Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Barack Obama, prezent la mini summitul de la Hanovra

Criza refugiaţilor, campania împotriva grupării statul islamic şi situaţia din Libia vor fi discutate, astăzi, în cadrul unui mini summit care se desfăşoară la Hanovra.

Barack Obama, prezent la mini summitul de la Hanovra
Barack Obama. Foto: captura video.

Articol de Cătălin Gomboş, 25 Aprilie 2016, 08:30

Criza refugiaţilor, campania împotriva grupării statul islamic şi situaţia din Libia vor fi discutate, astăzi, în cadrul unui mini summit care se desfăşoară la Hanovra, în Germania.

La summit participă, alături de cancelarul german Angela Merkel, preşedintele american Barack Obama, omologul său francez, François Hollande, dar şi premierii Italiei şi Marii Britanii, Matteo Renzi şi David Cameron.

Mini summitul de la Hanovra este dominat de o serie de dosare-cheie, atât în ceea ce priveşte relaţiile dintre Statele Unite şi principalii aliaţii europeni ai acestora, cât şi actualitatea internaţională.

Unul dintre scopurile declarate ale vizitei lui Barack Obama în Germania este acela de a promova acordul de liber-schimb între Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Congresul american, dominat de republicani, nu este favorabil acestui acord, iar, în mai multe ţări europene, se consideră că tratatul va avantaja mai degrabă corporaţiile şi nu pe consumatorii europeni.

Cei cinci lideri occidentali vor discuta şi despre situaţia din Libia, unde instabilitatea generată de luptele dintre miliţiile care l-au răsturnat pe Muammar al-Gaddafi i-a permis Statului Islamic să captureze un teritoriu important.

Campania împotriva acestei grupări jihadiste în Irak şi în Siria este o altă temă care va fi abordată, iar, în acest context, Obama va anunţa astăzi că va trimite încă 250 de militari americani în Siria, unde deja sunt activi 50 de membri ai forţelor speciale americane.

Situaţia din Siria va fi de asemenea discutată la Hanovra. Deja liderul american s-a arătat, la conferinţa de presă avută după întâlnirea de aseară cu Angela Merkel, extrem de îngrijorat în legătură cu recenta escaladare a violenţelor din acea ţară.

Armistiţiul convenit în luna februarie, ca urmare a presiunilor Statelor Unite şi Rusiei, pare tot mai fragil, iar forţele guvernamentale şi-au intensificat operaţiunile în regiunea Alep din nordul Siriei.

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 19:41

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan

Teheranul a minimizat incidentul şi a indicat că nu are planuri de represalii, un răspuns care pare să aibă ca scop evitarea...

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
În lume 19 Aprilie 2024, 19:28

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 

Prin Odesa, ies catre Africa, Europa sau Asia aproximativ 140 de milioane de tone de cereale pe an.

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
În lume 19 Aprilie 2024, 16:44

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente

Preţul petrolului s-a repliat, astăzi, după ce barilul s-a scumpit timp de câteva ore cu mai mult de 4 procente,...

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
În lume 19 Aprilie 2024, 16:32

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei

CIA a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul până la sfârşitul anului dacă nu va fi sprijinită corespunzător. Mâine,...

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
În lume 19 Aprilie 2024, 13:53

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"

Surse militare iraniene au comunicat agenției Reuters că atacul a fost minimal și că, după toate probabilitățile a fost...

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
În lume 19 Aprilie 2024, 09:55

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene

Comandantul Forţelor Aeriene precitează că este pentru prima dată când unităţile ucrainene distrug un bombardier supersonic...

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 08:38

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan

Televiziunea de stat din Iran a informat despre explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan.

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
În lume 19 Aprilie 2024, 08:34

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih

Un atac din partea Rusiei de la primele ore ale dimineţii de vineri a avariat infrastructura din oraşul ucrainean central...

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih