Al Cincilea Element

Element esențial al vieţii, aliment şi medicament deopotrivă, folosit din cele mai vechi timpuri pentru protecţie şi purificare energetică, sarea, în forma ei naturală, este considerată şi astazi o bogație nepreţuită.

În vremurile vechi, pentru ea, s-au purtat războaie, s-au cucerit ţări, s-au subjugat popoare.

În vremurile moderne, potenţialul economic rămâne unul uriaş.

Video: Secvenţă de lucru, la grătar, în Mina Cantacuzino, Salrom Slănic Prahova.

În România există cele mai vechi vestigii de exploatare a sării din lume.

Sunt sute de zăcăminte de sare, izvoare şi lacuri sărate iar medicina populară românească are o multitudine de utilizări terapeutice pe bază de sare.

Sorina Man a călătorit pe vechi drumuri ale sării, întâlnind oameni cu "ştiinţă de sare" şi pasiuni extraordinare, pe care vă invită sa le descoperiţi, ascultând acest documentar.

Audio:

Valerii Kavruk, arheolog, director al Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, coordonator ştiinţific al mai multor proiecte de cercetare etno-arheologică a exploatării sării, a primit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2007 pentru cercetările arheologice sistematice de la Băile Figa.

"Din punctul de vedere al vechimii exploatării sării, România este campioană mondială. In Moldova subcarpatică, avem vestigii indubitabile că, începând din mileniul cinci î.Hr., cel puțin, în zona aceea, apa sărată era transformată, printr-un proces de evaporare, în calupuri de sare care erau destinate comerţului pe distanțe îndepărtate" Cele mai vechi urme au fost găsite în aşezările neolitice de la Lunca, Oglinzi şi Țolici, din judeţul Neamţ, aparținând culturii Starcevo-Criş şi Cucuteni", a spus Valerii Kavruk.

In 1970, geologul român Ioan Chintăuan consemna într-un studiu descoperirea unor lemne cu forme ciudate în valea pârâului de la Băile Figa. Cercetările Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, începute în 2005, au dat la iveală o adevărată galerie subterană de exploatare a sării, cele mai vechi elemente datând de acum 3000 î.Hr.

Au fost descoperite numeroase fragmente ceramice, garduri de alun şi stejar, frânghii de iederă, ciocane, topoare şi alte unelte antice de minerit, foarte bine conservate.

Cercetătorii au reconstituit şi procesul prin care oamenii acelor vremuri extrăgeau sarea. Mai întâi erau construite canale de lemn şi fixate troci de lemn cu câte 20 de orificii şi cu țăruşi. Apoi, trocile erau umplute cu apă care se scurgea încet pe pietrele de sare. Apa fisura sarea care putea fi astfel scoasă la suprafaţă în bucăţi mari.

Andrea Deak, muzeograf-şef, Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, a participat la campanii de cercetare interdisciplinară şi a scris o seamă de articole legate de exploatarea tradițională a sării; a condus echipa de organizare a expoziției itinerante „Sarea, Timpul şi Omul”, fiind editor responsabil al catalogului de expoziție, alături de Valerii Kavruk.

"Ceea ce este incredibil , legat de exploatarea sării, sub toate formele cu care o regăsim în natura, este păstrarea tradiţiilor legate de sare. In multe din zonele cercetate există anumite izvoare şi fântâni de apă sărată care sunt considerate adevărate monumente de către localnici. Sunt foarte bine îngrijite iar aceasta apă sărată este considerată aliment. Cei din zonele unde noi am fost şi am cercetat nu şi-ar putea imagina viaţa fără aceste surse de sare", spune Andrea Deak.

Dorian Trandafir, inginer minier, a fost fascinat din copilărie de minele de sare , şi-a urmat tatăl în această meserie şi lucrează din 1997 la Salrom Slănic Prahova.

"Minerul cu experiență e foarte atent nu numai cu văzul dar şi cu auzul, cu mirosul, ca să simtă tot ce îl înconjoară şi să se ferească, dacă se întâmplă ceva. La auzul unui sunet doar, poate să afle ceva, care poate să fie de bine sau de rău. Ca atare, va lua hotărârea adecvată. Meseria acesta trebuie transmisă. Momentan, nu prea mai ai cui să o transmiţi", spune Dorian Trandafir.

Prima mină din Slănic Prahova s-a deschis în 1688, la Baia Verde. De atunci şi până astăzi au funcționat 20 de exploatări de sare: două ocne în vremea Cantacuzinilor, nouă ocne în perioada fanariotă, şapte ocne şi mine în perioada modernă şi două mine în perioada actuală.

Szabo Arthur, profesor de geografie la Gimnaziul Bogdan Florea, Reghin, a participat la campania de cercetare a MCR din 2005 şi continuă să studieze , cu multă pasiune, problematica sării din regiunea în care trăieşte.

“Impreună cu echipa de muzeografi de la Sfântu-Gheorghe am fost pe Valea Gurghiului, am mers la Jabeniţa, am vizitat Dealul Slatini, am ajuns şi la Ideciu de Jos şi la Brâncoveneşti. Au fost trei zile pline de învăţătură pentru mine, am fost foarte atent să văd cum abordează anumite probleme, aveau un chestionar pe care apoi l-am folosit şi eu când am pornit singur pe teren. Rezultatele s-au concretizat într-un studiu care a fost publicat în Revista Sării, spune Szabo Arthur.

Ioana Danciu, arhitect, Bucureşti, a coordonat echipa de proiect care s-a ocupat de modernizarea Salinei Turda în cadrul unui proiect PHARE; a primit Premiul Anualei de arhitectură pe 2009, la sectiunea proiecte.

"Salina Turda este o frumuseţe naturală deosebită. Strălucirea sării, textura ei este extraordinară, formele lăsate de daltă au creat nişte spaţii deosebite în adâncurile pământului. Până la urmă, în subliminal, toți avem ideea că spațiile subterane sunt magice. Pornind de aici, am încercat să creem un spaţiu atractiv care să te transpună într-un alt univers, să te scoată puţin din spațiul comun al zilei obişnuite şi, pe măsură ce te adânceşti în subteranele minei, să descoperi o noua lume”, spune Ioana Danciu.