Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Barack Obama insistă pentru compensaţii din partea BP

Preşedintele Statelor Unite se va adresa naţiunii marţi seara pentru prima data din Biroul Oval, când ar putea să prezinte un plan prin care să oblige compania British Petroleum să creeze un fond de compensaţii.

Barack Obama insistă pentru compensaţii din partea BP
Preşedintele Barack Obama în cadrul vizitei sale în Alabama. Foto: Reuters.

Articol de Doina Saiciuc, corespondent RRA în Statele Unite, 15 Iunie 2010, 07:54

Preşedintele Obama se va adresa marţi seara pentru prima data naţiunii din Biroul Oval într-un gest simbolic menit să sublinieze gravitatea dezastrului ecologic din Golful Mexic dar şi pentru a-i asigură pe americani că îşi exercită autoritatea pentru a rezolva criză care durează deja de aproape două luni de zile şi nu se poate estima cât va continua.

Alţi preşedinţi s-au adresat adesea naţiunii din Biroul Oval, dar Obama nu a făcut-o niciodată până acum, în ciuda gravităţii unor situaţii cărora administraţia a trebuit să le facă faţă, inclusiv războaiele din Irak şi Afganistan ori cea mai gravă criză economică de la Marea Recesiune încoace.

Se aşteaptă ca preşedintele american să sublinieze un plan prin care ar obligă în mod legal compania British Petroleum să creeze un fond de compensaţii destinat celor care sunt afectaţi economic de dezastru, deşi Casă Albă a arătat luni că se pare că gigantul petrolier este dispus să creeze un fond masiv pentru victimele mareei negre.

În vreme ce vocile critice continuă să îl acuze pe Barack Obama mai puţin pentru răspunsul general la deversarea de petrol în Golful Mexic cât şi pentru stilul de lider "lent", ultimatumul adresat BP şi folosirea imaginii solemne a Biroului Oval ilustrează asumarea unui mai mare angajament personal de către Obama.

Vizita de două zile a preşedintelui în zonă lovită de dezastru - în Alabama, Mississippi şi Florida - în care constata la faţa locului impactul, aşează compania britanică în defensivă mai mult decât oricând de la momentul exploziei la 20 aprilie a platformei petroliere Deepwater Horizon .

Mesajul din această seară va fi difuzat la o oră de prima audienţă imediat după revenirea din zonă de Coastă a Golfului.

Începând cu săptămâna trecută, avocaţii Casei Albe au început să facă cercetări în legătură cu autoritatea legală a preşedintelui de a obliga BP să creeze un fond destinat pretenţiilor legitime ale victimelor dezastrului, bazat pe o lege din 1990 privind poluarea petrolieră, "Oil Pollution Act".

Consilierii preşedintelui au declarat apoi că acesta are "autoritatea legală". Contul va fi administrat de o entitate terţă şi el s-ar ridica la miliarde de dolari.

Casa Albă nu a specificat care ar fi dimensiunea contului special dar democraţii din senat au trimis o scrisoare căte BP în care cer crearea unui fond de 20 de miliarde de dolari.

Miercuri, în prima sa întâlnire cu liderii BP, inclusiv cu preşedintele acesteia, Carl-Henric Svanberg, Barack Obama le va cere să transfere unui mediator independent o substanţială sumă de bani care să poată acoperi toate daunele provocate statelor din golf.

BP nu a respins cererea Washington-ului şi încearcă să evite o confruntare publică în vreme ce se pregăteşte pentru întâlnirea de miercuri cu preşedintele Obama.

Dincolo de scenă, însă, situaţia este mult mai tensionată. Administraţia americană este sub imense presiuni politice de a demonstra că are capacitatea de a controla situaţia, iar la rândul ei face presiuni asupra BP pentru rezolvarea dezastrului ecologic şi economic. Compania britanică se teme că s-ar putea crea astfel potentiale obligaţii financiare nelimitate.

Pentru că, dacă poziţia companiei este aceea că va plăti pentru daunele direct asociate cu deversările de petrol, administraţia a ridicat miza, cerând plata salariilor pierdute ale muncitorilor din industria petrolieră afectaţi de moratoriul impus forajelor în apele de coastă.

În discursul de marţi seara preşedintele Obama va anunţa măsuri noi de restaurare a ecosistemul Coastei Golfului, deja fragil şi în pericol chiar înaintea sosirii mareei negre.

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii
În lume 23 Aprilie 2024, 18:26

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii

Parlamentul European a votat, astăzi, în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii.

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii
Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
În lume 23 Aprilie 2024, 16:29

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza

Armata israeliană a efectuat unul dintre cele mai intense bombardamente din ultimele săptămâni în Gaza.

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
În lume 23 Aprilie 2024, 16:20

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit astăzi la Strasbourg în plenul legislativului comunitar pentru a...

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
În lume 23 Aprilie 2024, 16:04

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut

Războiul actual dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas a sporit amenințarea unor noi atacuri teroriste.

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
În lume 23 Aprilie 2024, 15:57

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare

Ministerul ucrainean de Externe şi-a instruit diplomaţii să întrerupă asistenţa consulară din străinătate pentru cetăţeni...

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
În lume 23 Aprilie 2024, 14:35

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari

Rusia continuă să atace pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene, cele mai recente ţinte fiind Kievul, Nikolaevul şi...

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"
În lume 23 Aprilie 2024, 12:42

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"

"De vreme ce armamentul vine și banii au fost alocați, înseamnă că ne putem lupta, lumea se vă liniști, cetățenii vor rămâne...

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"
Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată
În lume 23 Aprilie 2024, 11:13

Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată

La Strasbourg, eurodeputații reuniți în sesiune plenară vor vota un nou regulament care interzice ca produse care au...

Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată