Bucătăria Înmiresmată - Hreanul, voluptate până la lacrimi

Hrean şi hrană – o altă potrivire fericită !

Hreanul hrăneşte, întăreşte şi vindecă tot felul de neputinţe, de la oboseală, astenie, astm bronşic, alergii, edem, până la anorexie.

Ras şi înmuiat în miere, înmoaie şi alungă tusea.

Ca şi usturoiul, are proprietăţi antibiotice.

Locuitorii oraşului Pompei şi l-au pictat pe frescele care le împodobeau casele, ca să-l vadă tot timpul şi să capete vlagă.

Ras, răsfăţat în ulei şi oţet, hreanul dezmiardă orice bucate atinge.

Pe veci îndrăgostite de hrean sunt: pasta de brânză cu cimbru, fie ea telemea de oaie sau de capră, fie caş dulce sau afumat, fie urdă sau brânză de vaci grasă … dar şi … maioneza, smântâna şi rasolul de vită sau de peşte.

Sucul şi uleiurile-i volatile, atât de preţioase, se amestecă, ameţitor, ca într-un sărut franţuzesc, cu sucurile şi aromele ţelinei şi ale pătrunjelului, care-i dau o dulce tandreţe.

Hreanul, iute şi aprins, domolit cu smântână, se împărtăşeşte de dulceaţa şi delicateţea sfeclei roşii, proaspătă şi dată pe răzătoare. Sau, într-o altă poveste, adică într-o altă salată, se dăruieşte verzei crude, plin de simţăminte pătimaşe. Tot dres cu smântână.

Ce să mai spunem despre tartinele cu unt frecat cu hrean ras şi verdeaţă, unse pe pâinea caldă, prăjită ? Sunt un mic dejun împărătesc.