Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: MATINALII ... DE WEEK-END Duminică, 25 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

24 Aprilie 2018
Vizualizari: 1374
Comentează add

Invitat : dl. dr. Ion Constantin, cercetător asociat al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului

„Basarabia, între recunoaştere internaţională şi negare”  „Basarabia, între recunoaştere internaţională şi negare” - Conține audio

george-popescu

Secvenţă de la lucrările Tratatului de la Trianon, 1920. Credit : balcanii.ro

Recunoaşterea unirii Basarabiei cu România a fost un proces îndelungat. Politic, diplomatic şi la nivel de experţi.

 

Totodată, recunoaşterea unirii a fost condiţionată de partenerii din Antanta şi contestată de învinşi şi de Rusia Sovietică, mai târziu de URSS.

 

Franţa îşi dorea consolidarea influenţei sale în Europa de Sud-Est, URSS continua politica de expansiune ce data din vremea ţarului Petru I cu ieşire la o mare caldă şi exclusivitatatea asupra Peninsulei Balcanice.

 

Marea Britanie s-a arătat dezinteresată de spaţiul est-european, pe când America se constituia într-o mare putere peste mări, cel puţin miza pe o reconfigurare a intereselor sale în Europa.

 

Statele învinse şi Rusia au folosit din plin imediat după încheierea războiului rolul de revizuire a păcii de la Versailles.

 

Orice litigiu teritorial între învingători şi învinşi putea fi exploatat în scopul revizuirii tratatelor, a interpretării parţiale sau pentru negarea păcii între părţi.

 

URSS, Germania, Ungaria, Bulgaria, mai târziu Italia şi-au enunţat poziţia de stat revizionist în scopul de a câştiga avantajele pierdute sau de a obţine noi aliniamente politice şi de influenţă.

 

Chiar dacă Franţa s-a dovedit un important suporter al cauzei unirii sau întregirii României, nu în acelaşi mod au privit SUA, Marea Britanie, Italia şi Japonia cauza noastră.

 

Fiecare avea interesul particular de a face presiuni una asupra celeilalte pe seama stării statelor mici din regiune. Sensibilităţile istorice dintre statele Europei Centrale şi de Sud-Est au cunoscut în mod similar o creştere însemnată.

 

Polonia era mai apropiată de Ungaria, Bulgaria de Germania, Bulgaria de Ungaria, iar Polonia era împotriva Cehoslovaciei, pe când România simpatiza cu cauza polonă şi cehoslovacă, având o poziţie opusă în cazul Ungariei, Bulgariei şi înainte de toate în faţa URSS.

 

În ciuda tentativelor de normalizarea a relaţiilor bilaterale cu URSS, un dialog real a lipsit mai bine de 15 ani, abia în 1933 după semnarea unei convenţii de denunţare a agresiunii şi agresorului la care au aderat ambele state, a început să se schimbe ceva în această relaţie suficient de spinoasă.

 

Dacă până în 1934, toate marile Puteri au recunoscut unirea Basarabiei cu România, ultima fiind SUA, Japonia şi URSS nu au acceptat această realitate. Fiecare îşi avea propriile motive şi interese. URSS îşi dorea un avantpost în faţa inamicului ideologic, Occidentul prin Basarabia, iar Japonia încerca să menajeze sensibilităţile URSS în Orientul extrem, în disputa jurisdicţiei asupra arhipelagului Kurile sau Sahalin.

 

Recunoaşterea întârziată a unirii Basarabiei cu România sau negarea acesteia a fost minată aproape zece ani de mişcarea revoluţionară bolşevică, de export al revouţiei sovietice în ţările limitrofe.

 

Teritoriul Basarabiei a fost supus unei atenţii deosebite a conducerii statului român, legea stării de asediu fiind o realitate din cauza nenumăratelor acţiuni de destabilizare a provinciei.

 

Acţiunea de destabilizare a Basarabiei combinată cu o puternică propagandă în Occident asupra unor cazuri imaginare de persecuţie a minorităţilor din provinciile istorice româneşti au strecurat încet, dar sigur până în mediile politice ale Marilor Puteri, îndoiala că statul român ar fi cel mai potrivit administrator al Basarabiei.

 

Izolaţionismul Americii de mai târziu pe fondul celei mai severe crize economice, lipsa de fermitate a Marilor Puteri occidentale în faţa statelor revizioniste, politica de conciliere care a fost dominantă în anii '30 au subrezit încrederea născută după sfârşitul războiului între Vechea şi noua Europă.

 

Astfel, loială înţelegerilor şi acordurilor de la Versailles, România a mers pe drumul pavat cu bune intenţii, dar care s-a dovedit înşelător, prin pierderea de teritorii naţionale în vara anului 1940.

 

Contribuţii editoriale : dl. prof. univ. dr. Radu Ciuceanu, director al INST despre „Problema graniţei de Est în discuţiile dintre Aliaţi”

 

AUDIO : Istorica, ediţia din 23 aprilie 2018

 

Regia de montaj : Cătălina Popescu şi Narcisa Drogianu

 

Regia de emisie : Victor Mihăescu şi Mirela Drăgan

 

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

 

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

 

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la :   www.romania-actualitati.ro 


Etichete ArmistiţiupaceconferinţăParisBasarabiadelegaţieRusia SovieticărecunoaşterenegaresubminareSUAFranţaMarea BritanieItaliaJaponiaUngariaBulgariaPoloniaCehoslovaciadrepturi istoriceprincipiul naţionalităţilorVersaillesrevizionismagresiune

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live