Apreciate doar la nevoie

Apele de la Călimăneşti-Căciulata au fost descoperite încă de pe vremea romanilor când aceştia le foloseau la băile termale construite lângă Castrul Arutela, situat în amonte de Mănăstirea Cozia. Mai târziu, boierii din Ţara Românească plăteau birjarii pentru băile cu apă minerală ce aveau o mare concentraţie sulfuroasă, animalele din apropiere se obişnuiseră să bea şi ele apă de Călimăneşti, iar în timp, vestea că apele de aici sunt vindecătoare a depăşit graniţele zonei şi a atras, pentru tratament, numeroase personalităţi din întreaga Europă.

După 1950, izvoarele au fost captate, iar staţiunea a cunoscut o perioadă de înflorire, iar până în 1990, Călimăneştiul a beneficiat şi de o staţie de îmbuteliere. Declinul staţiunii avea să vină după Revoluţia din 1989 când s-a renunţat la curele prelungite cu apa vindecătoare de aici, iar staţia de îmbuteliere a fost şi ea desfiinţată, după cum susţin foste cadre medicale, în ideea ca turiştii să vină direct la sursă pentru apa de Călimăneşti...

Deprecierea din partea oamenilor locului este uşor sesizabilă de turişti, dar şi cei care vin în zonă pentru tratament şi care se declară dezamăgiţi de condiţiile pe care staţiunea cu apele vindecătoare, ce datează încă din vremea dacilor şi romanilor, le oferă în momentul de faţă...mulţi ani vor mai trece, însă apele sunt singurele care vor rămâne să îşi spună în continuare povestea în ciuda dezinteresului comunităţii. Mai multe detalii aflaţi din reportajul realizat de Ana-Maria Cîrstea.