Ascultă Radio România Actualitaţi Live

București: Verificări la peste o sută de obiective de alimentație publică

Controalele au vizat respectarea regulilor de protecție sanitară.

București: Verificări la peste o sută de obiective de alimentație publică
Foto: Arhivă/ Cătălin Radu

Articol de Radiojurnal, 25 Martie 2021, 05:10

Polițiștii bucureșteni, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au verificat aseară 127 de obiective economice din sfera alimentației publice, fiind constatate și aplicare 56 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 90.000 de lei.

Au fost vizate toate zonele din municipiu, mai mult sau mai puțin mediatizate, pentru că echipele mixte de control vor să se asigure că, indiferent de zonă, de cartier, se înțelege că trebuie respectate regulile de protecție sanitară, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Poliție a Municipului București, Diana Sarca.

Diana Sarca: Acțiunile noastre sunt pentru a aminti și a reaminti câteva reguli simple, pe care trebuie să le respectăm cu toții: mască, distanțare fizică, dezinfectarea mâinilor. Trebuie să fim prudenți și trebuie să rămânem sănătoși. Avem o datorie față de noi, față de cei din jurul nostru, față de cei la care ținem. Suntem parte din comunitate, servim comunitatea și aplicăm legea, în litera, dar și în spiritul ei.

Circulaţie închisă pe bulevardul Unirii din București
România 20 Aprilie 2024, 09:11

Circulaţie închisă pe bulevardul Unirii din București

Traficul rutier este oprit pentru desfășurarea unei curse.

Circulaţie închisă pe bulevardul Unirii din București
Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş
România 19 Aprilie 2024, 23:38

Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş

La altitudini mai mici, pericolul este redus, de gradul întâi.

Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş
Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
România 19 Aprilie 2024, 23:25

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele

După greva japoneză de zilele acestea, săptămâna viitoare, oamenii vor picheta sediile Registrului Comerţului din ţară.

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
România 19 Aprilie 2024, 22:06

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai

22 dintre românii surprinşi de inundaţiile din Dubai au fost preluaţi de reprezentanţii Consulatului General al României.

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
România 19 Aprilie 2024, 20:34

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate

Liderii PSD și PNL au declarat că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spațiul public privind...

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
România 19 Aprilie 2024, 19:15

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot

Într-o conferinţă susţinută acum două zile la Constanţa, preotul, cunoscut pentru actele de caritate, spunea că şi fetele ar...

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
România 19 Aprilie 2024, 18:50

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova

Interzicerea de la difuzare în cinematografele publice din ţara noastră a două filme ruseşti a generat acest schimb de replici.

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
România 19 Aprilie 2024, 18:31

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele

Ministerul Sănătăţii a publicat recent instrucţiunile privind modalitate de gestionare a acestor deşeuri periculoase, precum...

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele