Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bursele europene cresc după alergerile din Grecia

Bursele europene au deschis luni în urcare puternică, după alegerile din Grecia, presa elenă răsuflă uşurată, în timp ce liderii europeni au întins mâna Atenei încă de duminică seara, pentru a facilita aplicarea reformelor.

Bursele europene cresc după alergerile din Grecia
Foto: Reuters.

Articol de Sorin Solomon, 18 Iunie 2012, 11:30

Bursele europene au deschis luni în urcare puternică, datorită rezultatului alegerilor din Grecia, interpretat de pieţe drept pro-austeritate şi pro-euro.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a crescut cu 1% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

Totodată, indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a avansat cu 1,4%, CAC 40 Paris a crescut cu 1,1%, iar DAX - Frankfurt a câştigat 1,2%.

La Madrid, indicele IBEX a deschis în urcare cu 1,8%, potrivit MarketWatch.

Partidele greceşti Noua Democraţie şi Pasok, care susţin programul fiscal şi economic convenit cu UE, FMI şi BCE în cadrul acordului pentru finanţare externă, au obţinut suficiente locuri în Parlamentul elen pentru a forma o coaliţie de guvernare.
Rezultatul alegerilor a calmat temerile că Grecia ar putea deraia de la ţintele fiscale, care trebuie respectate pentru ca statul să continue să primească ajutor extern şi să se menţină în zona euro.

Presa greacă răsuflă uşurată

Majoritatea ziarelor greceşti şi-au exprimat uşurarea, luni, în urma victoriei la limită a partidelor care susţin continuarea reformelor impuse de către Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), relatează AFP.

"Un verdict sub forma unui suspin de uşurare", titrează cotidianul de centru Kathimerini, referindu-se la rezultatul de duminică, potrivit căruia partidul conservator Noua Democraţie (ND) a învins Syriza (stânga radicală).

Partidul condus de către Antonis Samaras, care s-a angajat să menţină ţara în zona euro prin intermediul unor modificări la memorandum, a obţinut 129 din cele 300 de mandate de parlamentari.

Partidul socialist Pasok, susceptibil să formeze împreună cu ND un Guvern de coaliţie, a obţinut 33 de mandate.

Cele două forţe pot forma împreună o majoritate şi evita repetarea scenariului de la precedentul scrutin, care i-a obligat pe greci să se întoarcă la urne.

"Există un teren stabil pentru un Guvern de coaliţie", notează Kathimerini.

"Un vot de speranţă", subliniază la rândul său cotidianul Eleftheros Typos, care susţine noul partid aflat la putere.

Cotidianul de centru-stânga Ethnos apreciază că "un mandat clar" a fost încredinţat unui Guvern care să păstreze Grecia în zona euro şi să renegocieze condiţiile planului de salvare, în timp ce cotidianul cu profil de afaceri Naftemporiki titrează cu satisfacţie "Mesajul urnelor: rămânem în (zona) euro".

"Un Guvern, imediat!", cere pe prima pagină cotidianul de centru-stânga Ta Nea, care şi-a exprimat satisfacţia că Grecia a ieşit, în sfârşit, din "impasul politic".

Cotidianul Avghi, organul de presă al Syriza, care s-a clasat pe poziţia a doua, obţinând 71 de mandate de deputaţi, reclamă pe prima pagină "un Guvern al tuturor grecilor".

Alegătorii şi-au manifestat în mod clar voinţa ca Grecia să rămână în zona euro, însă ei au exprimat totodată o respingere a măsurilor de austeritate dure, considerate responsabile de profunda recesiune care afectează ţara, potrivit cotidianului.

Însă un "Guvern al tuturor Grecilor" pare destul de improbabil, după ce liderul Syriza, Alexis Tsipras, a exclus să participe la un Guvern de uniune naţională.

În total, partidele care se opun memorandumului vor deţine 121 de deputaţi în noua Cameră.

Negocierile în vederea formării unui Guvern urmează să înceapă luni seara, sub egida şefului statului Carolos Papoulias, care urmează să îl primească pe Samaras în cursul zilei.

"Ţara nu are niciun minut de pierdut", a declarat Samaras duminică seara.

"Cerem tuturor forţelor politice care împărtăşesc obiectivul de a menţine Grecia în zona euro să se alăture unui guvern de unine naţională", adăuga el.

Liderii europeni întind mâna Atenei


Miniştrii de finanţe ai zonei euro au remarcat duminică seară primele rezultate ale alegerilor legislative din Grecia şi susţin ca statul să aleagă rapid un nou guvern cu scopul de a pune în aplicare reformele promise în schimbul ajutorului financiar, relatează AFP.

"Forumul Eurogrupului aşteapă formarea rapidă a unui nou guvern grec care să pună în aplicare programul la care Grecia şi zona euro s-au angajat la începutul anului", indică un scurt comunicat publicat duminică seară, după primele rezultate care arată că dreapta conservatoare este în măsură să formeze guvernul de coaliţie pro-euro.

"Pot să îmi imaginez că vom discuta din nou termenele limită" pentru aplicarea programului de reforme negociat de Atena cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în schimbul salvării sale financiare, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle.

El a subliniat că Grecia a cunoscut o "paralizie politică în ultimele săptămâni din cauza alegerilor". "Cetăţenii normali nu trebuie să fie victime, în special cei care au sportat deja tăieri drastice", a apreciat Westerwelle, adăugând că nu există "altă cale în afara reformelor".

În Belgia, fostul ministru de Finanţe Didier Reynders a afirmat, de asemenea, că există "o marjă de dialog posibilă cu privire la termenele de punere în aplicare" a memorandumului încheiat între Atena şi creditorii săi.

"Europenii trebuie să însoţească grecii către creşterea (economică), este nevoie de disciplină dar şi de speranţă", a adăugat ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici.

Partidul Noua Democraţie ocupă primul loc la alegerile legislative din Grecia fără a obţine însă majoritatea cu 29,96 la sută după numărarea a 85 la sută din voturi, conform rezultatelor publicate de Ministerul de Interne şi citate de AFP.

Noua Democraţie obţine 130 de locuri în Parlamentul grec, fiind urmată de stânga radicală Syriza cu 26,65 la sută din voturi (71 de locuri) şi partidul socialist Pasok cu 12,46 la sută (33 de locuri).

Partidul neonazist Chryssi Avghi (Zori de Aur) la obţinut 6,92 la sută din voturi ocupând 18 locuri în Parlament.

Alegeri decisive pentru UE, duminică, în Grecia
În lume 15 Iunie 2012, 14:28

Alegeri decisive pentru UE, duminică, în Grecia

Cu două zile înaintea scrutinului, duelul politic continuă între principalele două formaţiuni favorite în cursa electorală,...

Alegeri decisive pentru UE, duminică, în Grecia
Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia
În lume 29 Martie 2024, 14:11

Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia

Râul Tisa izvorăşte în Carpați, pe versantul sudic al Muntelui Pip Ivan (2.028 metri), în regiunea vestică Ivano-Frankivsk,...

Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia
"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"
În lume 29 Martie 2024, 14:04

"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"

Estonia a a derat la NATO pe 29 martie 2004 alături de România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"
Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
În lume 29 Martie 2024, 11:15

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma

Papa Francisc a spălat aseară picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma, un ritual care marchează...

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
În lume 29 Martie 2024, 11:05

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"

FOREIGN POLICY: Europa ar face bine să fie pregătită.

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
În lume 29 Martie 2024, 08:32

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei

Mai multe explozii s-au auzit vineri dimineaţă, 29 martie, în regiunea vest-ucraineană Ivano-Frankivsk. Congorm...

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
În lume 29 Martie 2024, 07:44

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american

Programul de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari, este blocat în Congresul SUA încă de anul trecut.

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui