Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Angajaţii Arcelor Mittal Galaţi intră în şomaj tehnic

Reducerea producţiei din combinatul siderurgic determină, potrivit conducerii, trimiterea în şomaj tehnic a angajaţilor Arcelor Mittal Galaţi.

Angajaţii Arcelor Mittal Galaţi intră în şomaj tehnic
Foto: Agerpres.

Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 09 Noiembrie 2010, 20:30

Reducerea producţiei din cadrul combinatului siderurgic Arcelor Mittal Galaţi a condus la luarea unei decizii potrivit căreia toţi cei aproximativ 9.000 de angajaţi îşi vor reduce, prin rotaţie, timpul de lucru cu 20 de zile lucrătoare.

La sfârşitul săptămânii trecute, conducerea combinatului a anunţat că de pe 19 noiembrie se va închide unul din cele două furnale care mai funcţionează în combinat.

Conform unui comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al combinatului siderurgic Arcelor Mittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor, administraţia combinatului a decis ca şi timpul de lucru al muncitorilor să fie redus cu 20 de zile, astfel: întâi, angajaţii îşi vor lua concediul de odihnă neefectuat, iar dacă acesta nu va acoperi cele 20 de zile, aceştia vor intra în şomaj tehnic, pe o perioadă de maxim 15 zile.

Dacă nici aşa nu se vor acoperi cele 20 de zile, muncitorii îşi vor lua, în ianuarie 2011, zile libere din concediul aferent anului viitor.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de decizia luată de administraţie. Însă liderul FSS Metarom Galaţi, Gheorghe Bezman, spune că, potrivit legii, măsura luată de conducere este unilaterală şi nu presupune acordul sindicatelor.

În schimb, liderul Sindicatului Solidaritatea Gheorghe Tiber, respinge decizia administraţiei pe care o consideră „abuzivă şi nedreaptă” şi le-a transmis muncitorilor să nu îşi dea acordul scris pentru plecarea în şomaj tehnic.

Totodată, Gheorghe Tiber a precizat că sindicatul stă la dispoziţia membrilor săi în vederea organizării unor proteste la poarta combinatului sau în interiorul acestuia.

Furt de fier vechi la Galaţi
România 25 Octombrie 2010, 15:36

Furt de fier vechi la Galaţi

Un echipaj al jandarmilor gălăţeni a descoperit, duminică seara, doi bărbaţi care încercau să scoată din combinatul...

Furt de fier vechi la Galaţi
Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar pentru preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu
România 28 Martie 2024, 15:37

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar pentru preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu

După ce a fost pus sub acuzare, Iulian Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le deţinea în PNL, şi...

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar pentru preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu
Două cutremure slabe s-au produs în zona Moldovei
România 28 Martie 2024, 15:34

Două cutremure slabe s-au produs în zona Moldovei

Primul s-a înregistrat în judeţul Neamţ, la o adâncime de aproape 13 kilometri, iar cel de-al doilea în Bacău, la o adâncime...

Două cutremure slabe s-au produs în zona Moldovei
Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
România 28 Martie 2024, 12:35

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare

Ultima scumpire a fost făcută de compania de transport cu trenul în luna decembrie a anului trecut.

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
România 28 Martie 2024, 12:22

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

În prezent, în cazul energiei electrice, clienţii plătesc 60 de bani pentru un consum mai mic de 100 de kw/h şi 80 de bani...

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
România 28 Martie 2024, 10:02

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC

Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi noului proiect politic.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
România 28 Martie 2024, 09:29

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan

Evenimentul a avut loc miercuri, 27 martie, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București. Claudia...

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
România 28 Martie 2024, 09:20

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”

"Apel matinal" - Invitat: Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”