Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Apel matinal"

"Apel matinal" - Invitat: Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică.

"Apel matinal"
Foto arhivă

Articol de Florin Lepădatu, 19 Aprilie 2021, 09:10

"Apel matinal" - Invitat: Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Emisiunea: "Matinal" - Rubrica: "Apel matinal" - Realizator: Cătălin Cârnu - Rămânem pe locul 6 în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de grâu obținută anul trecut. În condițiile secetei pedologice extreme, în 2020 România a realizat 6,41 de milioane de tone de grâu, recolta de anul trecut fiind totuși mai mică, mai mică, da, cu o scădere de aproape 40% față de 2019. Din această cantitate, țara noastră a exportat anul trecut aproximativ două treimi, încasând 844 de milioane de euro. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, deși ne aflăm pe locul patru în Uniunea Europeană ca suprafață cultivată, observăm că Franța a raportat o producție de 30 de milioane de tone, urmată de Germania - 22 de milioane de tone, și Polonia aproape 12 milioane de tone. Despre alte elemente legate de statistică vom discuta imediat cu invitatul "Apelului matinal", care este Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică din România. Bună dimineața!


Tudorel Andrei: Bună dimineața, dumneavoastră și ascultătorilor dumneavoastră! Mulțumesc foarte mult pentru datele prezentate, mă ajută foarte mult în prezentarea pe care o voi realiza în decurs de câteva minute.


Realizator: Mulțumim și noi pentru că ați acceptat invitația. Pornim de la grâu, până la urmă, apropo de comparația cu celelalte state europene, ce s-a întâmplat în afară de secetă? Cum stăm raportat la suprafață cultivată și la producție?

Tudorel Andrei: Într-adevăr, România este unul din producătorii importanți la nivel european. Dacă o să ne uităm în decursul ultimilor 30 de ani, vom vedea că există o serie de modificări structurale. Cerealele au fost și rămân culturile cele mai importante în producția agricolă; este și un avantaj, dar și un dezavantaj. Avantajul este că suntem producători mari la nivel european, dezavantajul mare este că depindem foarte mult de capriciile vremii. Anul trecut, așa cum ați prezentat și dumneavoastră, într-adevăr am avut scăderi ale producțiilor agricole la principalele cereale, datorită condițiilor total neprielnice. Există o lucrare interesantă a domnului Victor Axenciuc, publicată de Acadmeia Română, în care arată dependența, din păcate, foarte mare dintre producția agricolă și cantitatea de precipitații. Asta ce arată? Că avem nevoie de un sistem de irigații funcțional. În 1989 aveam 3 milioane suprafața agricolă irigată, echipată, în anul 2020 un milion și din care numai jumătate de milion era surpafață efectivă irigată. Asta ce arată? Că vom avea o dependență foarte mare de natură, dacă natura ne ajută obținem randamente mari, dacă natura nu ne ajută randamentele vor fi nici. Acum, o să vă întrebați care sunt efectele. Efectele probabil vor fi în perioada următoare în cantitatea exportată de cereale. România asigură o echilibrare a balanței comerciale în principal prin trei produse: cereale, animale vii, tutun și înlocuitori de tutun şi, într-o mică măsură, semințele reprezintă un alt produs important care asigură această echilibrare. Din ceea ce v-am prezentat ce rezultă? Că este o chestiune structurală, e o problemă care nu se poate rezolva de azi pe mâine. Deci, nu este aşa de uşor de venit şi de schimbat structura culturilor agricole şi, în egală măsură, de realizat un echipament de irigații de mare performanță. Deci, acestea sunt câteva aspecte foarte generale, pe care le poți prezenta în câteva cuvinte.


Realizator: De regulă, știm cu toții că agricultura salvează de multe ori economia. Dar despre irigații cred că nu are rost să mai comentăm, că se tot vorbește, dar realizările sunt puține. Urmează însă în mai puțin de o lună recensământul agricol. Cum se va efectua el, pe bază de chestionar? Nu știu. Apropo de colectarea datelor.

Tudorel Andrei: Într-adevăr este o acţiune de foarte mare importanţă pentru decidentul naţional şi decidentul european, este o acțiune realizată concomitent cu toate țările din Uniunea Europeană. Pentru prima dată noi propunem culegerea electronică a datelor, de la cele peste 3.000.300 de exploatații agricole. Din acest motiv este o acțiune de mare amploare pentru România, întrucât noi deţinem cele mai multe exploataţii agricole la nivel european. Sunt întrebări interesante, din care determinant: potențialul agricol al României, și eu sper că va exista un suport din partea fermierilor, din partea cetăţenilor, pentru obţinerea acestor date, întrucât ele nu vor fi folosite pentru impozitare sau pentru alte acțiuni care să fie în defavoarea celor care oferă aceste date. Este o acțiune foarte importantă pentru cel care lucrează pământul agricol și din acest motiv noi cerem tot suportul din partea celor care pot să ofere aceste date.


Realizator: Apropo de micii fermieri, am și primit două întrebări. "Cine trebuie să comunice cu inspectorii?" "Şi ce se întâmplă în cazul refuzului de a colabora cu personalul implicat în recensământ?"

Tudorel Andrei: În cadrul acțiunii, noi avem recenzori pregătiți de Direcțiile Județene de Statistică și de Direcțiile Agricole Județene. Eu sper că nu este nevoie să se aplice amenzi sau alte măsuri punitive pentru cei care nu răspund. Aceleași acțiuni punitive sunt și pentru recenzorii care nu respectă regulile, care sunt stabilite cu mare stricteze la nivel național. Eu sunt sigur că va fi un suport din partea tuturor celor care trebuie să ofere aceste date, și nu este nevoie să apelăm la asemenea măsuri punitive.


Realizator: Se strâng date de către autorități; cine va beneficia de ele, gândindu-ne poate și la viitoare programe de investiții și de dezvoltare rurală?


Tudorel Andrei: Fiecare fermier va beneficia de aceste date, întrucât, în raport cu rezultatele pe care le obținem, vor fi luate anumite măsuri. Așa cum ați prezentat la începutul emisiunii, pot fi subvenționate anumite tipuri de culturi sau pot fi dezvoltate anumite activități la nivelul agriculturii. Or, primul pas pentru a lua aceste măsuri este să avem o cunoaștere a realității din teren. Numai pe baza unor date certe, unor date reale, pot fi luate asemenea măsuri. Din acest motiv, aceste date sunt importante pentru fiecare fermier, pentru fiecare cetățean care oferă aceste date. Deci, nu sunt niște lucruri abstracte, niște date statistice care sunt publicate în niște rapoarte, și cu asta s-a încheiat. Sunt de foarte mare importanță pentru fiecare fermieri.


Realizator: Și mai ales pentru viitorul apropiat. Mulțumesc pentru prezența la "Apel matinal".


Tudorel Andrei: Cu multă plăcere, oricând noi spunem prezent la emisiunea dumneavoastră și vă felicit pentru ceea ce faceți.
Realizator: Mulțumesc frumos! Zi spornică vă dorim tuturor! Invitatul "Apelului matinal" de astăzi a fost Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Național de Statistică din România. Vom mai discuta pe această temă. Din fericire, vremea rămâne în continuare închisă, plouă pe ici, pe colo, o informație bine primită mai ales de fermieri.

Etichete : microfon rra
Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
România 26 Aprilie 2024, 19:15

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată luni printr-o serie de manifestări organizate în ţară şi în străinătate - anunţă...

Ziua Veteranilor de Război marcată prin manifestări organizate în ţară şi în străinătate
”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
România 26 Aprilie 2024, 19:00

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că Executivul are bani pentru plata pensiilor şi a salariilor.

”Sunt bani pentru toate, este un mecanism foarte clar, an de an se întâmplă acest lucru”
Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
România 26 Aprilie 2024, 18:54

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti

Peste 5.000 de tineri din ţară şi-au cumpărat bilete pentru cele patru zile ale festivalului de muzică din Costineşti care...

Peste 5.000 de tineri din ţară sunt așteptați la festivalul de muzică din Costineşti
Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
România 26 Aprilie 2024, 18:47

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise, cofinanţată prin programul Erasmus al Comisiei...

Caravana de informare şi prevenire a consumului de substanţe interzise a ajuns în judeţul Hunedoara
Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
România 26 Aprilie 2024, 18:44

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne

Peste 1.500 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne se alătură, de astăzi,...

Peste 1.500 de noi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ postliceale ale Ministerului de Interne
Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
România 26 Aprilie 2024, 17:38

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac

Meteorologii avertizează că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri...

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
România 26 Aprilie 2024, 17:33

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment

Ajutorul de restructurare a TAROM de 80 de milioane de euro, pe care Comisia Europeană îl va aproba în câteva zile, va...

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor
România 26 Aprilie 2024, 17:13

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor

Autorităţile sanitare ne îndeamnă să fim atenţi la ce produse cumpărăm pentru masa de Paşte, deoarece, din neatenţie, putem...

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor