Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: RADIOJURNAL Luni, 25 Ianuarie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Daniela Coman, corespondent RRA în Franța

2 Decembrie 2020
Vizualizari: 242
Comentează add

Autoritățile din Franța au finalizat planul de vaccinare anti-COVID

daniela-coman-corespondent-rra-in-franta

    Foto: Agerpres/EPA.

Autoritățile sanitare din Franța au finalizat un plan de vaccinare anti-COVID, care ar urma să se deruleze în etape pentru diferite categorii de populație, cei din grupele de risc fiind cuprinși în prima etapă.
 
Președintele Emmanuel Macron a declarat că Franța este pregătită să înceapă vaccinarea la sfârșitul acestei luni - începutul lui ianuarie și a vorbit și despre coordonarea la nivel european, după cum transmite corespondenta noastră la Paris, Daniela Coman.
 
Reporter: În Franța, vaccinul anti COVID va ajunge mai întâi în centrele pentru vârstnici, unde sunt îngrijiți în prezent peste 750.000 de seniori.
 
Vor fi primii imunizați alături de personalul medical și de îngrijire din aceste cămine. În etapa a doua vor fi invitați să se va vaccineze francezii de peste 75 de ani, cei cu vârste între 65 și 74 cu anumite boli, precum și personalul din sistemul de sănătate. Faza a treia le este dedicată celor de peste 50 de ani, iar în aprilie - iunie se va da startul unei campanii masive de vaccinare a restului populației. Președintele Emmanuel Macron amintea ieri că țările europene lucrează coordonat:
 
Emmanuel Macron: Am acţionat împreună la nivel european pentru a rezerva dozele, am rezervat și capacități de producție în Europa, iar unele dintre țările noastre sunt producătoare de vaccinuri proprii. Dozele rezervate de Comisia Europeană vor fi repartizate fiecărui stat membru în funcție de dimensiunile populației, apoi strategia de vaccinare le aparține statelor și depinde de autoritățile noastre sanitare.
 
Reporter: Statul francez a prevăzut deocamdată un buget de 1,5 miliarde de euro, sumă estimată pentru vaccinarea cu două doze succesive a 35 de milioane de persoane reprezentând jumătate din populația țării. Alocările vor fi însă adaptate pe măsura derulării campaniei. Autoritățile au anunțat că vaccinarea anti COVID nu va fi obligatorie în Franța.
 
Transcriere realizată de agenția de presă RADOR.
 
(PH)

Etichete FrantavaccinareCOVID-19

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live