de fapt studiile efective pe eşantionare şi o analiză a deşeurilor colectate", a declarat Elena Dumitru.

Campania naţională de colectare selectivă a dus, în ediţia de anul trecut, la colectarea a peste 11 tone de deşeuri eletrice şi electronice.

Dintre acestea, o tonă şi jumătate au cântărit bateriile.

Tribunalul București a dispus începerea procesului în dosarul fraților Tate
România 26 Aprilie 2024, 22:45

Tribunalul București a dispus începerea procesului în dosarul fraților Tate

Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului și a respins mai multe cereri și excepții formulate...

Tribunalul București a dispus începerea procesului în dosarul fraților Tate
Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
România 26 Aprilie 2024, 19:15

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată luni printr-o serie de manifestări organizate în ţară şi în străinătate - anunţă...

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
România 26 Aprilie 2024, 19:00

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că Executivul are bani pentru plata pensiilor şi a salariilor.

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
România 26 Aprilie 2024, 18:54

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti

Peste 5.000 de tineri din ţară şi-au cumpărat bilete pentru cele patru zile ale festivalului de muzică din Costineşti care...

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
România 26 Aprilie 2024, 18:47

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise, cofinanţată prin programul Erasmus al Comisiei...

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
România 26 Aprilie 2024, 18:44

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne

Peste 1.500 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne se alătură, de astăzi,...

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
România 26 Aprilie 2024, 17:38

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac

Meteorologii avertizează că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri...

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
România 26 Aprilie 2024, 17:33

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment

Ajutorul de restructurare a TAROM de 80 de milioane de euro, pe care Comisia Europeană îl va aproba în câteva zile, va...

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment