Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bilanţ de final Gaudeamus 2018

Ediţia aniversară a Târgului Internaţional Gaudeamus, eveniment organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 18 noiembrie.

Bilanţ de final Gaudeamus 2018

Articol de Radu Dobriţoiu, 19 Noiembrie 2018, 17:44

Ediţia aniversară a Târgului Internaţional Gaudeamus, eveniment organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 18 noiembrie. Evenimentele prilejuite de Centenarul Marii Uniri şi de aniversarea a 90 de ani de Radio România, cele peste 900 de lansări, prezentări de carte şi dezbateri, susţinute de cei mai cunoscuţi scriitori români ai momentului, au făcut din ediţia numărul 25 a celui mai îndrăgit târg de carte din România centrul de atracţie al vieţii culturale a Capitalei timp de cinci zile. Cei peste 125.000 de vizitatori care au trecut pragul Pavilionului Central sunt cea mai concludentă dovadă.

Tema centrală a ediţiei a fost România Centenar, ilustrată prin intermediul unui stand care a găzduit o colecţie de câteva sute de volume dedicate acestui moment istoric şi prin circa 50 de evenimente. Standul România Centenar a fost organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost acad. Ioan-Aurel Pop.

Duminică, în ultima zi a târgului, sala Cupola a găzduit masa rotundă Rethinking Frames of Public Media, organizată de Radio România. Moderator a fost Flavia Voinea, Manager Radio România Bucureşti FM, iar deschiderea a aparţinut lui Georgică Severin, Preşedinte Director General Radio România. Printre vorbitorii din cele două sesiuni s-au numărat: Gianina Negreanu - Şeful Serviciului Comunicare şi Relaţii Publice Radio România, Graham Ellis - Controlor Producţie, BBC Radio & Music, Alexey Perevoshchikov - Director Adjunct Afaceri Externe, RTR, Russia, John Maguire - Director Relaţii Internaţionale, France Médias Monde, Simona Martorelli - Vice-Director Relaţii Internaţionale, RAI – Radiotelevisione Italiana, Claudio Cappon - Secretar General COPEAM, Vanessa O’Connor - Director Relaţii între Membri şi Comunicare, EBU, Javad Mottaghi, Secretar General, ABU şi Daniel Brouyere - Director General URTI.

Premiile ediţiei 2018 a târgului, decernate duminică, 18 noiembrie, au fost:

Trofeele Gaudeamus, stabilite prin votul publicului, au fost acordate editurilor Humanitas (locul 1), Polirom (locul 2) şi Nemira (locul 3);

Trofeul pentru Cea mai râvnită carte a târgului, stabilit tot prin votul publicului, a revenit Editurii Litera, pentru volumul 6 poveşti cu draci de Igor Bergler;

Trofeele Presei pe secţiunile TV, publicaţii print, online şi agenţii de presă au fost câştigate de: postul Pro TV, publicaţia Dilema Veche, Mediafax şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea radio nu a fost acordat;

Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat în acest an, în premieră, mai multor edituri, „pentru admirabila lor activitate editorială naţională, în anul Centenarului Marii Uniri” (motivaţia juriului). Editurile premiate cu acest prilej au fost: Prut, Ştiinţa, Arc (din Chişinău), Cartier (din Chişinău), Şcoala Ardeleană (din Cluj-Napoca) şi Casa Cărţii de Ştiinţă (din Cluj-Napoca);

Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;

Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie: pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română, Vali Florescu pentru volumul Femei cu bărbaţide Richard Ford (Editura Vellant, 2018); pentru traducerea din limba română într-o limbă străină: redacţiei revistei Caietele avangardei, editor Ioan Cristescu, coordonator ştiinţific Ion Pop, editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, pentru nr. 12, 2018, cu tema Avangardă, neoavangardă, postavangardă..., pentru promovarea valorilor novatoare româneşti în lume;

Miss Lectura pentru ediţia 2018 a Târgului Internaţional Gaudeamus a fost desemnată Isabel-Raluca Grigore, studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. Premiul a constat în echipamente multimedia oferite de InfoTouch Systems şi Hidroprotect.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

În cadrul târgului a fost organizată finala celei de a XVII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, dedicat elevilor de liceu; câştigătoarele acestei ediţii au fost: locul I – Iulia Sucutardean, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timişoara; locul II – Bianca Gabriela Antofie, Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu din Craiova; locul III – Maria Alexandra Robu, Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti. Premiile au fost oferite de Radio România (bani destinaţi achiziţionării de cărţi din târg), CEWE şi InfoTouch Systems.

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2018, 21 de elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Asociaţia Club Lions Millennium.

Expoziţia Gaudeamus 25, amenajată cu sprijinul BRD Groupe Société Générale şi al Display Group, în spaţiul de evenimente Mircea Sântimbreanu;

Proiectul Cărţile se întorc acasăs-a bucurat de un real succes şi în acest an, fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor ajungând la circa 1.500 de volume.

Ziarul Târgului (5 numere) a fost realizat, pentru al cincilea an consecutiv, de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.

Tombola Gaudeamus, derulată într-o formulă inedită – câte o extragere la fiecare 90 de minute - pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, a avut în acest an câteva zeci de premii extrem de atractive: 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale, 10 vouchere în valoare de câte 300 de lei, oferite de Optiplaza, 8 vouchere în valoare de câte 300 de lei, oferite de Emex, pachete de accesorii pentru echipamente multimedia, oferite de InfoTouch Systems, vouchere pentru foto-cărţi CEWE, echipamente sportive oferite de sportpartner.roşi echipamente multimedia oferite de Hidroprotect.

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti a pregătit un program special pentru zilele de 1 şi 2 mai
Cultură 18 Aprilie 2024, 08:30

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti a pregătit un program special pentru zilele de 1 şi 2 mai

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti a pregătit un program special pentru vacanţa de 1 şi 2 mai, cu opt spectacole...

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti a pregătit un program special pentru zilele de 1 şi 2 mai
„Atins de înger”: Ediția 2024 a concursului de poezie „Lidia Vianu Translates”
Cultură 17 Aprilie 2024, 17:22

„Atins de înger”: Ediția 2024 a concursului de poezie „Lidia Vianu Translates”

La ediția din acest an au fost selectați 18 autori.

„Atins de înger”: Ediția 2024 a concursului de poezie „Lidia Vianu Translates”
Alexei Volodin inaugurează noul pian de concerte al Sălii Radio
Cultură 16 Aprilie 2024, 18:26

Alexei Volodin inaugurează noul pian de concerte al Sălii Radio

Alături de Orchestra Naţională Radio, Alexei Volodin va interpreta Concertul numărul 1 pentru pian şi orchestră semnat de...

Alexei Volodin inaugurează noul pian de concerte al Sălii Radio
Ion Andreescu - Reîntoarcerea acasă
Cultură 15 Aprilie 2024, 16:29

Ion Andreescu - Reîntoarcerea acasă

La Buzău au avut loc la mai multe evenimente pentru popularizarea operei pictorului care a fost descoperit în acest oraș.

Ion Andreescu - Reîntoarcerea acasă
Eveniment special organizat la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, de Ziua Internaţională a Culturii
Cultură 15 Aprilie 2024, 13:40

Eveniment special organizat la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, de Ziua Internaţională a Culturii

Reprezentanţii mai multor instituţii de cultură şi ambasade străine, cu sediul la Bucureşti, vor prezenta obiecte sau opere...

Eveniment special organizat la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, de Ziua Internaţională a Culturii
106 ani de la transformarea Bojdeucii lui Ion Creangă în muzeu literar
Cultură 15 Aprilie 2024, 08:20

106 ani de la transformarea Bojdeucii lui Ion Creangă în muzeu literar

Se împlinesc 106 ani de la inaugurarea primului muzeu literar din România, Bojdeuca din Țicău.

106 ani de la transformarea Bojdeucii lui Ion Creangă în muzeu literar
Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de la prima ediţie
Cultură 15 Aprilie 2024, 08:16

Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de la prima ediţie

Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de la prima ediţie, context în care a...

Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de la prima ediţie
A încetat din viață colegul nostru Dan Georgescu
Cultură 14 Aprilie 2024, 08:47

A încetat din viață colegul nostru Dan Georgescu

Jurnalistul Dan Georgescu împlinise 57 de ani.

A încetat din viață colegul nostru Dan Georgescu