Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI (politice, economice, sociale, culturale * Meteo * Sport) Joi, 12 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Florin Lepădatu

2 Decembrie 2019
Vizualizari: 764
Comentează add

În atenţia legislativului se află propunerea de modificare a modului de alegere a primarilor în două tururi de scrutin şi urmează să se ia o decizie şi în privinţa Secţiei Speciale

Agenda parlamentară

florin-lepadatu

 Foto cdep.ro

În atenţia legislativului se află propunerea de modificare a modului de alegere a primarilor în două tururi de scrutin şi urmează să se ia o decizie şi în privinţa Secţiei Speciale.

De altfel, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat joi, în prima conferinţă de presă organizată de la preluarea mandatului, că situaţia Secţiei de Investigare a infracţiunilor din justiţie, cunoscută ca Secţia Specială, va fi lămurită abia anul viitor.

Guvernul nu îşi poate asuma o desfiinţare peste noapte a Secţiei Speciale.

E nevoie de o dezbatere mai largă în sistemul judiciar şi de consens politic, declara Cătălin Predoiu.

Iulia Gherman ne spune mai multe despre programul parlamentului: "În atenţia Parlamentului se află şi proiectul de lege propus de USR privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Documentul a fost respins de Senat şi va fi analizat în următoarele zile de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Săptămâna trecută proiectul de lege a primit un raport negativ din partea Comisiei de Administraţie, unde un vot favorabil au acordat doar deputaţii PNL, USR şi PMP.

Proiectul prevede că un al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarilor ar putea fi organizat dacă nici unul dintre candidaţi nu întruneşte majoritatea de voturi.

Deputatul USR, Tudor Benga, a spus că această iniţiativă legislativă creează premisele pentru o reprezentativitate reală a primarilor. 

Tudor Benga: "Sunt primari în funcţie în clipa de faţă care sunt aleşi în municipii mari cu mai puţin de 20% din numărul total de electori.

Sunt municipii reşedinţă de judeţ în care sunt primari aleşi cu mai puţin de 10% din numărul total de alegători.

Democraţia funcţională implică nişte costuri şi din punctul ăsta de vedere nu ne putem apuca să facem economii la vot, dar să lăsăm primari fără reprezentativitate în funcţie."

De cealaltă parte, socia-democratul Ion Călin a declarat că PSD nu susţine proiectul de lege.

Ion Călin: "Peste 70% din primarii din România au ieşit cu peste 50% din voturile valabil exprimate în turul ăla care este.

Democraţia se exprimă prin vot.

Cine vrea să participe la democraţie şi-o exercită.

Nu şi-o exercită, să stea acasă.

De ce vă raportaţi dumneavoastră aici să îmi spuneţi că niciunul din primari nu e reprezentativ, vă raportaţi la populaţia înscrisă pe liste electorale permanente."

Documentul legislativ aşteaptă un raport şi din partea Comisiei de buget-finanţe şi apoi urmează votul din plenul Camerei Deputaţilor.

Premierul Ludovic Orban, preşedinte al PNL, a declarat că liberalii vor sprijini cu siguranţă acest proiect privind alegerea primarilor în două tururi.

Prim-ministrul a atras însă atenţia că pentru a fi adoptat documentul trebuie să strângă cel puţin 165 de voturi favorabile, în condiţiile în care PNL se bazează pe o majoritate parlamentară fragilă.

Un alt proiect sensibil aflat pe agenda parlamentului este cel privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a infracţiunilor în justiţie şi care a fost adoptat tacit fără dezbateri şi vot în Camera Deputaţilor şi se află acum pe masa de lucru a senatorilor."


Etichete Parlament

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live