Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bursele europene au început săptămâna în scădere

Pe fondul prelungirii crizei datoriilor publice din zona euro, presa economică susţine că neîncrederea investitorilor este provocată de posibilul faliment al Greciei şi de lipsa măsurilor concrete din partea marilor puteri.

Bursele europene au început săptămâna în scădere
Foto: Reuters.

Articol de Roxana Vasile, Paris, 12 Septembrie 2011, 16:09

La bursa de la Paris, cele mai importante pierderi le-au suferit principalele bănci, foarte implicate pe piaţa financiară a Greciei, iar una dintre ele, Société Générale, a anunţat un plan de măsuri care cuprinde vânzări de active şi posibile reduceri de personal.

Trei bănci franceze sunt ameninţate cu degradarea de Agenţia de notare Moody's. Société Générale, Crédit Agricole şi BNP Paribas ar fi prea expuse la datoria greacă.

Pe acest fond, luni, la deschiderea bursei, cele trei instituţii bancare au pierdut peste 10%, după ce şedinţa de vineri se remarcase deja printr-o degringoladă a valorilor acţiunilor lor.

Pentru a da numai un exemplu, din vară până acum, acţiunile Société Générale au scăzut cu peste jumătate.

Această situaţie, precum şi declaraţia noului director general al FMI, doamna Christine Lagarde, potrivit căreia băncile europene ar trebui să se recapitalizeze, încep să-i îngrijoreze pe depunători.

Cei mici sunt ceva mai liniştiţi, unii spun că au doar până în 2.000-3.000 de euro puşi deoparte, alţii speră că totul nu e decât o toană pasageră şi că acţiunile băncilor lor vor începe să crească din nou.

Clienţii cu mai multă dare de mână recunosc, însă, că şi-au depus banii în mai multe bănci, pentru a mai amortiza din şoc, dacă vreuna din ele păţeşte ceva.

Bancherii parcă sunt liniştiţi. O consilieră în relaţia cu clienţii de la Société Générale susţine, însă, contrariul.

"Ni s-a cerut să-i liniştim pe clienţi, ca să nu fie retrageri de capital masive, să-i liniştim spunând că banii sunt acoperiţi de stat. Plafonul e de 100 de mii de euro la depozite şi 70 de mii la asigurări. Trebuie să spunem că banca e solidă şi că toate zvonurile sunt nefondate", a spus consiliera în relaţia cu clienţii de la Société Généraleâ.

Dată fiind toată această situaţie, un deputat al Uniunii pentru o Mişcare Populară, formaţiunea la putere a cerut ca directorii principalelor bănci franceze să fie audiaţi în Comisia de finanţe a Adunării Naţionale.

Această cerere e susţinută şi de opoziţia socialistă.

Există voci care cer o separare netă între activităţile en detail, destinate clientelei obişnuite, şi cele de investiţii.

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Economie 24 Aprilie 2024, 14:34

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită

Băncile sunt obligate să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari...

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
Economie 24 Aprilie 2024, 12:34

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei

Potrivit BNR este o majorare cu peste 11% față de luna martie a anului trecut.

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
Economie 23 Aprilie 2024, 21:10

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi

7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise...

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
Economie 23 Aprilie 2024, 17:54

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi, despre importanţa educaţiei financiare în societatea românească.

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
Economie 23 Aprilie 2024, 09:30

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"

Programul este dedicat companiilor antreprenoriale româneşti.

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Economie 22 Aprilie 2024, 14:52

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5%, iar...

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie
Economie 22 Aprilie 2024, 14:25

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie

Procentul va ajunge la 30 la sută, în 2050, dacă situaţia rămâne neschimbată, arată studiul făcut de Asociaţia Energia...

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie
Sancţiuni pentru operatorii economici care nu folosesc aparate de marcat electronice fiscale
Economie 19 Aprilie 2024, 14:40

Sancţiuni pentru operatorii economici care nu folosesc aparate de marcat electronice fiscale

Sancţiunile vor fi aplicate de la 1 octombrie şi constau în amenzi de până la 10 mii de lei sau suspendarea activităţii.

Sancţiuni pentru operatorii economici care nu folosesc aparate de marcat electronice fiscale