Agentu' 000

“Unde nu-i cap, vai de picioare!”, zice o vorbă românească, ce ar putea fi actualizată azi cu extensia “... şi de capetele celor din jur!”

Nu zic, la vârf or fi ceva tărtăcuţe luminate, altfel nu s-ar fi pus pe picioare atâtea afaceri cu agenţi de pază. Dar în afară de cele care deservesc personalităţi şi care mai au agenţi cu studii, creier şi discernământ, restul firmelor livrează doar corpuri, cu ceva muşchi pe alocuri şi eventual câteva clase... primare. Şi nu mă refer nicidecum doar la megaconcertul de alaltăieri; ba chiar faţă de alte evenimente “îngrijite” de firmele de pază autohtone, a fost un pic mai lejer... Poate să fi contat şi faptul că, venind să vadă o legendă, n-a mai avut nimeni timp şi nervi să bage în seamă mitocănia şi rapacitatea cordoanelor de ordine, pentru care orice depăşeşte sfera “guţă-salam-minune” e totală pierdere de vreme.

Mă-ntreb când în mileniul ăsta serviciile în general, cele de pază ŞI PROTECŢIE în special, vor impune şi baremuri intelectuale, măcar elementare, de pregătire, nu numai fizice şi antropomorfe. Sunt sătul de nevertebrate cu chip de om care îşi satisfac nevoia tâmpă de a se simţi superioare percheziţionând, bruscând sau chiar lovind oameni (care plătesc bilet ca să ajungă-n locurile supravegheate de ei) doar pentru că le permite slujba. Mi-e lehamite de aceste brute din a căror înzestrare lipsesc câţiva ani buni – vreo şapte de-acasă, alţi doisprezece de şcoală şi încă vreo câteva sute de mii de evoluţie a speciei. Şi mi-e frică de urmări mai nefericite decât cele care se petrec pe la unele meciuri de fotbal. Oricât de tolerant ar fi, românul tot ajunge la un moment dat să răbufnească. Au mai fost cazuri în care incompetenţi ajunşi în poziţii cheie au sfârşit prost; ba unii chiar tragic, dacă e să mă gândesc la cizmarul ajuns şef de stat... Păstrând proporţiile, în cazul agenţilor de pază o selecţie mai atentă ne-ar putea scuti pe viitor de ciocniri... de interese.