Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Austria - Macedonia de Nord 3-1, pe Arena Națională #EURO2020 (FOTO)

UPDATES: Partida s-a încheiat, scor final Austria - Macedonia de Nord 3 - 1. Meciul a fost transmis în direct de Radio România Actualități.

Austria - Macedonia de Nord pe Arena Națională din București. Foto: Răzvan Dumitrescu.

Articol de Răzvan Stancu, 13 Iunie 2021, 18:33

Partida s-a încheiat, scor final Austria - Macedonia de Nord 3 - 1, în grupa C, meci disputat pe Arena Națională din București.

Austria s-a impus prin golurile înscrise de Stefan Lainer (min. 18), Michael Gregoritsch (min. 78) şi Marko Arnautovic (min. 89). Golul de onoare al macedonenilor a fost reuşit de Goran Pandev (min. 28).

Meciul a fost transmis în direct de Radio România Actualități.

De la ora 22.00 se va disputa cealaltă partidă din grupa C, OLANDA - UCRAINA pe stadionul Johan Cruijff ArenA din Amsterdam.

Minutul 89: GOL 3 - 1 Marko Arnautovic profită de o eroare a apărării adverse și înscrie pentru Austria.

Minutul 85, cartonaș galben pentru Stefan Lainer (Austria)

Minutul 78: GOL 2 - 1 Atacantul Michael Gregoritsch aduce Austria în avantaj.


Minutul 52, Ezgjan Alioski (Macedonia de Nord) primește un cartonaș galben după o intrare dură cu talpa

UPDATE: A început repriza a 2-a.

AUSTRIA - MACEDONIA DE NORD: Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 1 - 1.

Minutul 42, jucătorul macedonean Aleksandar Trajkovski primește un cartonaș galben după ce a lovit cu cotul un fotbalist austriac într-un duel aerian.

Minutul 28: GOL 1 - 1. Macedonia de Nord egalează prin căpitanul echipei, Goran Pandev

Minutul 18: GOL 1 - 0. Austria deschide scorul prin Stefan Lainer

UPDATE: Peste 8.000 de spectatori au intrat pe Arena Naţională, pentru a participa la partida de fotbal dintre echipele reprezentative ale Austriei şi Macedoniei de Nord, din cadrul Turneului Final EURO 2020, a informat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Partida este transmisă în direct de Radio România Actualități, comentator Robert Șișcă.

FOTO: Comentatorul Robert Șișcă la Arena Națională./ Sursa foto: FB/R. Șișcă.

----Știrea inițială---

Pentru prima dată, România găzduiește astăzi un meci de fotbal din programul unui turneu final de campionat european sau mondial.

De la ora 19.00, pe Arena Națională din București, începe partida dintre AUSTRIA și MACEDONIA DE NORD, partidă din grupa C a EURO 2020.

Echipele de start:

AUSTRIA: Daniel Bachmann, Andreas Ulmer, Aleksandar Dragović, Martin Hinteregger, David Alaba, Marcel Sabitzer, Christoph Baumgartner, Stefan Lainer, Xaver Schlager, Konrad Laimer, Sasa Kalajdzic. Antrenor Franco Foda.

MACEDONIA DE NORD: Stole Dimitrievski, Arijan Ademi, Visar Musliu, Ezgjan Alioski, Aleksandar Trajkovski, Goran Pandev, Stefan Ristovski, Darko Velkoski, Boban Nikolov, Enis Bardi, Eljif Elmas. Antrenor Igor Angelovsk.

Arbitru de centru, Andreas Ekberg (Suedia)

FOTO: Arena Națională înaintea partidei dintre Austria și Macedonia de Nord. Sursa foto. Răzvan Dumitrescu.

AUDIO: Avanpremieră la meciul de la București, Austria - Macedonia de Nord. Realizator Robert Șișcă.

Microbiștii care vor privi meciul din tribune trebuie să știe că accesul în incinta Arenei Naționale se va face pe baza biletului și a brățării corespunzătoare, inscripționată cu seria unică personală. Indicații vor primi, la nevoie, de la cei 2.000 de voluntari îmbrăcați în costume turcoaz. 850 vor fi dispersați în complexul Arenei. Suporterii mai au timp până la ora 16:00 să-și ridice brățările de acces din centrele medicale acreditate la Euro 2020, localizate în toate cele șase sectoare.

Li se vor verifica documentele medicale, respectiv dovada vaccinării, a vindecării de COVID-19 sau rezultatul negativ arătat de testul PCR făcut cu 72 de ore înaintea meciului. O a patra opțiune constă în testarea rapidă chiar în centrul medical.


Arena Națională va fi deschisă publicului în limita a 25% din capacitate. La fel și în celelalte două partide din grupa C. Doar în faza optimilor procentul va crește la 50%.

Aproximativ 2.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vsunt mobilizați în imediata apropiere a Arenei Naţionale, precum şi pe traseele de deplasare a suporterilor.

Capitala României va găzdui patru meciuri de la Euro 2020, trei în cadrul Grupei C, plus o optime de finală.

Austria- Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)

Ucraina- Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)

Ucraina- Austria (21 iunie, ora 19:00)

Bucurestiul va gazdui si o optime de finala in care se vor intalni castigatoarea Grupei F si formatia clasata pe locul al treilea intr-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Vreme rece în cea mai mare parte a ţării
România 18 Aprilie 2024, 10:38

Vreme rece în cea mai mare parte a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt, valabilă pe parcursul zilei de joi în...

Vreme rece în cea mai mare parte a ţării
Operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni în Munţii Maramureşului
România 18 Aprilie 2024, 10:32

Operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni în Munţii Maramureşului

O operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni este în curs în Munţii Maramureşului, la care participă salvamontişti şi...

Operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni în Munţii Maramureşului
„Peste 90% dintre profesorii și cercetătorii universitari” se declară mulțumiți de locul de muncă
România 18 Aprilie 2024, 10:27

„Peste 90% dintre profesorii și cercetătorii universitari” se declară mulțumiți de locul de muncă

Datele reies dintr-un studiu făcut de Asociația Europeană pentru Internaționalizarea Educației.

„Peste 90% dintre profesorii și cercetătorii universitari” se declară mulțumiți de locul de muncă
5 persoane reținute în județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc
România 18 Aprilie 2024, 09:24

5 persoane reținute în județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc

Cinci persoane au fost reținute de polițiștii din județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc.

5 persoane reținute în județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc
Echipajele de intervenţie reiau acţiunile de căutare-salvare la un bloc din Craiova, unde s-a produs o explozie
România 18 Aprilie 2024, 08:40

Echipajele de intervenţie reiau acţiunile de căutare-salvare la un bloc din Craiova, unde s-a produs o explozie

Echipajele de intervenţie reiau în această dimineaţă acţiunile de căutare-salvare la blocul din municipiul Craiova unde...

Echipajele de intervenţie reiau acţiunile de căutare-salvare la un bloc din Craiova, unde s-a produs o explozie
La Cluj-Napoca se vor putea face transplanturi de ficat de luna viitoare
România 18 Aprilie 2024, 08:36

La Cluj-Napoca se vor putea face transplanturi de ficat de luna viitoare

Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie "Octavian Fodor" din Cluj-Napoca a intrat în programul naţional de transplant...

La Cluj-Napoca se vor putea face transplanturi de ficat de luna viitoare
Un nou termen de judecată în dosarul 2 Mai
România 18 Aprilie 2024, 08:21

Un nou termen de judecată în dosarul 2 Mai

Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a produs un accident rutier soldat cu...

Un nou termen de judecată în dosarul 2 Mai
Sălile de jocuri de noroc sunt interzise în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori
România 18 Aprilie 2024, 08:18

Sălile de jocuri de noroc sunt interzise în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori

Sălile de jocuri de noroc sunt interzise de acum în localităţile mici cu mai puţin de 15.000 de locuitori.

Sălile de jocuri de noroc sunt interzise în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori