Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Apel matinal - Invitat: Noul președinte al Senatului, Anca Dragu

Apel matinal - Invitat: Noul președinte al Senatului, Anca Dragu
Anca Dragu. Foto: Agerpres

Articol de Cătălin Cîrnu, 23 Decembrie 2020, 10:59

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 decembrie, ora 8:30) - Realizator: Cătălin Cîrnu, Invitat: Anca Dragu

Realizator: Senatul şi Camera Deputaților au fost legal constituite după ședințe maraton, în care noii parlamentari au depus jurământul, iar cele două camere ale Parlamentului și-au ales și președinții. La Senat, pentru prima dată în istoria acestui for în România, la conducere este acum o femeie - Anca Dragu, propusă de USR PLUS și susținută de PNL și UDMR. Noul președinte al Senatului a făcut încă din start apel la politicieni să lase deoparte viziunile și ideile politice diferite pentru a se concentra pe binele ,prosperitatea și bunăstarea românilor. Semnăm și noi o premieră aici, la Matinal Radio România Actualități, pentru că discutăm în minutele următoare cu președintele Senatului, doamna Anca Dragu. Bună dimineața!

Anca Dragu: Bună dimineaţa!

Realizator: Sunteți prima femeie așadar, care ocupa această funcție în istoria Senatului României. Este un atu suplimentar, poate, în medierea pozițiilor tuturor formațiunilor politice de la putere și până la opoziție?

Anca Dragu: Probabil că da, pentru că aduce puțin mai multă atenție pentru detalii, dar cred că, dincolo de acest proces de mediere, aduce probabil un plus pentru societate în general, pentru că eu sper să inspir mai multe femei să fie mai active în viața politică și viața civică.

Realizator: Au trecut 31 de ani din decembrie 1989, am avut și prima femeie premier, ne amintim de doamna Dăncilă, acum, iată, primul președinte al Senatului României este o femeie. Din punctul dumneavoastră de vedere, care ar fi urgențele legislative ale Senatului în acest moment?

Anca Dragu: Urgența numărul zero este aprobarea bugetului României. Desigur, astăzi vom începe audierile miniștrilor, sper acest lucru. Ar trebuie să clarificăm în scurt timp acest lucru. Apoi, dumnealor se apucă de lucru și sper ca undeva la sfârșitul lunii ianuarie să avem şi bugetul. Bugetul este prioritatea zero, să spunem așa, deoarece acolo este reflectată gândirea economică a guvernanţilor și acela este documentul prin care mediul de afaceri, investitorii, cetățenii simpli, toți văd ce planuri au Guvernul și Parlamentul pentru ei, ce taxe trebuie să plătească, ce pensii și salarii vor avea, de ce sprijin de la stat pentru anumite zona de politici economice vor beneficia. Deci acela este un document foarte important care aduce încredere investitorilor și avem nevoie pe de-o parte de investiții, pe de altă parte de finanțare a deficitului bugetar, care este unul foarte mare.

Realizator: "Senatul trebuie să revină la rolul său legitim de for al dezbaterilor" și vă citez în continuare: "politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal". Ce ar trebui făcut în acest sens?

Anca Dragu: Este foarte ușor de remarcat în România această ignorare a binelui general și faptul că politicienii se gândesc la bine personal, de grup. Asta se vede în calitatea muncii, iar oamenii simt. Asta se vede în încrederea pe care populația o are faţă de Parlament și știm bine că este una foarte scăzută. Este cea mai scăzută dintre toate instituțiile statului. Ce ar trebui să facem.... Vă ascult.

Realizator: Dar cum se va putea schimba acest lucru în mandatul dumneavoastră?

Anca Dragu: Sunt mai multe elemente prin care putem schimba acest lucru. În primul rând, este vorba de comportamentul nostru, al fiecărui parlamentar. Noi nu suntem deasupra legii. Noi trebuie să respectăm legea cu stricteţe, cu rigoare. Vedeţi dumneavoastră, de la simplele încălcări, mici încălcări ale legii, în trafic sau te miri ce, până la încălcări mai grave ale legii de către parlamentari. Acest mesaj foarte prost pentru omul din afara politicii. El zice: "Dar cum, el care face legea nu o respectă, eu de ce să o respect?" Acesta cred că este cel mai simplu element./geftene/ Apoi ar trebui să avem o apropiere mai mare față de asociațiile profesionale, față de ONG-uri, față de societate în general. Munca în teritoriu..., în fine în această perioadă poate nu este posibilă apropierea, dar putem avea mai multe legături online cu cei care ne-au sprijinit și cu toţi cetățenii în general. De asemenea aș vrea să nu mai văd această procedură de adoptare tacită a legilor, să treacă prin Senat, pentru că ele pur și simplu au stat în niște sertare, nimeni nu s-a ocupat de ele, este foarte frustrant, Senatul este un for de dezbatere, acolo trebuie să-i invităm pe toți cei interesați de mersul unei legi, pentru că societatea este interesată de orice lege, după părerea mea, și să-și spună punctul de vedere. Nimeni nu poate avea o vedere de 360 de grade, de aceea trebuie să ne facem timp pentru că de aia ne-am făcut parlamentari și să-i ascultăm pe toți. Apoi eu țin foarte mult să insistăm pe existența studiilor de oportunitate și a studiilor de impact din partea Guvernului, conform legii Guvernul este obligat să facă aceste studii și ele să stea la baza procesului de legiferare.

Realizator: Din câte îmi dau seama ne-ați vorbit despre transparență, despre deschiderea către oameni. Procesul de debirocratizare va continua, va fi și el în prim-planul agendei dumneavoastră?

Anca Dragu: Sigur că da. Este unul dintre cele mai importante proiecte și este modalitatea prin care ajungem cel mai aproape la cetățean, ăsta e rolul nostru, să reprezentăm cetățeanul, așa funcționează democrația. Or, dacă noi ridicăm aceste ziduri numite birocrație în jurul nostru, nu mai ajungem la cetățean, acesta se depărtează de noi, nu mai înțelege rolul nostru și ajungem la această fractură și în cele din urmă iată ajungem la o participare la vot de numai 30%. Dacă în 1990 am fi dat orice să putem vota într-un sistem pluripartit, astăzi renunțăm la acest drept și mergem numai 30% la vot. Nu este vina cetățenilor, să ne înțelegem, este vina politicienilor.

Realizator: Corect, merg pe mâna dumneavoastră. Trei curiozități am, pe final de interviu. Prima ar fi legată de alegerea dumneavoastră în funcția de președinte al Senatului. V-a felicitat vreun membru al opoziției, vreun domn parlamentar?

Anca Dragu: Da, pentru că am mai lucrat cu dumnealor și da. Și ne-am întâlnit în sală, chiar am fost într-o emisiune TV și m-a felicitat și un domn de la AUR.

Realizator: Da, e o veste bună până la urmă. Apropo de toate întâmplările din Parlament. Ați avut emoții când ați condus prima ședință a Senatului?

Anca Dragu: Ieri a fost această zi, desigur am avut emoții, am trecut prin desfășurător, am înțeles fiecare pas și cred că a fost o primă ședință foarte bună. Am văzut un Senat foarte serios. Am trecut toate punctele de pe ordinea de zi, în decență, liniște, fără nici un fel de scandal.

Realizator: Duminică știm cu toții va începe campania de vaccinare anti-COVID-19 în România, zilele trecute stăteam de vorbă cu premierul interimar al României, Nicolae Ciucă. Vă întreb și pe dumneavoastră, vă veți vaccina?

Anca Dragu: Da, cu siguranță, atunci când îmi va veni rândul.

Realizator: Mulțumesc pentru prezența la "Apel matinal". Zi frumoasă și succes până la urmă!

Anca Dragu: Vă mulțumesc foarte mult. O zi frumoasă și dumneavoastră! La revedere.

Realizator: La revedere. Anca Dragu, președintele Senatului României, prima femeie ajunsă în această funcție.

(PH)

Două persoane au fost salvate de către salvamontiştii din Prahova după ce au căzut într-o prăpastie pe Valea Coştilei din munţii Bucegi
România 29 Martie 2024, 11:24

Două persoane au fost salvate de către salvamontiştii din Prahova după ce au căzut într-o prăpastie pe Valea Coştilei din munţii Bucegi

Victimele au suferit multiple traumatisme.

Două persoane au fost salvate de către salvamontiştii din Prahova după ce au căzut într-o prăpastie pe Valea Coştilei din munţii Bucegi
"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră"
România 29 Martie 2024, 09:47

"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră"

"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră", scrie premierul...

"Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră"
Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO
România 29 Martie 2024, 09:42

Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Textul INTEGRAL al mesajului transmis de Administraţia Prezidenţială.

Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO
Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna
România 29 Martie 2024, 09:24

Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna

În Vinerea Mare, credincioșii catolici refac Calea Crucii pe dealul din spatele basilicii, pe un traseu care datează din anii...

Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna
O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari
România 29 Martie 2024, 09:21

O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari

Nu sunt decât pagube materiale - transmite Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă.

O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari
Începând de duminică, cetăţenii românii care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră
România 29 Martie 2024, 09:21

Începând de duminică, cetăţenii românii care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră

"Apel matinal" - Invitat: Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.

Începând de duminică, cetăţenii românii care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră
România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică
România 29 Martie 2024, 08:42

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică

Ca în fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, ora 3 va deveni ora 4.

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică
Guvernul a decis să modifice nivelul plafoanelor pentru producătorii de electricitate şi gaze naturale
România 29 Martie 2024, 08:27

Guvernul a decis să modifice nivelul plafoanelor pentru producătorii de electricitate şi gaze naturale

Tarifele pentru electricitate și gaze naturale ar trebui să scadă în următoarele luni, iar facturile pentru gospodării...

Guvernul a decis să modifice nivelul plafoanelor pentru producătorii de electricitate şi gaze naturale