Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ÎNTRE PRIETENI (CONTINUARE) Miercuri, 16 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

Sorina Man

19 August 2018
Vizualizari: 1750
Comentează add

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 28 iulie - 3 august 2018 CALENDAR CULTURAL 28 iulie - 3 august 2018 - Conține audio

sorina-man

 

 Emisiunea CALENDAR CULTURAL se difuzează sâmbăta, de la ora 6,05 la 7,00.

Ediția din data de 28 iulie 2018

*****

 Într-o zi de 28 iulie, în 1919, se instaura administrația română în județul Timiș-Torontal. Primul prefect al județului a fost avocatul și omul politic Aurel Cosma, cunoscut ca unul dintre cei mai fervenți apărători ai mișcării naționale. Începând cu 2016, această dată este sărbătorită ca "Ziua Județului Timiș" și este marcată printr-o seamă întreagă de spectacole, expoziții și alte evenimente.

Reporter Alina Bujancă

 Cu prilejul Zilei județului Timiș, cel mai rapid caricaturist al lumii - maestrul Ștefan Popa Popa's a pregătit o expoziție cu portrete ale unor personalități istorice din Banat și din alte zone ale României. Aceasta va fi vernisată de la ora 18,00, la Bastionul Therezia din Timișoara, acolo unde se află și o expoziție permanentă cu lucrări ale celebrului artist timișorean. Va urma spectacolul schimbării de gardă în Cetatea Timișoarei , un ceremonial care a devenit din această vară parte din viața orașului. Regimentul de gardă, îmbrăcat în uniforme militare de acum trei secole, va da onorul pentru a aminti că acum 99 de ani în județul Timiș s-a instaurat  administrația românească. Unirea Banatului cu România fusese proclamată pe 1 decembrie 1918 la Alba-iulia însă preluarea de facto a administrației Banatului s-a desfășurat cu o întârziere de opt luni, din cauza prezenței trupelor de ocupație străină. Abia pe 28 iulie 1919 , doctorul Aurel Cosma, lider al bănățenilor , este numit prefect al județului Timiș-Torontal, iar la câteva zile, pe 3 august, armata română a inrat triumfal în cetatea Timișoarei , sub comanda generalului Virgil Economu. Astfel, visul bănățenilor de a se uni cu țara mamă s-a împlinit. O serie de mărturii cu privire la atmosfera ce domnea în sânul societății în acea perioadă pot fi citite în presa vremii care a fost adusă de Biblioteca județeană într-o expoziție de ziare istorice la Bastionul Therezia. Tot acolo pot fi admirate o expoziție de artă plastică, dedicată Centenarului Marii Uniri, și o excepțională expoziție a portului popular bănățean. Etnograful Marius Matei amintește că pe vremuri bănățenii păstrau ascuns tricolorul românesc în interiorul straielor , de frica stăpânirii străine, însă le-au scos la iveală după Marea Unire.

AUDIO

*****

Zalăul a îmbrăcat straie de sărbătoare. Zilele orașului includ anul acesta și Festivalul internațional de folclor "Ecouri Meseșene", un eveniment la care participă peste 900 de artiști din nouă țări.

Reporter Adrian Lungu

" Vom avea oaspeți din România și din alte nouă țări. Este cea mai numeroasă prezență de până acum la festivalul nostru. Este cel mai mare eveniment din județul Sălaj. Este organizat de instituția noastră în colaborare cu foarte multe alte instituții din județ și din țară. La Zalău , duminică, pe scena din spatele Primăriei , vor evolua ansambluri folclorice și soliști vocali din Sălaj, din țară și din străinătate. Important este că și în acest an am continuat parteneriatul cu Primăria municipiului Zalău și încercăm să le oferim sălăjenilor spectacole folclorice de calitate. Am continuat parteneriatul cu Primăria și Consiliul local Jibou cât și cu Clubul copiilor din Jibou pentru organizarea Festivalului Someș - cântecele tale. Sunt cinci formații din străinătate care vor evolua la Jibou , este vorba de Israel , Polonia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina. Vor fi peste 900 de participanți, dansatori, instrumentiști și soliști vocali. "

Daniel Săuca, manager al Centrului de cultură și artă al județului Sălaj

 Profesorul Victor Pintea, de la Clubul Copiilor, despre festivalul care sâmbăta și duminica aceasta la Jibou:

" De 32 de ani  coordonez Festivalul Internațional de folclor și meșteșuguri tradiționale "Someș - cântecele tale". Acest festival se desfășoară și în acest an sub egida Ministerului Educației Naționale, Primăriei și Consiliului Local Jibou, a Centrului de Cultură și Artă Sălaj. Este organizat de către Clubul Copiilor din Jibou și este cel mai longeviv festival internațional de copii și tineret din țară. Sloganul festivalului este "Talent - Tinerețe - Prietenie". Vor fi prezenți la Jibou în jur de 1000 de participanți, dansatori, interpreți vocali, instrumentiști și meșteri populari di cinci țări. Vor fi prezente ;i ansambluri din județele Olt, Alba, Cluj, Maramureș, satu-Mare și Sălaj. "

Cele două festivaluri au devenit în timp o carte de vizită pentru evenimentele culturale dedicate folclorului românesc.

AUDIO

*****

 Peste 500 de artiști din cincisprezece țări, de pe trei continente, participă la cea de-a 23-a ediție a Festivalului de folclor "Nunta Zamfirei" din Bistrița. Se pare că versurile poeziei lui George Coșbuc se potrivesc de minune cu ceea ce se întâmplă la acest festival până luni, 30 iulie.

Reporter Cristiana Sabău

AUDIO

*****

La Aiud se încheie sâmbătă, 28 iulie, un alt festival important dedicat folclorului național și internațional. 

Reporter Andreea Bogdan

 Culoarea, cultura și tradițiile din mai multe țări sunt adunate toate într-o mare sărbătoare. Festivalul Internațional de folclor de la Aiud a ajuns la cea de-a opta ediție, una specială în An Centenar, după cum spune Oana Badea, primarul municipiului Aiud: " A opta ediție a festivalului  este dedicată cu desăvârșire Anului Centenar. Aiudul vine astfel cu încă un eveniment excepțional în care vorbește lumii prin folclor despre Anul Centenar,  prin Doina Aiudului - ansamblul nostru cu care ne mândrim. Festivalul Internațional de folclor Aiud este darnic . Pentru că ne place să avem produse originale,marca Aiud, festivalul va merge timp de trei zile și la Ocna Mureș. Nouă țări sunt prezente la festival, cu nouă ansambluri excepționale. puteți vedea splendoarea costumelor ansamblurilor din Columbia, frumusețea portului popular din Bulgaria, Serbia, Turcia, Albania. Sunt minunați și dansatorii din Ucraina. De aceea cred că Aiudul va deveni pentru trei seri Aiudul magic."

Astăzi, în cadrul Festivalului Internațional de folclor va avea loc spectacolul de gală, cu începere de la ora 20,00, un spectacol la care participă toate ansamblurile invitate - Doina Aiudului dar și cele din Bosnia, Albania, Cehia, Muntenegru, Grecia, Turcia, Bulgaria, Columbia, Ucraina și juniorii ansamblului folcloric Doina Aiudului. se vor înmâna diplome și cupe iar de la ora 23,00 va fi un superb foc de artificii.

AUDIO

*****

Muzeul Național de Artă a României lansează invitația publicului de a participa la seria de prezentări cu titlul "Opere sub clar de lună", care au loc duminica, de la ora 11,30, la ultimul etaj al Galeriei de Artă Românească. Organizatorii au ales de această dată să prezinte lucrarea "La mare" de Nicolae Grigorescu, fiind un excelent prilej pentru orice privitor de a se cufunda în tihna și visarea unei zile de vacanță la mare.

Publicul din Focșani are ocazia să descopere până pe data de 30 iulie lucrările realizate de artista Monica Turcu, una dintre pictorițele tinerei generații din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din România. Expoziția deschisă la Galeria de Artă din Focșani este o combinație între pictură, desen și fotografie.

Reporter Gabriel Sava

Vernisajul expoziției a avut loc în prezența a numeroși colegi ai artistei din Galați. Primul vorbitor a fost pictorul Liviu Nedelcu, fost profesor al artistei și curator al expoziției : " Am fost invitat de către Monica Turcu în urmă cu câteva luni la atelierul său din Galați și am văzut că este un artist care merită să fie expus într-o galerie cum este Galeria de Artă din Focșani. Aici au expus de-a lungul anilor artiști foarte importanți ai României. Monica Turcu merită cu prisosință să expună și să fie privită de iubitorii de artă din Focșani." Aprecierile critice îi aparțin lui Zeir Barcan : "Aceste fotografii sunt de fapt punctul de plecare  al acestor compoziții. Sunt realizate  pe pânză dar alături de fotografia prelucrată artistic și imprimată găsim și intervenții de tip pictură , intervenții de tip graffiti,intervenții grafice, intervenții de tip street-art, integrarea unor fragmente de desene de copil, deci o punere în dialog a mai multor formule de expresie artistică.Lucrările Monicăi Turcu își propun să evoce până la urmă figuri, portrete care au trecut în uitare, care au fost imprimate pe pelicula fotografică, încercând în același timp să salveze și fotografia clasică." Cu multă emoție în glas, Monica Turcu a vorbit despre propria muncă : " Am plecat  de la desenele atât de inocente ale copiilor dar m-a inspirat și partea de fotografie. Proiectul se numește de fapt photo-paint, început la lucrarea de master la București. Acum am reușit însă să scot la lumină și să expun o parte din proiect, un proiect pe care îl voi continua desigur ."

AUDIO

*****

Duminică, 29 iulie, se lasă cortina peste cea de-a treia ediție a Festivalului de teatru pentru copii "Mimesis Fest", organizat la Târgoviște. Promovarea și stimularea artei interpretative se numără printre principalele obiective ale evenimentului. Festivalul reprezintă însă și o excelentă alternativă de petrecere a vacanței în aer liber.

Reporter Anda Ștefan

AUDIO

*****

În cetatea Sighișoarei este forfotă mare în aceste zile. Cavaleri, domnițe, magicieni, păpușari, jongleri, meșteșugari, pictori, poeți și trubaduri și-au dat întâlnire la ediția aniversară a celui mai vechi festival medieval din România.

Reporter Marcela German

 Organizatorii evenimentului de la Sighișoara promit o poartă de călătorie în timp care să pună în valoare cetatea Sighișoarei prin autenticitatea spectacolelor, a decorurilor și a costumelor. Pe parcursul celor două zile rămase, participanții se pot bucura de muzică și dansuri medievale, teatru, commedia dell ' arte,  teatru de umbre, teatru interactiv pentru copii, jonglerii , ateliere de artă și manufactură medievală. Participanții sunt provocați la activități de tabără și arena de turnir a cavalerilor , reprezentații în Curtea comedianților, recitaluri de poezie, conferințe, expoziții și video-mapping. Toate acestea sunt împărțite în mai multe zone ale orașului. În Piața muzeului se află Tabăra cavalerilor. Tabăra comercianților este amenajată în Piața rățuștelor. Manifestări sunt programate și în Piața Sigma unde ne așteaptă Arena cavalerilor.

Festivalul medieval de la Sighișoara își dorește să atragă și tinerele generații.  Pentru copii sunt pregătite duminică activități de tir cu arcul, expoziții de animale, tiroliene și plimbări cu ponei. 

Pentru pasionații de istorie, la Turnul fierarilor au loc conferințe pe teme medievale și concerte de muzică renascentistă. Duminică seara este programat un recital teatralo-gastronomic-medieval.

AUDIO

*****

MEMENTO CULTURAL

Ne amintim de primul regizor de teatru radiofonic românesc. Dramaturgul, prozatorul și regizorul Victor Ion Popa s-a născut într-o zi de 29 iulie, în anul 1895. A fost unul dintre primii colaboratori permanenți ai Societății Române de Radiodifuziune. El este cel care a deschis drumul "teatrului de auzit"

Am ales spre difuzare un fragment din cea mai cunoscută piesă a sa, "Tache, Ianche și Cadîr", adaptare radiofonică din anul 1960, cu Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban și Ion Manta în rolurile principale.

AUDIO

*****


Etichete exclusiv radiocalendar culturalZiua Județului TimișZilele Zalăuluifestivalul Nunta ZamfireiSighișoara medievalăVictor Ion Popa

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live