Ascultă Radio România Actualitaţi Live

ANI îl reclamă pe Mircea Geoană, pentru fals în declaraţii

Falsul în declaraţii ar fi legat de cumpărarea unui apartament într-o zonă rezidenţială.

ANI îl reclamă pe Mircea Geoană, pentru fals în declaraţii

Articol de Cătălin Lenţa, 29 Ianuarie 2010, 12:10

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat pe preşedintele PSD, Mircea Geoană, la Parchetul General pentru fals în declaraţii.

Agenţia este datoare, potrivit legii, să verifice declaraţiile de avere ale demnitarilor, Mircea Geoană fiind şi preşedinte al Senatului.

Într-un comunicat al ANI, se arată că presupusa declaraţie falsă ar fi legată de cumpărarea unui apartament într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi de achiziţionarea de către soţia lui Mircea Geoană a unui teren.

Printre altele, ANI susţine că în urma unei tranzacţii imobiliare, în 2006 familia Geoană ar fi obţinut aproape 50 de mii de euro, sumă care nu ar apărea însă în declaraţia de avere.

Comunicatul Agenţiei mai susţine că pentru anii 2006-2007 şi 2009 Mircea Geoană nu figurează cu venituri declarate şi înregistrate, deşi a ocupat funcţii publice plătite.

În concluzie, Agenţia spune că deşi avea obligaţia legală, senatorul Mircea Geoană nu ar fi menţionat sau ar fi menţionat eronat în declaraţiile de avere completate şi depuse în 2006 şi 2008 veniturile, bunurile proprii comune şi cele deţinute în indiviziune sau realizate împreună cu familia.

Cercetările ANI au fost extinse şi faţă de soţia lui Mircea Geoană, Mihaela Geoană.

Rezultate finale ale alegerilor prezidenţiale
Politică 07 Decembrie 2009, 15:30

Rezultate finale ale alegerilor prezidenţiale

Datele finale prezentate de BEC: Traian Băsescu a obţinut 50,33%, Mircea Geoană 49,66%.

Rezultate finale ale alegerilor prezidenţiale
Rezultate parţiale: Băsescu:50,33%, Geoană: 49,66%
Politică 07 Decembrie 2009, 14:08

Rezultate parţiale: Băsescu:50,33%, Geoană: 49,66%

Biroul Electoral Central a numărat deja 99,95% din voturile exprimate la alegeri.

Rezultate parţiale: Băsescu:50,33%, Geoană: 49,66%
Dezbatere finală pentru Cotroceni
Politică 03 Decembrie 2009, 10:44

Dezbatere finală pentru Cotroceni

Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor confrunta timp de două ore la Palatul Parlamentului.

Dezbatere finală pentru Cotroceni
România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”
Politică 17 Aprilie 2024, 16:36

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”

Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită în Qatar.

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”
Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic
Politică 16 Aprilie 2024, 16:43

Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic

Documentul urmează să stabilească un echilibru între interesele fiecărei părți implicate în acest domeniu, a spus în cadrul...

Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic
CNSAS deţine „peste 95% din documentele care privesc Holocaustul din România”
Politică 16 Aprilie 2024, 15:07

CNSAS deţine „peste 95% din documentele care privesc Holocaustul din România”

Minorităţile naţionale vor avea un reprezentant în Colegiul CNSAS, potrivit unei măsuri adoptate de Camera Deputaţilor.

CNSAS deţine „peste 95% din documentele care privesc Holocaustul din România”
Pericolul atacurilor cibernetice, al propagandei și al știrilor false „este real și acut”
Politică 16 Aprilie 2024, 14:43

Pericolul atacurilor cibernetice, al propagandei și al știrilor false „este real și acut”

La București are loc un forum internațional dedicat tehnologiilor digitale și modalităților de protejare a infrastructurii...

Pericolul atacurilor cibernetice, al propagandei și al știrilor false „este real și acut”
Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei
Politică 16 Aprilie 2024, 08:16

Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei

Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei, iar 10 din 15...

Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei