Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Arestări în legătură cu atentatul cu armă biologică dejucat în Germania

Doi bărbaţi arestaţi în Tunisia în legătură cu atentatul cu armă biologică dejucat în Germania.

Arestări în legătură cu atentatul cu armă biologică dejucat în Germania

03 August 2018, 15:40

Doi bărbaţi, suspectaţi de legături cu tunisianul Seif Allah H., presupusul autor al unui atentat cu bombă biologică dejucat în Germania, au fost arestaţi în Tunisia, a declarat vineri Ministerul de Interne tunisian, relatează AFP.

'Cei doi bărbaţi sunt în relaţie cu un tunisian rezident în Germania, autor al atentatului cu bombă dejucat în Germania', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Sofiene Zaag.

Aflat în prezent în detenţie, Seif Allah H. este suspectat că a vrut să fabrice o 'bombă biologică' pe bază de ricină, o otravă de origine vegetală extrem de violentă, de 6.000 de ori mai puternică decât cianura.

Ricina este mortală dacă este ingerată, inhalată sau injectată. Împotriva sa nu există antidot.

Pe 20 iunie, şeful poliţiei judiciare, Holger Münch, a anunţat că un atentat cu 'bombă biologică' cu ricină a fost dejucat în Germania, după arestarea în urmă cu o săptămână a unui tunisian la Koln.

El a dezvăluit că în urma percheziţiilor s-a constatat că suspectul produsese deja ricină şi a precizat că anchetatorii dispun de elemente ce indică spre legături ale suspectului cu organizaţia Stat Islamic.

Tunisianul de 29 de ani, prezentat ca Seif Allah H., fusese reperat 'cu câteva luni în urmă' de autorităţi şi se afla sub supraveghere. Arestarea sa a fost posibilă datorită cooperării cu 'servicii de securitate naţionale şi internaţionale', a mai spus şeful poliţiei judiciare germane.

Pe 24 iulie, soţia sa - o cetăţeană germană de 42 de ani - a fost reţinută pentru presupusul său rol în pregătirea atacului.

Două zile mai târziu, justiţia tunisiană a emis un mandat de arestare împotriva a doi terorişti având legături cu Seif Allah H., a declarat Zaag.

Purtătorul de cuvânt al departamentului de luptă împotriva terorismului, Sofiene Sliti, a confirmat arestarea celor doi bărbaţi după ce aceştia au compărut în faţa unui judecător.

Cercetările au arătat că unul dintre cei doi suspecţi a convenit cu Seif Allah H. 'să comită simultan în Tunisia şi în Germania două atentate cu bombă artizanală', a adăugat el.

Cea de-a doua persoană a fost acuzată că a pregătit un paşaport fals pentru Seif Allah H. pentru a-i înlesni fuga către alte ţări europene, potrivit Ministerului de Interne tunisian.

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
În lume 28 Martie 2024, 17:28

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră este pe locul al doilea, dupa Bulgaria, în timp ce în alte state europene costul...

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
În lume 28 Martie 2024, 16:22

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean

Planul guvernelor Ucrainei şi Poloniei, de deblocare a graniţei este pus în aplicare, deşi "nu atât de repede pe cât ne-am...

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
În lume 28 Martie 2024, 12:33

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că avioanele de luptă F-16, furnizate de aliaţii din afara ţării,...

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul

Negocierile dintre Israel şi Hamas privind o încetare a focului sunt afectate şi de faptul că atât în cadrul guvernului...

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia

Motivul expulzării diplomatului rus este legat de ceea ce autoritățile letonă au numit o "comunicare publică inacceptabilă și...

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
În lume 27 Martie 2024, 10:17

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"

THE FINANCIAL TIMES: Misterioase sunt căile conștiinței globale. Politica mondială pare să funcționeze în continuare conform...

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas
În lume 27 Martie 2024, 07:16

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas

Transportul a fost descărcat de pe o navă care venea din Ecuador. Cocaina a fost încorporată într-un perete din interiorul...

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas
Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție
În lume 27 Martie 2024, 06:47

Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție

În Ungaria mii de persoane au manifestat ieri la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orbán, după...

Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție