Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Alegeri decisive pentru UE, duminică, în Grecia

Cu două zile înaintea scrutinului, duelul politic continuă între principalele două formaţiuni favorite în cursa electorală, pro şi împotriva acordului de asistenţă financiară, semnat cu UE şi FMI.

Alegeri decisive pentru UE, duminică, în Grecia
Parlamentul Greciei. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Monica Chihaia, Atena, 15 Iunie 2012, 14:28

Duminică este o zi decisivă pentru Uniunea Europeană, spun analiştii, în contextul în care alegerile legislative din Grecia ar putea întări aripa radicală, însă, dincolo de toate declaraţiile făcute de politicieni, în goana după voturi, experţii susţin că situaţia economică este tot mai precară.

Grecii retrag masiv bani din bănci, şomajul creşte, motoare ale economiei, precum turismul, merg pe avarie, iar banii de salarii şi pensii sunt pe terminate.

Vineri are loc ultima întâlnire a Cabinetului interimar, pe agenda căreia, potrivit unor surse apropiate, se află pregătirea legislativelor de duminică şi programul derulat de Guvernul în exerciţiu în perioada mandatului său de o lună.

Vineri seară, Panayotis Pikramenos îl va întâlni şi pe fostul şef al Executivului, Lucas Papademos.

Cei doi oficiali urmând să discute pe marginea ultimelor evoluţii şi posibila predare de ştafetă.

Două zile înaintea scrutinului, duelul politic continuă între principalele două formaţiuni favorite în cursa electorală, pro şi împotriva acordului de asistenţă financiară, semnat cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv Partidul de dreapta Noua Democraţie şi stânga radicală Syriza.

În cadrul mitingului electoral central, desfăşurat aseară, la Atena, liderul Syriza a declarat că dacă va ajunge la conducerea Greciei, va renegocia memorandumul.

Liderul Syriza nu a mai vorbit despre o anulare a acordului

"Dacă ne vor spune nu la toate, înseamnă că au de gând să extermine un popor şi doresc finalul eurozonei", a subliniat Alexis Tsipras.

Dilema alegerilor este, în accepţiunea sa, formarea unei coaliţii promemorandum sau unui guvern progresiv. Liderul Syriza s-a arătat convins că va câştiga alegerile de duminică şi le va înapoia grecilor ţara.

"Prin votul acordat Syrizei, poporul va deschide drumul către viitor, îşi va putea lua frâiele în propriile mâini, va deschide calea speranţei unei mari schimbări istorice pentru Grecia şi întreaga Europă", a mai spus Alexis Tsipras.

Liderul conservator, Antonis Samara se declară, în continuare, în favoarea acordului cu instituţiile creditoare, dar nu în totalitate.

Acesta spune că restricţiile bugetare impuse sunt o piedică în calea reformelor, promite să renegocieze aceste condiţii şi să solicite măsuri suplimentare de relansare economică.

"Politica memorandumului poate fi modificată, dar sunt necesare, în acelaşi timp, măsuri de dezvoltare. Aceasta nu poate reuşi însă, ni se spune, cu acţiuni unilaterale, ci numai respectând ceea ce ne-am asumat să facem şi acesta este adevărul", a declarat Antonis Samara.

Acesta a subliniat că principalul capitol pe care l-a dezvoltat programul partidului său, este reducerea şomajului.

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă ţara, cu rată oficială de peste 22 de procente, estimată semnificativ mai mare în realitate.

Preşedintele Noii Democraţii a declarat că aceste alegeri sunt o luptă a ţării şi nu a partidelor. Între timp, pe fondul incertitudinii şi a posibelelor consecinţe negative pe care le-ar putea avea rezultatul alegerilor de duminică, ritmul retragerilor de depozite din băncile elene a crescut în ultimele zile foarte mult.

Valoarea totală a acestora a ajuns la 500 până la 800 de milioane de euro zilnic, au declarat, la mijlocul săptămânii mai mulţi bancheri greci, pentru agenţiile de presă internaţionale.

În acest ritm, retragerile vor depăşi, probabil, recordurile anterioare şi nu vor mai fi sustenabile dacă vor continua timp de mai mult luni, a spus una dintre surse.

Criza din Grecia "îmbolnăveşte psihic cetăţenii"
În lume 31 Mai 2012, 16:49

Criza din Grecia "îmbolnăveşte psihic cetăţenii"

În Grecia rata de suicid a crescut cu 17% între 2007 şi 2009 şi cu 40% în prima jumătate a anului 2011 comparativ cu aceeaşi...

Criza din Grecia "îmbolnăveşte psihic cetăţenii"
"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"
În lume 25 Aprilie 2024, 11:12

"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"

THE FINANCIAL TIMES: Relațiile comerciale dintre cele două puteri par mai degrabă că recuperează de la un nivel de pornire...

"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"
Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia
În lume 25 Aprilie 2024, 08:41

Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia

Procurorii o acuză pe Evghenia Guțul a fost implicată activ în introducerea în Republica Moldova a unor mijloace financiare...

Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia
Presupusa ingerinţă a Rusiei în Parlamentul European este dezbătută în ultima zi a actualei sesiuni
În lume 25 Aprilie 2024, 08:29

Presupusa ingerinţă a Rusiei în Parlamentul European este dezbătută în ultima zi a actualei sesiuni

Ingerinţa Rusiei în Parlamentul European şi sprijinul financiar pentru Ucraina sunt printre temele care vor fi...

Presupusa ingerinţă a Rusiei în Parlamentul European este dezbătută în ultima zi a actualei sesiuni
Israelul "este decis să lanseze o operaţiune terestră masivă în Rafah"
În lume 25 Aprilie 2024, 07:52

Israelul "este decis să lanseze o operaţiune terestră masivă în Rafah"

Rafah se află la graniţa dintre Gaza şi Egipt şi circa o jumătate din populaţia enclavei palestiniene s-a refugiat acolo....

Israelul "este decis să lanseze o operaţiune terestră masivă în Rafah"
Consolidarea parteneriatului strategic România - Coreea de Sud
În lume 25 Aprilie 2024, 07:19

Consolidarea parteneriatului strategic România - Coreea de Sud

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaționali în dezvoltarea și implementarea tehnologiei...

Consolidarea parteneriatului strategic România - Coreea de Sud
Armata israeliană a lansat lovituri împotriva unor ţinte în sudul Libanului
În lume 24 Aprilie 2024, 18:55

Armata israeliană a lansat lovituri împotriva unor ţinte în sudul Libanului

Armata israeliană a declarat că a lansat miercuri lovituri de artilerie și lovituri aeriene împotriva a aproximativ 40 de...

Armata israeliană a lansat lovituri împotriva unor ţinte în sudul Libanului
Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice
În lume 24 Aprilie 2024, 18:48

Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice

Parlamentul European a adoptat astăzi, în ultima sa sesiune plenară din acest mandat legislativ, primele norme comunitare...

Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice