Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: BURSA DE UMOR Duminică, 17 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radiojurnal

9 Noiembrie 2019
Vizualizari: 316
Comentează add

Românii din diaspora se mai pot prezenta la urne, astăzi şi mâine, între orele locale 7:00 şi 21:00, potrivit modificărilor făcute la Legea electorală.

Alegeri prezidenţiale 2019. Votul în diaspora

radiojurnal

Primii români la vot în Roma. Foto: Elena Postelnicu.

Românii din diaspora se mai pot prezenta la urne, astăzi şi mâine, între orele locale 7:00 şi 21:00, potrivit modificărilor făcute la Legea electorală după scrutinul europarlamentar pentru a evita situaţia când au stat şi şapte ore la coadă şi nu au putut vota. În plus, au fost organizate şi 835 de secţii de votare, aproape dublu faţă de alegerile din mai şi triplu faţă de scrutinul prezidenţial de acum cinci ani.

Potrivit corespondenţilor noştri, românii din diaspora nu au avut până acum probleme şi sunt mulţumiţi de organizare. Cum s-a desfăşurat votul în Spania, ne spune de la Madrid, Annamaria Damian.

Reporter: Documentele sunt scanate cu ajutorul tabletelor electronice conectate la baza centrală de date, procedura fiind foarte rapidă și eficientă. Astfel se renunță la trecerea datelor alegătorilor pe hârtie și fiecare vot a durat între 45 de secunde și un minut. Nu sunt cozi, iar românii de aici sunt mulțumiți de modul de organizare a scrutinului. Organizarea alegerilor în Spania a fost dificilă din cauza identificării spațiilor pentru cele peste 140 de secții, motivul fiind că spaniolii sunt și ei chemați la urne duminică, 10 noiembrie, pentru alegerea unui nou parlament.

Nu au fost probleme nici în Republica Moldova. Aproape 5500 de persoane au votat deja. Iar pentru evitarea cozilor la secţiile de vot, ambasada a realizat şi o aplicaţie online, care arată timpii de aşteptare la urne la fiecare secţie. 

Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău: Am instaurat un mecanism prin care, în timp real, avem actualizat pe site-ul ambasadei timpii de așteptare, deci există  un tabel care poate fi accesat unde se spune exact cât se așteaptă în orice moment la secția de vot, tocmai pentru ca încercat să fluidizăm.

La această oră a început deja a doua zi de vot în estul Asiei, primele secţii deschise fiind cele din Noua Zeelandă. Şi abia s-a încheiat prima zi la urne la secţiile deschise în cele două Americi.

Aproape 79.000 de români plecaţi din ţară au votat deja până la această oră. Lor li se adaugă cei peste 25.000 care au votat prin corespondenţă. Şi, potrivit site-ului realizat de Biroului Electoral Central, cel mai bine s-au mobilizat românii din Marea Britanie. Ieri, în prima zi, au venit la urne aproape 15.000. Pe locul doi cei din Italia, peste 13.000, urmaţi de românii din Germania aproape 11.200. În top 5 al prezenţei la vot mai sunt Spania şi Republica Moldova. Datele le puteţi găsi pe site-ul "prezenta.bec.ro" care oferă informaţii în timp real şi statistici depre participarea la alegeri.


Etichete votdiaspora

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live