Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PSIHOLOGUL MUZICAL Sâmbătă, 20 August

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Sergiu Şteţ

2 Decembrie 2021
Vizualizari: 535
Comentează add

Bogdan Aurescu participă la reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE

sergiu-stet

 Bogdan Aurescu. Foto: facebook/MAE.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă joi şi vineri, 2 și 3 decembrie, la cea de-a 28-a sesiune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care are loc la Stockholm.
 
Potrivit unui comunicat de presă al MAE preluat de Agerpres, reuniunea are loc pe fondul situaţiilor tensionate generate de criza instrumentalizării migranţilor de la graniţa Belarus cu Polonia, Lituania şi Letonia, conflictul din estul Ucrainei şi cel din Nagorno-Karabah.
 
Ministrul Bogdan Aurescu va prezenta, în ultima zi a reuniunii, declaraţia statelor membre NATO la OSCE, în calitate de Preşedinţie a formatului de coordonare a statelor NATO în cadrul OSCE.
 
Potrivit sursei citate, ministrul Aurescu se va referi, în intervenţiile sale, la necesitatea de consolidare a capacităţii OSCE de prevenire şi soluţionare a conflictelor. Totodată, va evidenţia că România sprijină consecvent eforturile OSCE de a soluţiona conflictele prelungite din regiunea Mării Negre şi va pleda pentru creşterea eficienţei în implementarea mecanismelor de soluţionare a conflictelor prelungite, inclusiv prin cooperarea cu partenerii, printre care şi UE.
 
Şeful diplomaţiei române va reitera şi sprijinul ferm pentru rolul OSCE în contextul situaţiilor de criză din Ucraina şi Belarus, precum şi a celor din Republica Moldova, Georgia, Nagorno-Karabah.
 
 
 
 

Etichete Bogdan AurescuOSCEOrganizaţia pentru Securitate şi Cooperare în EuropaNagorno-KarabahTransnistria

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live