Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Miercuri, 16 August

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Victor Pogor

21 Aprilie 2017
Vizualizari: 579
Comentează add

Cea mai gravă situaţie este în capitala Chişinău, unde mii de copaci s-au prăbuşit blocând străzile, deteriorând sute de automobile şi rănind câteva persoane

Armata mobilizată în Republica Moldova din cauza ninsorilor abundente

victor-pogor

 În Republica Moldova autorităţile au mobilizat armata pentru a interveni din cauza ninsorilor abundente care au căzut două zile consecutiv. Pe alocuri, stratul de zăpadă a ajuns la 70 de centimetri.

Cea mai gravă situaţie este în capitala Chişinău, unde străzile sunt şi acum impracticabile, după ce numeroşi de copaci s-au prăbuşit. Victor Pogor, de la Radio Chişinău, relatează că de dimineaţă Chişinăul era un oraş paralizat din cauza a mii de copaci prăbuşiţi şi a drumurilor impracticabile.

Sute de automobile au fost avariate de crengile sau trunchiurile copacilor, iar câteva persoane au ajuns la urgenţă cu fracturi din aceleaşi motive. După-amiază doar străzile principale au fost curăţate şi a început să circule parţial transportul public.

De asemenea, grădiniţele, spitalele şi câteva zeci de blocuri de locuit au fost reconectate la căldură. Elevii de la şcoli sunt în vacanţă în această perioadă. Câteva sute de localităţi din sudul şi centrul ţării rămân şi la această oră fără curent electric din cauza intemperiilor.

Mai multe trasee naţionale au fost închise pentru a preveni situaţiile de blocaj ale automobilelor. Pe drumuri se circulă cu dificultate, iar cursele auto de pasageri spre localităţile din centrul şi sudul republicii au fost anulate.

De asemenea, mai multe curse aeriene au fost anulate şi numai câteva au fost reluate în după-amiaza zilei. Este de menţionat că a nins numai în centrul şi sudul Republicii Moldova, dar nu şi în nord.

Pentru ajutor a fost mobilizat întreg efectivul Armatei naţionale. De asemenea, autorităţile susţin că există pericol de inundaţii puternice în urma cantităţii mari de zăpadă care a căzut.

Premierul Pavel Filip a menţionat în cadrul şedinţei Comisiei pentru situaţii excepţionale că vor fi întreprinse măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli care au suferit pagube importante din cauza ninsorilor.

De asemenea, premierul a dispus deschiderea unui cont bancar pentru partenerii externi, care sunt gata să ofere ajutor autorităţilor Republicii Moldova.


Etichete Republica Moldovaninsori abundenteChişinăulocalităţi fără curent electriccurse aeriene anulate

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live