Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Alegeri locale 2020. Stiri electorale Vineri, 18 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

22 Mai 2012
Vizualizari: 5150
Comentează add

Invitaţi: prof. univ. dr. Constantin Rezachevici şi dr. Sorin Iftimi, cercetător Complexul naţional Moldova, Iaşi.

Alexandru cel Bun (1400 – 1432) Alexandru cel Bun (1400 – 1432) - Conține audio

george-popescu

Fără îndoială Alexandru cel Bun se regăseşte în galeria domnitorilor nu doar cu cea mai îndelungată şedere pe tronul unei ţări româneşti, ci şi ca un exemplu în care politica şi calităţile personale pot câteodată să răstoarne şi cele mai pesimiste calcule.

Un organizator al treburilor dinlăuntru eficient, a realizat o reformă ministerială – regularizarea, ordonarea funcţiilor administraţiei centrale, dregătoriile, prin logofăt, vornic, spătar, vistiernic -   dacă ne păstrăm în termeni cotidieni, dar şi în măsura timpului său.

Bun negociator, a se citi, iscusit în a mânui când cu stânga, când cu dreapta, nu sabia, ci îndrăzneala de a-şi susţine un punct de vedere. Pe timpul domniei sale nu au fost înregistrate cedări teritoriale, compromisurile pe care le-a făcut, au ajutat conservarea puterii personale, dar şi protejarea intereselor ţării.

A ieşit cu bine dintr-un conflict ce dura mai mult de zece ani cu Patriarhul Constantinopolului – conflict moştenit şi care defavoriza Biserica – aducând Biserica din Moldova la rangul de Mitropolie. Refacerea legăturii cu Imperiul bizantin îi legitimează autoritatea voievodală.

Moaştele Sfântului Ioan, martirizat de tătari la cetatea Albă(cea din Crimeea), în 1330 au fost aduse la Suceava la insistenţele sale, Sf. Ioan devenind astfel patronul spiritual al ţării, acţiune din care domnitorul a fost pus în ipostaza cu Trinitatea. Înfiinţează episcopii la Rădăuţi şi Roman.

În politica externă menţiune un echilibru între puterile regionale, regatele Ungariei şi Poloniei , aflate în conflict direct, însă şi dornice de noi cuceriri. 

Tratatul de la Lublau din 15 martie 1412 consacra dubla suzeranitate faţă de aceste ţări, însă aducea pacea şi timpul pentru prefaceri de natură economică.

Tratatul stipula că domnitorul este obligat să nu poarte război împotriva unuia sau altuia dintre aceşti semnatari, să participe la frontul împotriva unor terţi, respectiv invaziile tătare sau otomane. 

Alexandru cel Bun conservă moştenirea teritorială a Moldovei făurită de predecesorii săi, de la Marea Neagră până la limita cu Transilvania, parte guvernată de Regatul Ungariei, iar în nord, întinderea până la Nistru şi limita cu Polonia, la Podolia.

Conform tratatului, Alexandru cel Bun a oferit asistenţă militară în războiul polonilor cu cavalerii teutoni, inclusiv pentru bătăliile de la Tannenberg (Grunwald) – 1410 şi  Marienburg – 1422.

Către sfârşitul domniei şi al vieţii, relaţiile Moldovei cu Regatul Poloniei se înăspresc, cele cu Ungaria se relaxează, pe fondul iniţierii unui proiect politic lituanian – Swidrigaillo, fratele regelui polon pregătea o extindere teritorială a Lituaniei în dauna Poloniei.

O campanie militară a Moldovei , împotriva Poloniei s-a desfăşurat până la porţile Cameniţei.

Sfârşitul domniei şi al vieţii sale îl surprind în plină reaşezare a alianţelor politice cu vecinii.

Domnitorul Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori, aceste căsnicii erau însoţite de aranjamente politice de stabilitate şi relaţii de bună vecinătate.

Două soţii au fost străine, de confesiune catolică, Margareta era fiica palatinului Ştefan(Istvan) din Loszontz, Transilvania, cealaltă Ringala, o lituaniancă, sora lui Vytautas cel Mare (Vitold), prinţ al Marelui Ducat al Lituaniei şi  vara a regelui Vladislav al Poloniei, din cadrul Uniunii personale lituaniano-polone.

Căsnicia cu Alexandru cel Bun a durat zece ani, după care s-a desfăcut din raţiuni de stat. Istoricii nu au găsit încă documente din care să rezulte motivul despărţirii, însă, bănuiala cade pe o campanie de catolicizare a Moldovei întreprinsă la insistenţele Ringalei, cu ţintă directă, către mitropolitul Moldovei şi chiar, soţul său care nu a acceptat propunerea convertirii.

Despărţirea a fost însoţită şi de o largă despăgubire : venit de 600 de zloţi anual – o sumă mare în epocă – venitul a două oraşe din Moldova, Siret şi Volohăvăţ. Celelalte două soţii ale domnitorului Alexandru cel Bun au fost românce, Neacşa şi Marina.     

O discuţie accentuată şi de opiniile uşor divergente ale invitaţilor ediţiei se poate asculta aici:

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 21 mai 2012:

 

   

Contribuţii editoriale: "Conflictul dintre Alexandru cel Bun şi Patriarhul Bisericii Orientale” de preot conf. univ. dr. Mihai Săsăujan, de la Facultatea de Teologie ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la
: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi de la adresa de Internet: www.romania-actualitati.ro
 


Etichete Alexandru cel BundomnitorMoldova

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live