Arbeit macht frei

Trebuia să se întâmple şi asta. Într-un district din estul Angliei cine iese la fumat în timpul serviciului recuperează timpul pierdut după program! Măsura ar trebui să mai dea o lovitură tagmei consumatorilor ultimului drog legal, însă în fapt am impresia că mai degrabă dăunează şi mai grav sănătăţii: constrânşi de ticăitul implacabil al cronometrului care măsoară durata pufăirii unei ţigarete, vicioşii vor fi probabil tentaţi să le mănânce de-a binelea! Şi-apoi, pe modelul ăsta care ar trebui chipurile să eficientizeze producţia (doamne fereşte să vorbim de discriminare), ar putea fi penalizate cu între cinci şi zece secunde per unitate – cu excepţia cazurilor de forţă majoră – şi altele: strănutul, tusea şi junghiul (cu excepţia celor cauzate de răceli sau boli cronice), scărpinatul (mai puţin cel determinat de scabie) ori râgâitul şi flatulaţiile involuntare; sughiţul, căscatul, crampele şi oftatul n-au nicio scuză.

Bag seama că transformarea omului în maşinărie a intrat în linie dreaptă. Chestia cu cronometrarea timpului alocat fumatului de un angajat e probabil doar începutul unui lung şir de meschinării care vor culmina cu detenţie pentru cafegii, lovituri de bici pentru bulimici şi scaun electric pentru cochetărie. Iar după dispariţia metehnelor voluntare şi condiţionarea definitivă a amploaiatului ca robot, se poate trece la nivelul următor: interzicerea senzaţiilor, a îmbolnăvirilor de orice fel, a stărilor de spirit şi în final a părerilor! Şi-abia apoi putem spune că au fost epuizate toate fazele dinaintea atingerii ţelului suprem: munca înainte de toate – ea te-nvaţă, ea te-nalţă!