Alexandrina Halic înnobilează poveștile

La cei 72 de ani pe care îi are, Alexandrina Halic a rămas același copil dintotdeauna. A insistat să vină personal la Radio România pentru a-mi acorda interviul....

Niciodată nu am să înţeleg de ce a vrut să îşi sacrifice propriul confort în favoarea unui interviu pe care i l-am cerut.

Pot doar să presupun că propunerea de a discuta despre fascinaţia de a rămâne copil în suflet, indiferent de vârstă şi obstacolele puse de viaţă i-a plăcut.

Când am întâlnit-o la intrarea principală din strada General Berthelot stătea ”cuminte” și mă aștepta, într-un colț, pe un scaun.

Atunci îmi amintesc că am avut o remarcă, pe măsura chipului şi sufletului blânde care mi se ofereau,de-a gata şi poate doar pentru că am fost şi eu cândva copil.

După cum vă spuneam, deci, fascinată fiind de modul în care mi s-a adresat când m-a sunat să mă anunţe că a ajuns, i-am zis: ”Doamnă, eu cred că dumneavoastră și când spuneţi un lucru banal, spuneţi o poveste, pentru că aveţi aerul acela care te pregăteşte de lumea basmului şi te ţine în lumea basmului!”...

Şi a râs la fel de ghiduş ca în orice scenetă pe care o joacă pentru copii.... Părea ceva obişnuit să i se spună că dincolo de nobleţea lor, poveştile la rându-le se-nnobilează în plus dacă o au pe ea povestitor.

Audio: Ascultaţi un interviu cu actriţa Alexandrina Halic, ca să ieşiţi măcar un moment din rutina zilnică și să pășiți împreună spre un tărâm de basm, unde puteţi afla povestea unei ”bunici interesante”!

O viață dedicată copiilor e prea puțin!

În cei peste 50 de ani pe care şi i-a petrecut pe scenă, Alexandrina Halic a cunoscut multe generaţii de copii. Parte dintre ei au ajuns şi ei părinţi, care acum îşi aduc copiii să o vadă judecând la Teatrul „Ion Creangă”.

Am întrebat-o, fireşte, dacă i se pare mult sau puţin o viaţă dedicată copiilor şi mi-a răspuns în cuvinte multe meşteşugite şi argumentate riguros că pentru copii e prea puţin, dar pentru un om uneori e foarte mult, pentru că viaţa poate lua prin surprindere pe oricine.

„În faţa microfonului dintr-o cabină de la radio – mărturiseşte Alexandrina Halic – trebuie recreată întreaga atmosferă dintr-o sală de teatru, pentru că de exemplu, lumina, decorul, gesturile şi grimasele partenerilor de joc nu-şi au corespondent în sunet...

"Aici, totul se realizează prin cuvânt. Cred că diferă foarte mult cele două forme de joc, dar rezultatul şi mulţumirea sunt aceleaşi.

"Eu cred că teatrul radiofonic are asupra copilului o componentă foarte benefică, pentru că îl stimulează să-şi pună imaginaţia şi mai mult la încercare; pe când într-o sală de spectacol, totul i se oferă aproape de-a gata! ... Iar în privinţa televizorului şi cinematografului, acelaşi tot este chiar prea de-a gata. Copilul este singur în faţa unui act artistic!”

Şi totuşi i s-a întâmplat şi Alexandrinei Halic să certe copii

Mi-e peste putinţă să-mi imaginez cum femeia aceasta caldă şi blândă ar fi putut vreodată să certe un copil şi nu-mi ascund această incapacitate ... i-o spun!

Râde înţelegător şi mă dojeneşte asemeni unui bunic care, parcă, nu ar vrea să ştirbească nimic din personalitatea nepotului său.

„Oh, da mi s-a îmtâmplat şi mie. Nu sunt nici mai bună nici mai rea decât alţi părinţi. E adevărat, însă, că în toţi aceşti ani în care am lucrat cu copiii am învăţat să am mai multă răbdare. În tinereţe poate ştiam mai puţine lucruri, apoi am devenit şi eu mamă, bunică... Dacă ar fi s-o iau de la capăt poate aş avea azi mai multă înţelepciune! Am învăţat din experienţă cum trebuie să te joci cu copiii!”

Pentru a o juca pe Julieta ar fi trebuit să fie mai înaltă şi să fi avut o altă voce

La vârsta de 18 ani când a intrat la facultatea de teatru spune că nu ştia foarte multe despre meseria pe care urma să o îmbrăţişeze mai târziu. Abia pe urmă a aflat – şi zâmbeşte când îşi aminteşte – că pentru a o juca pe Julieta trebuie să ai o înălţime mai mare de un metru şi jumătate, iar glasul să fie diferit de al ei.

În anul al treilea, datorită regizorului Ion Cojar, a înţeles că în teatrul pentru copii îşi poate găsi locul unde să-şi desfăşoare activitatea foarte bine, cu extrem de multă dăruire şi pasiune, de care numai ea poate fi în stare.

Actriţa mărturiseşte chiar că a descoperit de-a lungul întregii cariere că jocul al cărui public este reprezentat de copii aduce chiar mult mai multă satisfacţie, pentru că trebuie să-l faci cu foarte multă convingere.

„Să joci pentru copii sau să joci copii, aşa cum am făcut eu aproape toată viaţa, impune o doză de sinceritate mai mare şi o doză de adevăr mai mare.

"Nu te poţi prosti în faţa lor. Şi când te joci cu un copil în viaţa de toate zilele, trebuie să te joci neprostindu-te, necoborând nivelul, ci având în faţă un partener inteligent pe care îl consideri apt să te înţeleagă.”

„Copiii sunt foarte inteligenţi. Noi nu ştim să profităm de inteligenţa lor”

Alexandrina Halic susţine că toţi copiii sunt foarte inteligenţi, iar pentru eventualele probleme apărute pe parcurs, de vină sunt tot adulţii, care nu-i înţeleg, când comunică cu ei. Copiii sunt pentru actriţă şi foarte prospectivi şi exigenţi... şi îmi explică de ce crede aceasta.

„Atunci când nu i-ai convins cu jocul pe scenă, ai parte de vacarm, sau sunt indiferenţi pentru că nu-i interesează. E un efort pe care-l faci în plus şi mai cred că actorul într-un teatru pentru copii, trebuie să fie pregătit mereu să primească toate aceste lucruri direct în piept!”

Nu o dată i s-a întâmplat ca micuţii prezenţi în sală la o reprezentaţie să strice convenţia spectacolului, intrând în dialog cu ea. Îşi aminteşte că atunci când a jucat în Albă ca Zăpada, prichindeii strigau la actriţa care o interpreta pe Albă ca Zăpada să nu muşte din măr pentru că era otrăvit, iar pe mama vitregă o apostrofau!...

Sau altă dată, când îl interpreta pe Pinocchio, dacă acţiunea se desfăşura fără ca ea să le ceară înapoi celor doi tâlhari – vulpea şi motanul - banii furaţi, copii o atenţionau, iar ea trebuia să încropească ceva pe moment, să-i facă părtaşi la întreaga scenă pentru a-i linişti. Povesteşte că a recurs la această abordare, pentru că în caz contrar ar fi avut parte de acelaşi vacarm, iar copiii s-ar fi simţit negljaţi şi nedreptăţiţi.

”Buncilele sunt niște personaje foarte interesante!”

Actriţa cochetează cu gândul că după o viaţă în care a experimentat tot felul de personaje, acum l-a descoperit pe cel de bunică şi mărturiseşte că rolul pe care şi-l doreşte cel mai mult este o „bunică interesantă”.

Tipologia bunicelor, în viziunea sa, este chiar foarte interesantă, pentru că unele pot fi blânde, altele aspre, sau altele poznaşe.

Alexandrina Halic mai spune că singura modalitate în care-l poţi câştiga de partea ta şi pe cel mai năzdrăvan copil, este aceea de-ai acorda credit, când simţi că vrea să treacă un anumit prag, pentru a-i obţine atenţia şi a-l face să fie interesat.

„Copiii au nevoie să simtă că sunt importanţi şi dacă acasă nu li se oferă această satisfacţie, din lipsă de timp şi pricepere, ei uită sau chiar mai grav nu află deloc că sunt iubiţi, or numai iubirea îi face să crească frumoşi şi drepţi.”