Bogdan Popescu, neurologul poet, lansează ”Cartea Dragostei”

Pe neurologul Bogdan Popescu l-am cunoscut acum câţiva ani când era purtător de cuvânt la Spitalul Universitar din Capitală. M-a frapat atunci, la fiecare convorbire telefonică, stilul laconic.

Mai târziu, ne-am întâlnit la conferinţă pe tema bolii Alzheimer... Şi în acest caz am fost surprinsă de aceeaşi rezervare...

A fost primul care a ajuns şi şi-a susţinut prezentarea foarte organizat şi aplicat, pentru ca apoi să plece la o altă treabă.

Ulterior am aflat că nu este doar un foarte bun neurolog, dar are şi o bogată activitate în domeniul cercetării.

În plus este secretar general al Societăţii Române de Neurologie şi membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002 - an când a beneficiat şi de o rezidenţă literară acordată de ICR New York la Ledig House.

În 1996, a absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti şi 4 ani mai târziu a obţinut doctoratul la aceeaşi universitate, cu o teză despre moartea neuronală.

Audio: un interviu cu medicul neurolog Bogdan Bopescu.

În 2004 îşi ia un al doilea doctorat, la Institutul Karolinska din Stockholm, cu o teză despre mecanismele fiziopatologice al bolii Alzheimer.

Acum, este medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina şi conferenţiar universitar la UMF „Carol Davila".

Bogdan Popescu a debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului şi a publicat după aceea în numeroase reviste literare. În prezent, se află în faţa uneia dintre cele mai mari victorii artistice ale sale – apariţia pe piaţă a celei de-a şaptea cărţi de versuri.

„Cartea dragostei” , o carte a devenirii, după cum o numeşte chiar el, va fi lansată peste o săptămână la Editura Humanitas de lângă Cişmigiu.

„Cartea Dragostei pleacă de la Cartea Schimbării. Sunt 64 de texte care până la urmă se constituie rotund într-un singur poem şi care reprezintă drumul pe calea purificării dragostei pe care frumos ar trebui să-l facem cu toţii”, sunt cuvintele lui Bogdan Popescu despre propria lucrare.

Nu trebuie să fii neurolog ca să afirmi că în viaţă poţi să nu-ţi găseşti sufletul-pereche

Bogdan Popescu nu crede că drumul spre purificarea dragostei – atenţie, nu este vorba despre purificarea prin iubire! – ar putea fi o utopie.

El consideră însă că oamenii în graba lor existenţială, nu realizează că pentru a ajunge la o maturitate a sentimentelor trebuie să treci prin tot felul de încercări şi să ieşi din tentaţiile cotidiene, sau din ceea ce viaţa de zi cu zi te-mpinge să faci.

„Trebuie să rămâi tu însuţi , să-ţi cauţi sufletul-pereche şi să treci prin toate aceste încercări până la maturitate, atunci încercând să atingi şi puritatea”, mai spune Bogdan Popescu.

Mă surprinde în timpul discuţiei că un medic vorbeşte despre găsirea sufletului-pereche. Când îi cer să aprofundăm subiectul îmi reiterează că subiectul nostru îşi trage sevele din literatură, dar zâmbeşte pentru prima dată în timpul interviului şi recunoaşte că „nu trebuie să fii neurolog ca să afirmi că în viaţă poţi să nu-ţi găseşti sufletul-pereche. Asta ştim cu toţii; nu trebuie să o afirm eu.

"Cu toate acestea vorbim despre literatură şi literatura nu este departe de viaţă, deci trebuie să rămânem cu dorinţa drumului şi nu doar cu cea a finalităţii, pentru că nu se poate să ai o finalitate purificată fără un drum, uneori obositor, cu multe încercări şi-n care trebuie să învingi!”

Discuţia cu el despre literatură şi în special despre poezie deschide o adevărată cutie a Pandorei. O pledoarie în favoarea acestei arte mi se dezlănţuie prin cuvintele sale.

„De altfel, am învăţat să scriu dinainte să-nvăţ să fiu medic; am debutat încă din timpul liceului şi din fericire am reuşit să continuu ambele cariere până în ziua de astăzi.”

Îi place să spună că cele două pasiuni – neurologia şi literatura - nu se întrepătrund, pentru că în principiu sunt distincte.

Admite, însă, că pot exista inteferenţe între ele, dar susţine şi că influenţele unei profesii asupra celeilalte nu sunt extrem de importante şi în marea lor majoritate dau culoare...

Scrisul este o deconectare

Bogdan Popescu vede scrisul ca pe o a doua profesie, pentru că necesită timp, determinare, implicare, efort psihic şi fizic, dar mai ales creativitate.

Mai spune că viaţa de medic nu este nici pe departe una uşoară, iar în specialitatea lui, încercarea de a-şi ajuta pacienţii se poate dovedi chiar foarte dificilă.

Îmi mărturiseşte că durerea medicului, în cazurile extreme, apare oricum şi indiferent de câţi ani de experienţă are. În acest context, literatura se dovedeşte pentru el o ieşire din atmosfera încărcată a profesiei.

”Şi cred că funcţionează asta, însă performanţa din literatură se face pe căile ei proprii; tot aşa, este o devenire şi acolo şi o bucurie într-adevăr de fiecare dată să mă regăsesc în faţa foii albe de scris sau mai nou a computerului şi să-ncerc puţin să evadez din această tensiune dată de profesie”, mi-a explicat el.

A scrie nu este simplu, totuşi. Bogdan Popescu susţine că este această preocupare îţi poate consuma tot timpul, dac-o faci serios... te poate duce către o formulă nouă, numai efortul de a te modifica în permanenţă, de a găsi noi ipostaze, noi revelaţii pe care să le comunici, ulterior, prin ceea ce creezi.

„Este greu de imaginat ce ar însemna viaţa mea fără literatură, pentru că literatura face parte din mine, aşa cum face parte din mine şi neurologia.

"Sigur, am deja un număr destul de mare de cărţi scrise şi dacă prin absurd nu aş mai putea scrie, dintr-un motiv sau altul, aş rămâne cu ele în suflet toată viaţa!”

Există o vârstă când toţi trebuie să scrie versuri

Ajungem din nou cu discuţia noastră la un diagnostic, deşi cred că nici eu şi nici interlocutorul meu nu ne-am dorit-o.

Dovadă - încercările mele de a reformula întrebarea şi ale lui de a-mi răspunde cât mai jucăuş, dar diplomatic cu privire la existenţa vreunei vârste standard pentru scrisul versurilor.

Aflu, deci, că el a redactat pentru prima dată stihuri la 11 ani şi aceasta i se pare cât se poate de normal în dezvoltarea oricărui om.

„Problema este că dintre cei care scriu versuri, foarte puţini rămân consecvenţi şi trec dintr-o pasiune de moment într-o pasiune de durată sau într-o profesie, dar cu adevărat, cam asta este vârsta la care te îndrăgosteşti prima oară şi vârsta la care ai nevoie să te exprimi într-un fel diferit. Totuşi, nu vârsta la care am început să scriu eu versuri este o condiţie aparte, ci faptul că m-am luat în serios, ca să zic aşa, am devenit consecvent şi-am publicat 7 cărţi de versuri în total cu Cartea Dragostei”.

Procesele creative şi activitatea intelectuală conduc la regenerarea neuronilor

Bogdan Popescu îşi declară făţiş nemulţumirea în privinţa consumului redus de literatură din prezent, mai ales în rândul tinerilor.

Ambele valenţe – scrisul şi cititul – sunt date, greşit, la o parte de alte procupări mai „moderne”.

Medicul neurolog atrage însă atenţia că amândouă reprezintă o modalitate extrem de eficientă de a ne antrena creierul, iar înlocuirea lor cu fome actuale de comunicare nu aduc niciun beneficiu calităţii intelectuale pe care ar trebui s-o avem.

„Este un exerciţiu absolut necesar să continuăm să citim şi să scriem, fără a le substitui cu alte forme-surogat. Prima lucrare referitoare la regenerarea neuronală a apărut în 1962, numai că impactul şi credibilitatea la nivel internaţional au fost mult mai târzii şi anume către secolului trecut... Dar, acum ştim cu toţii că există neurogeneză - adică, apariţia de noi neuroni - care este stimulată de procesele creative şi de activitatea intelectuală. Aceleaşi procese favorizează în plus regenerarea conexiunilor dintre neuroni, adică neuroplasticitatea.”

Dacă aveţi timp, mergeţi duminică 16 martie, la ora 17,00, la Editura Humanitas, de lângă Cişmigiu, la lansarea volumului de poezii „Cartea Dragostei”, care-i poartă semnătura.