Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: DIMINEŢI ... CU SOARE Sâmbătă, 28 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

31 Martie 2020
Vizualizari: 2022
Comentează add

Invitat: dl. dr. Vitalie Văratic, cercetător istoric al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului

„Basarabia şi doi adversari ai unirii cu România” „Basarabia şi doi adversari ai unirii cu România” - Conține audio

george-popescu

Cristian Racovski (stânga) în anii '20 ai secolului trecut şi Vasile Luca aşa cum apărea în dosarele Poliţiei de Siguranţă din România interbelică. Credite: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Racovski;  http://www.ilegalisti.ro/node/76 

La timpul potrivit am încercat să ilustrăm acest important act istoric al reîntregirii românilor din provinciile istoice cu Ţara-mamă. Revenim ori de câte ori cercetarea istorică fie aduce ceva nou ca informaţie, fie întăreşte cercetările anterioare.

 

Actul istoric al unirii Basarabiei cu România a fost singura cale prin care românii basarabeni puteau fi salvaţi de la o nouă încorporare în cadrul statelor străine, fie că acestea ar fi fost Rusia- devenită sovietică, fie Ucraina, stat independent.

 

Marele Război şi Revoluţia rusă au creat condiţiile favorabile pentru românii basarabeni de a-şi face auzit glasul şi dorinţele.

 

Prezenţa armatei române în Basarabia a fost o consecinţă a acţiunilor ucrainenilor şi Rusiei bolşevice de a recuceri Basarabia la foarte puţin timp după ce chiar Lenin proclamase indiscutabil principiul autodeterminării popoarelor din fostul imperiu până la descprinderea totală de acesta.

 

Unirea dorită de elite şi îmbrăţişată de o mare majoritate a locuitorilor Basarabiei a scos la suprafaţă şi pe cei care s-au arătat adversari şi care au depus eforturi consistente pentru revenirea Basarabiei la ceea ce fusese înainte, o provincie rusească.

 

Pentru ediţia de faţă ne-am oprit la Cristian Racovski şi Vasile Luca, doi reprezentanţi ai curentului bolşevic, internaţionalişti sau funcţionari superiori ai Cominternului şi totodată oameni de sprijin ai puterii sovietice şi regimului sovietic.

 

Ambii cetăţeni români, însă de etnie diferită.

 

Chiar dacă deosebirile dintre cei doi au fost vizibile şi uşor de recunoscut, cauza pentru care luptau sub steag străin a devenit scopul vieţii lor.

 

Racovski a studiat medicina în Franţa, Vasile Luca a fost muncitor. Şi unul şi celălalt a avut funcţii de conducere încredinţate de Rusia Sovietică pentru îndeplinirea obiectivelor sale, cei doi fiind vectori ai transmiterii ideilor revoluţiei mondiale în România.

 

Cristian Racovski (născut Hristu Stancev) provenea dintr-o familie

bulgară bogată, care se mutase după Congresul de pace de la Berlin (1878) în Dobrogea, acum teritoriu românesc, unde deţinea întinse proprietăţi funciare.

 

Din tinereţe îşi începe periplul său european; student şi apoi doctorand în Medicină şi Drept, împărtăşeşte ideile mişcării socialiste. Va cultiva relaţii intense cu socialişti europeni de marcă precum Gheorghi Plehanov, Vera Zasulici, Akselrod, Karl Kautsky, Wilhelm Liebknecht sau Rosa Luxemburg. La Congresul Internaţionalei Socialiste din 1893 îl cunoaşte pe Friedrich Engels, cu care va şi coresponda; ulterior va face cunoştinţă cu V.I. Lenin şi Leon Troţki. (Cristian Racovski în dosarele Siguranţei Generale a Statului

dr. Ioan Codruţ Lucinescu în Revista Română de Studii de Intelligence no. 9/iunie 2013)

 

Activitatea ilegală a lui Racovski în România atrage atenţia serviciului de Poliţie de Siguranţă care-i monitorizează acţiunile. Din fondul arhivistic al Poliţiei printre altele a fost consemnată mare parte din activitatea sa împotriva ordinei constituţionale:

 

„În Telegrama Cifrată transmisă de la Odesa, 10 decembrie 1917,

se arată: „Doctorul Rakovski de la Stockholm a adresat un apel comisarilor

poporului rus în care arată că organizaţiunile muncitorilor din România sunt

paralizate de regimul teroarei poliţieneşti, a arestărei şi execuţiei în masă.

Privirea lor este îndreptată către guvernul rus cărei îi încredinţează soarta

lor…..în politica externă cere liberarea claselor şi popoarelor, în chestiunea

balcanică principiul republicelor federative balcanice, acelaşi principiu

pentru Austro-Ungaria care să cuprindă şi pe românii din Transilvania” (ibidem)

 

Arestat de autorităţile române în timpul Marelui Război sub acuzaţia de agent german şi pentru militantism împotriva guvernului, Rakovsky a fost eliberat la Iaşi de soldaţii ruşi în mai 1917 şi a fugit la Odessa, unde a devenit unul din liderii sovietici ucrainieni.

 

În 1918 a devenit membru al partidului bolşevic şi a reluat legăturile foarte apropiate cu Lenin şi Troţky, în calitate de membru în conducerea RUMCEROD (comandamentul sovietic al Odessei şi Mării Negre) şi a participat la un complot împtriva regelui Ferdinand aflat la Iaşi, toate acţiunile sale fiind net anti-româneşti şi împotriva unirii Basarabiei cu România.

 

Lenin l-a numit pe Rakovsky în ianuarie 1919 şeful Guvernului Provizoriu Ucrainean, bulgarul devenind astfel şeful suprem al Ucrainei, pentru ca în acelaşi timp să fie foarte activ în constituirea şi conducerea Cominternului în primăvara aceluiaşi an.

 

Omul politic român I.G.Duca amintea în „Amintirile sale următoarele despre Cristian Racovski:

,,Dealtminteri, încă de la începutul lui decembrie 1917 situaţia refugiaţilor români din sudul Rusiei devenise tragică, fiindcă ucrainenii au fost cu desăvârşire incapabili să opună bolşevicilor o rezistenţă serioasă, aşa încât aceştia din urmă au pus stăpânire pe Odessa şi pe toată regiunea înconjurătoare.

 

Evident că din acea zi nici viaţa compatrioţilor noştri nu a mai fost în siguranţă. Din fericire pentru ei şi pentru noi anarhia era atât de cumplită, încât la început românii s-au putut strecura la adăpostul ei.

 

Pe urmă a sosit însă Racovski în persoană la Odessa şi a început să conducă el mişcarea împotriva românilor. A sechestrat tot ce aveau prin bănci, i-a întemniţat, făcea razii prin oraş ca să-i surprindă, să-i aresteze, să-şi bată joc de ei şi familiile lor.

 

Mai mult, a adunat o serie de dezertori, de indivizi suspecţi, cetăţeni români sau evrei din România, care îl ajutau în acţiunea lui şi erau destinaţi să formeze nucleul unei mişcări revoluţionare la noi în ţară.

 

Printre ei se distingeau îndeosebi trei indivizi: Mihail Gheorghiu Bujor, Alexandru Dobrogeanu-Gherea şi un anume C. I. Dicescu” (Cristian Racovski în dosarele Siguranţei Generale a Statului, dr. Ioan Codruţ Lucinescu în Revista Română de Studii de Intelligence no. 9/iunie 2013)

 

Ulterior, Rakovsky a fost marginalizat  de Stalin, care l-a trimis ambasador mai întâi la Londra (1923) şi apoi la Paris (în octombrie 1924). Solidarizându-se în 1927 cu Troţky şi „opoziţia de stânga” a acestuia, Rakovsky a fost mai întâi declarat persona non grata în Franţa şi apoi a fost eliminat şi din conducerea Cominternului şi a CC al PCUS, fiind expulzat în Astrahan.

 

Fiind cetăţean român, Rakovsky a fost judecat în contumacie în 1924 şi condamnat la moarte de autorităţile române.

 

A fost dintre ultimii activişti troţkişti care şi-a făcut public autocritica în 1934, acuzându-l pe fostul tovarăş drept agent al Gestapoului.

 

În 1936 Rakovsky a fost din nou epurat din PCUS, arestat în 1937 şi supus unui proces public în 1938, alături de Nikolai Buharin, Alexei Rîkov şi Genrich Yagoda, ce au constituit aşa numitul „Grup al celor douăzecişi unu”.

 

După invadarea URSS de către Germania nazistă, a fost împuşcat din ordinul lui Beria, potrivit dorinţei lui Stalin, la 11 septembrie 1941, pentru a fi reabilitat în 1988, împreună cu Buharin, tot de către sovietici în perioada glastnost-ului gorbaciovist (Valeria Bălescu, 2012, Christian Gheorghevici Rakovsky - Scurtă biografie, în revista Document nr. 1(55).

 

Celălalt personaj analizat în ediţia de faţă, Vasile Luca a avut o traiectorie asemănătoare însă cu alte mijloace.

 

Fragment din autobiografia depusă la Comintern (Internaţionala a III-a Comunistă):

„Tatăl meu a fost fierar, iar mama se trage dintr-o familie de mic-meseriaşi. Tatăl meu a murit la vârsta de 26 de ani şi mama a rămas cu mine şi cu o soră mai mare cu 2 ani.

 

La vârsta de 7 ani am fost trimis de mama – care în timpul acesta se măritase după un ţăran mijlocaş – în orfelinat la Sibiu.

 

Am crescut la orfelinat până la vârsta de 13 ani, urmând şase clase primare acolo. Am fost foarte rău văzut, bătut şi flămânzit“, continuă comunistul.

 

La şcoală nu am fost între elevii cei mai buni la lecţie, am învăţat mediocru, în schimb am citit foarte mult“

 

Din 1910, învaţă lăcătuşerie într-un atelier : „Aici, 14-16 ore de muncă pe zi, bătăi şi foamete am suferit 3 ani, până când în 1914, după izbucnirea războiului mondial, am ieşit lucrător calificat

 

... Am cresut într-un mediu mic burghez şi visam de a deveni cineva prin aventuri aşa cum citeam în romane.

 

Am început să urăsc războiul şi pe cei care ne-a trimis în război. La începutul lui octombrie 1918, în ajunul revoluţiei burghezo-democrate ungară am fugit de la front la Budapesta, unde am participat la demonstraţia revoluţionară contra războiului pentru pace. După demobilizare m-am dus acasă în satul meu, dar de acolo iar am intrat în armata pentru apărarea Ardealului contra României (n.r. – Divizia Secuiască).

 

... În timpul acesta la sfârşitul anului 1918, comunismul a devenit pericol pentru burghezie şi moşieri maghiari. În armată am primit un ordin secret ca fiecare soldat să fie «vigilent» şi să urmărească pe comunişti şi chiar poate să-l omoare fără nicio consecinţă“.

 

Am trăit în mare mizerie până în martie 1919, după ce proletariatul maghiar a preluat puterea de stat şi Ungaria a devenit sovietică şi a început să se creeze armata roşie, am reintrat în regimentul meu, care s-a transformat în armată roşie, am devenit soldat roşu”

 

Din 1922, devine membru de partid şi escaladează ierarhia sindicatelor roşii şi a PCdR până la funcţia de secretar regional la 1 iunie 1924, în judeţele Braşov, Trei Scaune, Târnava Mică, Sibiu, Hunedoara, Valea Jiului.

 

Vasile Luca a participat la organizarea grevelor de la Lupeni din 1929 și din Valea Jiului în 1933. Luca a fost arestat și deținut în închisoare în mai multe rânduri pentru activități comuniste ilegale.

 

Încercând, împreună cu doi tovarăși – Ştrul Zigheboin şi Teohari Georgescu, să treacă ilegal granița în URSS, prin trădarea lui Nicu Tudor, omul Siguranţei a fost arestat de autoritățile române și închis la Cernăuți.

 

După ocuparea Bucovinei de Nord în 1940 de către URSS, a fost eliberat și a primit cetățenie sovietică. A reușit să scape de epurările staliniste cărora le-a căzut victimă o parte din conducerea Partidului Comunist din România.

 

Vasile Luca a devenit deputat în Sovietul Suprem al URSS (1941-1944) și viceprimar la Cernăuți, sprijinind în această calitate deportările de români și de persoane calificate drept ostile regimului comunist din Bucovina și fiind recompensat de sovietici cu gradul de maior în Armata Roșie.

 

După septembrie 1944 a fost membru în secretariatul CC al PCR, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru al finanțelor (1947-1952).

 

În mai 1952 a fost condamnat de plenara CC al PMR, fiind acuzat de deviaționism și activități antipartinice. În august 1952 a fost arestat și nu a mai ieșit din închisoare până la sfârșitul vieții.

 

În 1954 a fost condamnat la moarte pentru trădare. Pedeapsa i-a fost comutată în detenție pe viață. A decedat în închisoarea Aiud.

 

În decursul anilor de detenție, s-a adresat în scris organelor de partid, dar nu a primit vreun răspuns. Vasile Luca a fost reabilitat în 1968, la fel ca Lucrețiu Pătrășcanu.

Regia de montaj : Nicu Tănase

 

Regia de emisie: Izabel Jerdea şi Costin Iorgulescu

 

 

 

 

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 30 martie 2020 (integral: 30' 07'')

 

 

 

FOTO

Cristian Racovski (stânga) şi Alexandrî Stabulinsky, preşedinte al Uniunii Patriotice a Agrarienilor din Bulgaria la Conferinţa de la Genova, 1922. Credit: https://military.wikia.org/wiki/Christian_Rakovsky 

 

Manifestaţia soldaţilor ruşi din 18 aprilie – 1 mai 1917. Aproximativ 15 mii de militari au mărşăluit pe străzile din Iaşi. Credit: http://www.iwm.org.uk 

 Cristian Racovski (stânga) şi Lev Nikolavici Troţki într-o întâlnire din anul 1924. Credit: https://enacademic.com

 

 Manifestaţie F.N.D. cu prilejul actului festiv de reunire a Nordului Transilvaniei cu România democratică. Aspecte din Piaţa Palatului, în tribună Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca (X) , ş.a.(g-ral Dămăceanu, Petre Constantinescu Iaşi, Teohari Georgescu, Academician Nicolau).(14 martie 1945). Credit: https://fototeca.iiccr.ro/fototeca/  Cota : 110/1945(106/1945)(105/1945)

 

Emisiunea "Istorica"  se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00. 

 

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro 


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet 

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării. 


Etichete Basarabiaunirea27 martie 1918RomâniaaliaţiadversariCristian RacovskiVasile LucaCominternrevoluţie mondialăRusia bolşevicăURSSambasadorPCUScetăţenieantiunionistantiromâninternaţionalism proletarSiguranţaCernăuţiBucovina de Nord

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live