Eventuala listare a celei mai mari companii din ţară, Hidroelectrica, ar putea însemna pentru România intrarea în rândul pieţelor emergente din punct de vedere bursier.
Directorul Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, spune că spera ca noul Guvern să listeze companiile de stat la bursă - fapt care ar însemna atât o metodă de finanţare, cât şi creşterea eficienţei şi a productivităţii.
Într-un interviu pentru Agerpres, el a afirmat că listarea celei mai mari companii din ţară, Hidroelectrica, ar însemna pentru România intrarea în rândul pieţelor emergente, chiar din a doua jumătate a acestui an.
Guvernul care va face acest lucru va avea un merit istoric, iar beneficiile vor fi numeroase pentru piaţa de capital, a adăugat Ludwik Sobolewski.
Directorul Bursei de Valori Bucureşti a mai spus că sunt de asemenea oportune şi listarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi a Portului Constanţa.