Femeia, în vârstă de 55 de ani, a murit pe 28 ianuarie, la o săptămână după ce a făcut și a doua doză anti-COVID19. Rezultatul autopsiei de la INML va fi făcut public.
Ministerul Sănătății precizează că asistenta medicală, în vârstă de 55 de ani, de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București, care a decedat pe 28 ianuarie, la o săptămână după ce a făcut rapelul la vaccinul anti-COVID19, nu a avut reacții adverse după niciuna dintre doze.
Cauzele decesului vor fi stabilite de Institutul de Medicină Legală.
Potrivit reporterului RRA, Adriana Turea, Ministerul Sănătății a transmis că va reveni cu precizări în momentul în care vor fi disponibile rezultatele preliminare ale autopsiei.