Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: SERVICIUL DE NOAPTE Sâmbătă, 29 Februarie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Sorin Solomon

20 Aprilie 2010
Vizualizari: 2039
Comentează add

Banca centrală a Italiei apreciază că bancnota de 500 de euro creşte riscul de răspândire a criminalităţii, terorismului şi evaziunii fiscale, deoarece simplifică ascunderea şi transportul sumelor mari de bani.

Bancnota de 500 de euro "creşte riscul criminalităţii"

sorin-solomon

Bancnota de 500 de euro "creşte riscul ciminalităţii". Foto: Mediafax

Banca Centrală a Italiei consideră că bancnota de 500 de euro creşte riscul de răspândire a criminalităţii, terorismului şi evaziunii fiscale, deoarece simplifică logistica manipulării, ascunderii şi transportului sumelor mari de bani, se arată  într-un raport obţinut de agenţia Bloomberg.

În hârtii de 500 de euro, şase milioane de euro încap în cea mai mică geantă de voiaj, iar 10 milioane într-o cutie de valori cu adâncimea de 45 de centimetri, scrie Banca Italiei într-un studiu intern de 15 pagini.

"Răspândirea la scară largă a bancnotei de 500 de euro este un posibil motiv de îngrijorare în privinţa combaterii spălării de bani şi finanţării grupărilor teroriste. Banii cash sunt instrumentul ideal pentru plăţi şi tranzacţii ilegale, iar hârtia simplifică managementul logistic al sumelor mari de bani", potrivit raportului.

Raportul ar putea servi drept argument oficialilor din justiţie care doresc eliminarea hârtiei de 500 de euro, a doua bancnotă ca valoare la nivel mondial.

Raportul Băncii Italiei ar putea semnala apariţia unor divergenţe în interioriu BCE privind avantajele şi dezavantajele de a păstra hârtia de 500 de euro.

Pericolele legate de circulaţia hârtiei de 500 de euro "ar putea merita atenţia autorităţilor monetare şi a instituţiilor care combat spălarea de bani şi terorismul", notează banca centrală de la Roma.

Banca centrală a Canadei a retras în anul 2000 bancnota de 1.000 de dolari canadieni, pentru combaterea spălării banilor şi a crimei organizate.

Bancnota de 500 de laţi a Letoniei (951 de dolari americani) este cea mai valoroasă bancnotă din Europa, în timp ce hârtia de 10.000 de dolari din Singapore (echivalentul a 7.248 dolari SUA) are cea mai mare valoare din lume, însă este foarte rar întâlnită.

Dintre cele mai tranzacţionate monede, bancnotele de 500 de euro şi de 1.000 de franci elveţieni (939 de dolari) sunt cele mai valoroase, potrivit Băncii Italiei.

Cea mai valoroasă bancnotă din Statele Unite este cea de 100 de dolari.

Italia are una dintre cele mai dezvoltate economii subterane din Europa, care rulează, potrivit celor mai recente estimări, care datează din 2008, circa 19% din produsul intern brut al ţării, adică aproape 300 miliarde euro.

Mafiile italiene preferă bancnotele cu o valoare ridicată deoarece pot transporta sume mai mari de bani în spaţii mai restrânse, potrivit procurorului Maurizio De Lucia, care a participat în urmărirea şi capturarea, în 2006, a lui Bernardo Provenzano, şeful Mafiei Siciliene.


Etichete Banca Centrală a Italieieuromafiacriminalitate

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live