Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bulgaria ar putea profita de răcirea relaţiilor dintre Turcia şi Rusia

Un prim pas ar putea consta în relansarea proiectului South Stream, dar şi a conductei de petrol Burgas-Alexandropolis.

Bulgaria ar putea profita de răcirea relaţiilor dintre Turcia şi Rusia
Foto: gazprom.com.

Articol de Petio Petkov, corespondent RRA în Bulgaria, 07 Ianuarie 2016, 07:08

După ce Moscova a suspendat, de la 1 ianuarie regimul de liberalizare a vizelor cu Turcia, în cadrul sancţiunilor instituite după ce armata turcă a doborât un avion de luptă rus în zona frontierei cu Siria, s-a mai consumat un episod: ministrul turc al transporturilor, Binali Yildirim, a acuzat Rusia că încalcă regulile internaţionale ale transportului aerian, refuzând în mod arbitrar să acorde vize pentru piloţii unei companii aviatice de transport, Pegasus, care din acest motiv şi-a suspendat, până la 13 ianuarie, zborurile spre şi dinspre Rusia.

Ministerul de externe rus susţine însă că nu e vorba decât de nerespectarea termenelor, pentru că Pegasus a solicitat vize la consulatul rus din Istanbul abia în cursul zilei de ieri, în timp ce un alt transportator, Onur Air, care şi-a suspendat zborurile spre Rusia până la 15 ianuarie, nu le-a solicitat deloc.

De înrăutăţirea relaţiilor dintre Turcia şi Rusia însă ar putea profita Bulgaria.

Un prim pas ar putea consta în relansarea proiectului South Stream, dar şi a conductei de petrol Burgas-Alexandropolis.

Câteva declaraţii făcute în ultimele zile de experţi şi politicieni ruşi şi bulgari au atras atenţia mediilor sofiote asupra posibilităţii renaşterii unor proiecte comune cu Rusia în energetică.

Preşedintele Comisiei energetice a Dumei de Stat, Pavel Zavalnîi, a anunţat într-un interviu pentru postul naţional de radio, Orizont, că într-un mod paradoxal, în pofida semnării acordului preliminar pentru gazoductul Turkstream, proiectul South Stream cu Bulgaria nu a fost oprit.

Nu există niciun document în acest sens. Proiectul este de fapt îngheţat şi poate fi reluat oricând, a spus Zavalnîi, confirând o serie de declaraţii făcute în cursul anului 2015 de primul ministru bulgar, Boiko Borisov, şi de ministrul de externe, Daniel Mitov.

Cuvintele deputatului rus au venit la scurt timp după ce preşedintele Vladimir Putin şi-a exprimat nedumerirea de faptul că, renunţnd la South Stream, Sofia neglijează, din motive neclare, interesele sale naţionale.

Putin a spus "intenţionam să investim 3 miliarde în tronsonul bulgăresc, din care ei urmau să primească 400 de milioane pe an sub forma taxelor de tranzit".

Borisov a răspuns într-un mod politicos, constatând: "Vladimir Putin ştie foarte bine că oprirea proiectului se datorează nu poziţiei antiruse a Bulgariei, ci faptului că în calitatea sa de membru loial al Uniunii Europene, ea respectă întocmai prevederile pachetului energetic nr. 3".

Într-un alt interviu, premierul a declarat că Bulgaria doreşte să devină principalul nod al tranzitului de gaze pentru Europa Centrală şi de Sud şi duce tratative în acest sens cu Bruxelles.

Fostul ambasador la Moscova, Iulian Vasilev, a avertizat că, în urma înrăutăţirii relaţiilor cu Turcia, Rusia va încerca reînvierea nu numai a proiectului South Stream, dar şi a conductei de petrol Burgas-Alexandropolis.

Prin trecătorile Bosfor şi Dardanele, controlate de Turcia, trec acum 60% din exportul rusesc de petrol.

Liderul Partidului Socialist, Mihael Mikov, a declarat că schimbarea relaţiilor între Moscova şi Ankara oferă şanse noi Bulgariei. Moscova are nevoie de rute sigure pentru exportul său de petrol şi gaze şi Sofia le poate oferi.

Va putea renaşte şi proiectul nuclear Belene.

Liderul opoziţiei a constatat că autorităţile încearcă să demonstreze o nouă politică faţă de Moscova.

El a acuzat Turcia că în Balcani duce o politică ce nu corespunde valorilor euroatlantice.

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
În lume 25 Aprilie 2024, 20:53

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene a decis să iniţieze mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză, pentru...

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
În lume 25 Aprilie 2024, 20:49

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că plănuieşte să viziteze China în luna mai.

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
În lume 25 Aprilie 2024, 20:35

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina, pe atunci parte...

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
În lume 25 Aprilie 2024, 20:32

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul

Comisia Europeană a decis anul acesta să nu mai înnoiască autorizarea pentru opt tipuri de arome care sunt adăugate anumitor...

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
Ședință a cabinetului de război israelian
În lume 25 Aprilie 2024, 15:35

Ședință a cabinetului de război israelian

Cabinetul de război israelian se reunește pentru a discuta despre o posibilă operațiune militară de amploare în Rafah din...

Ședință a cabinetului de război israelian
Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
În lume 25 Aprilie 2024, 14:48

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Armata israeliană a comunicat că a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore.

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
În lume 25 Aprilie 2024, 14:36

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene

Rachetele cu rază lungă de acţiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat...

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie
În lume 25 Aprilie 2024, 14:33

Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie

La Strasbourg, urmează să se încheie astăzi, ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare...

Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie