Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: SERVICIUL DE NOAPTE (Continuare) Marţi, 07 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radio România Actualităţi

28 Octombrie 2021
Vizualizari: 218
Comentează add

AUDIO și TEXT integral

Apel matinal - Invitat: Virgil Popescu, ministrul energiei Apel matinal - Invitat: Virgil Popescu, ministrul energiei - Conține audio

radio-romania-actualitati

Virgil Popescu. Foto: gov.ro.

AUDIO: Apel matinal.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 octombrie, ora 8:30) - Apel matinal - Realizator: Cătălin Cîrnu - Suntem într-o zi de 28 octombrie 2021, iar consumatorii vor plăti în această iarnă aceeaşi valoare a facturii cu cea pe care au plătit-o iarna trecut trecută atât la energie electrică, dar şi la gaze. Legea care permite compensarea facturilor la electricitate şi gazele naturale a fost votată de Camera Deputaţilor, care este şi for decizional. În acest caz, măsurile de sprijin pentru cetăţeni, dar şi pentru firme ar urma să fie aplicate chiar de la 1 noiembrie. Mai multe discutăm chiar acum cu invitatul de astăzi al 'Apelului matinal', ministrul energiei, Virgil Popescu. Bună dimineaţa!
Virgil Popescu: Bună dimineaţa!
Realizator: Practic, cine şi în ce măsură va avea dreptul la compensarea, la plafonarea facturilor de energie electrică, dar şi la gaze?
Virgil Popescu: Practic, avem două tipuri de măsuri pentru consumatorii casnici. Toţi consumatorii casnici din România vor avea plafonat preţul la energie electrică, 1 leu/kilowatt cu toate taxele incluse şi 370 de lei/megawatt sau 37 de bani /kilowatt cu toate taxele incluse pentru gaze naturale. Dintre aceştia, deci dintre toţi clienţii casnici, cei care consumă până în 300 de kilowaţi lunar, cu o marjă de 10% suplimentară la energie electrică, şi până în 200 de metri cubi de gaz natural, cu aceeaşi marjă de 10%, vor beneficia în plus de o compensare. La energie electrică compensarea este să zicem 29 de bani, este 29,1, 0,291, de 29 de bani/kilowatt. Această compensare se scade din plafonul maxim şi practic preţul maximpe care îl vor plăti cei care se încadrează în această plajă de consum va fi 71 de bani/kilowatt, dacă ei consumă până în 300 de kilowaţi plus această marjă. 71 de bani este preţul aproximativ care se plătea în decembrie 2020 în România. Deci de aceea am spus că vor plăti facturi la nivelul facturilor din decembrie anul trecut, vor fi protejaţi de această creştere. La gaze naturale este un discount de 33% la preţul gazului natural. Din calculele făcute, când am spus acel plafon de 37 de bani/kilowatt cu toate taxele incluse, în acel preţ cu toate taxele incluse costul gazului natural este de 25 de bani, restul sunt taxe de transport, taxe de distribuţie, accize şi tva. Dacă aplicăm acest discount de 33% la costul gazului natural rezultă că în factură preţul maxim a gazului natural pe care îl vor plăti românii care se încadrează în aceşti 200 de metri cubi, cu o marjă suplimentară de 10%, va fi undeva la 167 de lei./amirea/denisse
Adăugând taxele de transport, costul de distribuţie, acciză, iese o factură de... Un preţ al gazului natural, pe kW de data aceasta, de 225 de lei. Uitându-mă la o factură din decembrie, aleator, o factură din decembrie a anului trecut, preţul gazului natural era de 223 de lei, deci suntem exact în aceeaşi plajă, în aceeaşi... În acelaşi tarif... În aceeaşi plajă de preţuri ca anul trecut, inclusiv la gaze naturale.
Realizator: Practic, persoanele care se vor încadra într-un anumit consum mediu lunar vor putea beneficia, pe lângă preţul plafonat, şi de o compensarea facturilor, asta ca să conchidem.
Virgil Popescu: Exact! Ca să fie lucrurile foarte clare, iar acea plajă de consum să ştiţi că este calculată şi se încadrează la energie electrică în jur de şase milioane de gospodării dint-un total de opt milioane şi ceva de gospodării; şase milioane de gospodării înseamnă în jur de 15 milioane de români. La gaze naturale vorbim de 2.000.200 de gospodării dintr-un total de trei milioane şi ceva; accesul la gazul natural este mai mic ca la energie electrică în România, deci vorbim de aproximativ peste cinci milioane de români care consumă gaze naturale în această plajă de consum, plajă de consum la gaze naturale care se încadrează într-o unitate locativă, să zicem, într-o locuinţă de până în 120 de metri pătraţi, fel şi la energie electrică
Realizator: Apropo de cazurile întâlnite în Timişoara şi la Bucureşti, ce se poate face privind în perspectiva iernii?
Virgil Popescu: Haideţi să despărţim puţin lucrurile!
Realizator: Vă rog!
Virgil Popescu: Bucureştiul are contract de achiziţie a gazelor naturale, deci nu are probleme cu achiziţia de gaze naturale. La Bucureşti, problema este a Termoenergeticii.
Realizator: Exact!
Virgil Popescu: A reţelelor de transport de energie termică şi distribuţia energiei termice, acolo sunt probleme la Bucureşti, nu sunt probleme cu aprovizionarea cu gaze naturale a Municipiului Bucureşti şi vor fi în Bucureşti probleme până se va reabilita reţeaua de termoficare a Bucureştiului. La Timişoara, din păcate, eu cred că a fost o eroare gravă a Primăriei Timişoara să declare insolvenţa propriei companii şi, practic, neplătindu-şi datoriile să sperie furnizorul de gaze naturale. Compania E.ON a fost pur şi simplu speriată că nu îşi va mai recupera şi a refuzat să mai încheie un contract. Am căutat ieri să îi ajutăm şi probabil... Şi am găsit o soluţie şi aseară discutau contractul pe o perioadă limitată de o săptămână, pentru a putea reluat noaptea care a trecut alimentarea cu gaze naturale./ilixandru
Dar acolo, dacă Primăria Timişoara nu reuşeşte să facă rost de o sursă de finanţare, nu reuşeşte să solicite un credit din Trezorerie, dacă nu găseşte un împrumut bancar, acolo situaţia nu se rezolvă. Deci, practic, în condiţiile actuale, primăria trebuie să caute o sursă de finanţare pentru a încheia un contract de gaze naturale cu un furnizor de gaze naturale.
Realizator: Revin la procesul de care vorbeaţi ceva mai devreme. Trebuie completate anumite formulare sau cereri către furnizori?
Virgil Popescu: Nu, absolut nimic nu trebuie să facă românii, totul vine automat în factură. Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale ştiu din totalul clienţilor din România, ştiu care sunt clienţii casnici, au consumul efectiv pentru că acesta apare în factură când se facturează la sfârşitul lunii şi, automat, în factura românilor, în funcţie de consum, va apărea acel discount. Furnizorii îşi vor recupera ulterior banii în 30 de zile de la solicitare, de la Ministerul Muncii.
Realizator: În prevederile noii legi sunt cuprinse, cred, şi norme pentru companii, pentru firme, pentru IMM-uri. Cum va arăta situaţia?
Virgil Popescu: Da, avem şi o schemă de finanţare pentru întreprinderi mici şi mijlocii, pentru microîntreprinderi, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, PFA-uri, profesii liberale. Din preţul energiei electrice, pentru aceste companii, sunt extrase absolut toate taxele, transport, distribuţie, acciză, certificate verzi, bonuri de cogenerare, respectiv, la gaze naturale, taxa de injecţie şi extracţie din depozite. Practic, companiile vor plăti doar costul efectiv al energiei electrice şi al gazului natural. Am preferat această metodă şi nu parţial scăderea TVA-ului tocmai pentru a le ajuta şi, ţinând cont de faptul că TVA-ul nu este element de cost, pentru a le scădea costurile de producţie sau costurile serviciilor pe care le fac aceste firme şi a avea în plus în economie un efect benefic de scădere a inflaţiei.
Realizator: Pentru că traversăm o perioadă de criză, ultima întrebare, domnule ministru, sunt suficiente fonduri la buget pentru toate măsurile despre care ne-aţi vorbit?
Virgil Popescu: Am fost tot timpul în dicuţii permanente cu Ministerul de Finanţe şi Ministerul de Finanţe şi-a dat ok-ul pe absolut toate amendamentele, deci nu o să avem probleme bugetare pe această aplicare a legii.
Realizator: Îmi mai permit o întrebare, apropo de discuţiile pe care le-am avut în urmă cu două zile pe tema turismului. Sunteţi şi ministru interimar al economiei, antreprenoriatului şi turismului, de ce absentează România de la toate târgurile internaţionale de turism?
Virgil Popescu: Bună întrebare. Sunt de o lună şi ceva, să zicem, 45 de zile, ministru al economiei. Din păcate, colegul meu care a deţinut portofoliul turismului, practic, a îngheţat toate fondurile, nu numai pentru târgurile de turism, pentru toate târgurile internaţionale la care companiile româneşti trebuiau să participe./geftene/sdm2
Practic, IMM-urile româneşti, companiile româneşti în tot anul 2021 au fost împiedicate, li s-au tăiat fondurile pentru a participa la orice fel de tip de târg internaţional, considerând de către dânsul că este o pierdere inutilă de resurse. Am reuşit să dăm drumul în ultimele luni la un singur târg, care era un târg de renume pentru industria de apărare, de exemplu, care se ţine cred că la sfârşitul acestei luni în Egipt, Egipt fiind o ţară în care România are interese mari pe industria de apărare. Nu au mai fost târguri reprezentative în această perioadă de când am venit eu, pentru că le-aş fi pornit pe absolut toate, iar dacă este vreunul în derulare, dacă nu te-ai înscris la un târg cu câteva luni înainte, din păcate nu poţi participa, nu mai sunt locuri disponibile pentru a putea participa în standuri de expunere. Părerea mea că a fost o greşeală ca să opreşti prezenţa companiilor româneşti la târgurile internaţionale. Dacă erau probleme în contractele respective, trebuia punctual să rezolve acele probleme, dar să nu opreşti o idee în sine de a ajuta firmele să participe la târgurile internaţionale.
Realizator: Mulţumesc pentru toate aceste precizări.
Virgil Popescu: Mulţumesc şi eu.
Realizator: Invitatul de astăzi al "Apelului matinal" a fost ministrul energiei Virgil Popescu. Aşadar, esenţial rămâne că facturile la energie electrică şi la gaze naturale nu se vor scumpi în raport cu cele plătite anul trecut.

(RS)


Etichete Apel matinalVirgil Popescuministrul energiei(RS)

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live