Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Afganistan: 12 ani de misiune pentru România

Etapă finala Afganistan: retragerea principalelor efective româneşti

Afganistan: 12 ani de misiune pentru România

Articol de Radu Dobriţoiu, 04 Iulie 2014, 18:47

Radu Dobriţoiu - Ediţie "Euroatlantica" dedicată misiunii din Afganistan, cea mai importantă operaţiune în acest moment, atât pentru NATO, cât şi pentru Armata României. Este, practic, anul încheierii acestei misiuni, după 12 ani de eforturi pentru militarii români, eforturi la care a participat şi RRA, încă de la început, din 2002, când trupele româneşti au fost însoţite de un corespondent permanent al Radioului public, şi până în aceste zile, când, alături de militarii români, se află o echipă de corespondenţi RRA. La această ediţie Euroatlantica, participă studiourile noastre de la Craiova şi Timişoara, şi vom avea legătura prin satelit, la Kandahar, cu trimişii noştri speciali Mario Balint şi Ilie Pintea. Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de RRA pentru a asculta Euroatlantica în următoarele 25 de minute.
Avem legătura cu Radio Oltenia Craiova şi le mulţumesc pe această cale colegilor din corporaţia noastră în Cetatea Băniei, acolo se află comandantul Batalionului 26 Infanterie Scorpionii Roşii, colonelul Dan Ionescu, doctor în ştinţe militare, veteran al misiunilor din Irak şi Afganistan. Bună seara, dle comandant.
Dan Ionescu: Bună seara, dle Dobriţoiu. Mă bucur să vă aud din nou.
Radu Dobriţoiu: Şi eu mă bucur că sunteţi din nou alături de emisiunea "Euroatlantica". Suntem conectaţi şi cu Radio România Timişoara. Le mulţumesc şi tehnicienilor de acolo, pentru sprijin. În studioul de acolo, se află locţiitorul Statului Major al Brigăzii Banat, colonelul Augustin Pegulescu, doctor în ştiinţe militare, fost comandant al Batalionului 20 Infanterie Scorpionii Negri, veteran al misiunilor din Afganistan şi Irak. Bună seara, dle colonel!

Ascultă aici Euroatlantica din 3 iulie 2014!

Augustin Pegulescu: Bună seara şi dvs, dlui colonel Ionescu, ascultătorilor şi dacă îmi permiteţi, fost comandant al Batalionului 32 Infanterie de la Timişoara.


Radu Dobriţoiu: Am o rugăminte. Este o problemă cu studioul de la Timişoara, întoarcerea se suprapune. Bun, acum este în regulă, dar iar mă aud de două ori. Da, suntem în conexiune cu Radio Timişoara, cu Radio Oltenia Craiova şi vom încerca să luăm legătura şi cu Afganistanul. Alo…? Afganistanul?


Mario Balint: Este pe fir. Bună seara, Radu Dobriţoiu! Bună seara, domnilor colonei!
Radu Dobriţoiu: Se pare că avem legătura mai bună cu Afganistanul decât cu Timişoara pentru că acolo sunt anumite probleme tehnice cu întoarcerea care se suprapune peste dialogul nostru. Mario Balint, spune-mi, sunteţi în regulă acolo? Mario Balint şi Ilie Pintea? Bună seara în primul rând! Ceva alarme?


Mario Balint: Bună seara, Radu Dobriţoiu. Nu… am scăpat de alarme zilele acestea, nu s-au semnalat incidente în preajma bazei militare de la Kandahar, aici, unde militarii români s-au intors, practic, din aria de responsabilitate Zabul şi se pregătesc de întoarcere acasă.


Radu Dobriţoiu: Da, Mario, vom sta în legătură numai cu Craiova până se vor remedia problemele tehnice pe care le avem în acest moment cu studioul de la Timişoara. Dle colonel Dan Ionescu, au încheiat băieţii dvs misiunea de curând, mă refer la Batalionul 26 Infanterie, au încheiat de curând misiunea în Afganistan, s-au reântors acasă. Ştiu că mai aveţi nişte militari şi alături de Batalionul 20 Infanterie. Cum a fost această ultimă misiune pentru Scorpionii Roşii?


Dan Ionescu: Ca orice misiune pe care am parcurs-o de-a lungul timpului, de la înfiinţarea Batalionului încoace, cea mai importantă, adică din punct de vedere al atenţiei pe care i-am acordat-o atât în pregătire, cât şi desfăşurare, ea a fost cea mai importantă, a fost o misiune cu un grad de dificultate destul de mare, responsabilitatea securităţii Aeroportului din Kandahar, al doilea după Kabul, este, practic, deosebit de importantă. Militarii şi-au asumat această misiune, s-au pregătit cum trebuie şi din rezultatele obţinute suntem mulţumiţi de felul în care au îndeplinit-o.


Radu Dobriţoiu: Cât contează pentru Scorpionii Roşii, pentru oamenii din subordinea dvs, această nouă experienţă pe care au acumulat-o într-un teatru de lupte extrem de dificil cum este Afganistanul?


Dan Ionescu: Din punct de vedere statistic, contează destul de mult pentru faptul că este cea de-a şasea misiune a Batalionului 26 Infanterie în Afganistan. Din punct de vedere al rezultatelor obţinute, acolo ele nu fac altceva decât, pe de o parte, să confirme seriozitatea cu care ne tratăm toate misiunile care ne sunt încredinţate, iar din punct de vedere al experienţei, este încă ceva în plus la pachetul celor 13 misiuni pe care Batalionul 26 le-a executat abroad, peste hotare.


Radu Dobriţoiu: Abroad mergem şi noi acum, peste hotare, în Afganistan. Mario Balint spune-mi te rog ce producţii pregăteşti împreună cu Ilie Pintea pentru Radio România Actualităţi şi pentru Radio România în general?


Mario Balint: Noi suntem contectaţi cu postul public de radio încă de ieri, emisiunea "Agenda globală" nu duce lipsă de materiale. La fel s-a întâmplat şi astăzi. Mâine vom fi prezenţi la "Matinal" şi la "Obiectiv România". Evident, jurnalele vor fi acoperite, iar în plus ca o pată de culoare, aşa cum v-aţi obişnuit cu echipa noastră care a mai fost prezentă anul trecut în Afganistan, avem o producţie multimedia la care lucrăm. Ilie chiar astăzi a fost în aria de responsabilitate şi a filmat nişte imagini extraordinare, dar aş vrea să rămână o surpriză şi pentru ascultători, ascultătorii noştri care pot vedea ce facem pe site-ul postului public de radio româniaactualităţi.ro.
Radu Dobriţoiu: Mario Balint, ştiu că îl ai alături de tine pe comandantul Batalionului 20 Infanterie "Scorpionii Negri". Este vorba despre Cătălin Jianu. Poţi preda legătura către dânsul?


Mario Balint: Sigur, locotent colonelul Cătălin Jianu se află lângă mine, după ce zilele acestea practic asistă la încheierea misiunii în Afganistan şi trimiterea spre casă a băieţilor în bune condiţii. Îţi fac legătura cu colonelul Jianu.


Radu Dobriţoiu: Bună seara domnule commandant!


Cătălin Jianu: Am onoare să vă salut, domnule Radu Dobriţoiu. Îmi pare bine să vă aud. Bună seara tuturor ascultătorilor, bună seara colegilor din Craiova, domnului colonel Ionescu şi domnului colonel Pegulescu, colegii noştri.


Radu Dobriţoiu: Sper să avem legătura bineînţeles şi cu Banatul. Până acum Oltenia este fruntea la noi… în seara asta. Încercăm să revenim la Timişoara. Bună seara!… Domnul colonel Pegulescu este acolo, se poate vorbi cu dânsul?


Augustin Pegulescu: Bună seara, vă aud foarte bine.


Radu Dobriţoiu: Este foarte bine acum, au fost nişte probleme cu întoarcerea. Acum trebuie să vă disting într-un fel pe cei de la Craiova şi de la Timişoara. Ambii comandanţi, amândoi colonei. Aşadar, în această seară Dan Ionescu va fi comandantul şi Augustin Pegulescu colonelul. Şi bineînţeles mai avem un comandant în Afganistan… Domnule colonel Pegulescu, aţi fost la comanda Batalionului 32 Infanterie. Ştiu, pentru că v-am prins şi ca locţiitor, eram colegi de bungalouri, în Irak, dacă vă aduceţi aminte…


Augustin Pegulescu: Cu mare bucurie îmi aduc aminte de perioada respectivă şi bineînţeles că atunci când o să ies la pensie şi o să-mi scriu memoriile, un capitol special o să aibă şi Radu Dobriţoiu.


Radu Dobriţoiu: Vă mulţumesc foarte mult. Ne întoarcem spre Afganistan, locotenent colonelul Cătălin Jianu, iată am găsit şi deosebirea dintre cei doi colonei şi comandantul din Afganistan. Domnule locotenent colonel, misiunea nu a fost uşoară. Căte alarme aţi prins în ultima lună, ca să nu spunem în ultima săptămână.


Cătălin Jianu: În ultima lună pentru noi nu pot să spun că am prins alarme. Am prins o alarmă importantă atunci când a fost prezent premierul în baza Kandahar.


Radu Dobriţoiu: Spuneţi-mi vă rog, pentru că aţi deschis acest subiect. Pentru că am avut şi eu informaţiile mele, am văzut şi am primit bineînţeles în ţară şi cu îngrijorare informaţii despre alarma pe care a surprins-o premierul Victor Ponta acolo în Afganistan. Eu am petrecut aproape patru ani în teatre de operaţii, ştiu că se respectă nişte reguli de comunicare acolo, mai ales pentru jurnalişti. Am înţeles că, din păcate, colegii mei din presă nu au respectat aceste reguli de securitate şi au continuat să transmită chiar în timpul vizitei de acolo din tabără în direct în ţară, ceea ce se pare că a provocat şi acest incident. Este adevărat?


Cătălin Jianu: Nu cunosc, nu am detalii vizavi de incidentul din ţară relaţionat...


Radu Dobriţoiu: Nu, mă refer la incidentul cu alarma difuzat în ţară, domnule locotenent colonel. Ştiu că acuma doriţi un pic să vopsiţi situaţia şi zâmbetul dumneavoastră îmi confirmă că am dreptate. Este adevărat că acei colegi nu au respectat protocoalele de securitate?


Cătălin Jianu: Nu pot să confirm acest lucru, datorită faptului că, în momentul respectiv, în timpul alarmei eram împărţiţi, conform procedurilor în vigoare, pe diverse zone de acoperire şi pe diverse adăposturi.


Radu Dobriţoiu: Dar nici nu infirmaţi, îmi dau seama, da?


Cătălin Jianu: Principial...


Radu Dobriţoiu: Da, vreţi să rămâneţi diplomat.


Cătălin Jianu: Principial, la momentul respectiv se respectă anumite proceduri.
Radu Dobriţoiu: Bun. Haideţi să trecem peste momentul ăsta. Ştiţi, da… puteaţi să fiţi sincer şi să spuneţi "da, domnule, au continuat să transmită, cu toate că noi le-am spus să nu transmită", dar nu... Vă mulţumesc. Ce să spun? Nu era ceva ieşit din comun şi nu puteaţi decât să-mi conformaţi o informaţie pe care să ştiţi că o am tot din surse militare. Revenim la Timişoara. De ce? Pentru că eu pe colonelul Augustin Pegulescu l-am cunoscut prima dată în Afganistan. Vă aduceţi aminte, domnule colonel?


Augustin Pegulescu: Sigur… Sunt momente care, repet, nu se pot uita. Ne-am cunoscut în misiunea, în prima misiune pe care Batalionul 26 de la Craiova a executat-o în anul 2002, începând cu luna august şi de atunci ne-am tot întâlnit prin teatrele de operaţii şi dacă stau bine să mă gândesc ne-am întâlnit mai mult pe acolo decât pe acasă.


Radu Dobriţoiu: Da… şi la un moment dat eu am plecat până acasă, am făcut o mică întrerupere a misiunii în Afganistan, atunci în 2002, în Kandahar. Vă aduceţi aminte ce m-aţi rugat să aduc din ţară?


Augustin Pegulescu: V-am rugat multe. Probabil că cel mai important trebuia să-mi aduceţi un mesaj de la fată şi... Ştiu eu…


Radu Dobriţoiu: Şi un sac de cartofi!


Augustin Pegulescu: Un sac de cartofi, slănină, ce ne doream noi în momentele acelea, ştiţi dumneavoastră.


Radu Dobriţoiu: Vă aduceţi aminte… Era extrem de interesant. Domnule colonel, vă leagă multe de Afganistan. Ce credeţi că a reprezentat această misiune în care, din păcate 23 de militari români şi-au pierdut viaţa, au căzut la datorie cu onoare sub drapel. Ce a reprezentat pentru Armata României şi dumneavoastră sunteţi veteran şi aţi fost grav rănit în teatrul de luptă din Afganistan_


Augustin Pegulescu: Eu cred că misiunea din Afganistan şi nu numai, acum colaborăm şi cu misiunea din Irak care s-a terminat nu demult, pentru Armata Română a fost un real folos, chiar dacă am avut şi pierderile şi accidentele pe care le-am avut. Aşa cum spuneam şi alte dăţi, misiunea, în mod special cea din Afganistan, a cărei complexitate şi duritate este peste cea din Irak, a însemnat un plus de pregătire, în primul rând pentru unităţile care s-au perindat de-a lungul timpului în teatrele de operaţii. Un plus de pregătire pentru ofiţerii care au condus, pentru statele majore ale unităţilor care au fost acolo şi nu în ultimul rând pentru militarii care au desfăşurat, zi şi noapte, neîntrerupt, conform principiului 24/7, misiuni de luptă de-a lungul şi de-a latul ariei de responsabilitate în care şi-au desfăşurat activitatea.


Radu Dobriţoiu: Ne îndreptăm acum spre comandant, cum am spus că îl voi striga în această seară pe colonelul Dan Ionescu, un alt vecin de cort de această dată, nu, domnule colonel Dan Ionescu?


Dan Ionescu: Dacă vorbiţi de cortul din Irak, din 2004, cu siguranţă că da.


Radu Dobriţoiu: Da, deci acum putem vorbi ca între vecini, vecinii de bungalouri din Irak, vecini de cort… Puteţi face o comparaţie, domnule colonel Dan Ionescu… nu mă înşel aveţi în Afganistan două misiuni sau trei şi una în Irak.


Dan Ionescu: Două în Afganistan.


Radu Dobriţoiu: Două misiuni în Afganistan, în ambele aţi fost comandant.


Dan Ionescu: Şi una în Irak.


Radu Dobriţoiu: Din nefericire aţi suferit şi pierderi umane în Afganistan, însă în Irak aţi participat la celebra bătălie de la Nassiriyah, împreună cu generalul Nicolae Ciucă. Putem face o comparaţie între cele două teatre de operaţii acum, că s-a încheiat misiunea din Irak din 2009 şi iată în 2014 se încheie misiunea din Afganistan. Putem compara cele două teatre de operaţii, au ceva în comun, au lucruri absolut diferite?


Dan Ionescu: Cu siguranţă, comparaţii putem să facem, dar înainte de spune câteva cuvinte despre treaba aceasta, daţi-mi voie să-l salut şi pe Mario şi pe Ilie din Afganistan. Sunt vechi prieteni ai Scorpionilor Roşii, nu în ultimul rând să-l salut şi pe colonelul Pegulescu de la Timişoara şi pe locotenet-colonelul Jianu din Afganistan, camarazi vechi, cu care, împreună, o spun de acum, o spun… vreau să ştie toată lumea, am pus umărul din 1994 şi am format ceea ce astăzi este acest brand de "Scorpioni Roşii", vreau să o spun şi să ştie toată lumea, şi dl colonel Pegulescu şi dl colonel Jianu sunt şi provin din această familie a "Scorpionilor Roşii". Dânşii şi-au urmat calea lor, fiecare în cariera militară urmându-şi paşii pe care i-au avut, dar eu, personal, nu îi voi uita, nu voi uita faptul că am luptat împreună alături şi că am format ceea ce astăzi este Batalionul 26. Revenind la...


Radu Dobriţoiu: Vreau să vă spun, domnule colonel, că şi Radu Dobriţoiu este trecut pe ordinul de zi al Batalionului 26.


Dan Ionescu: Cu siguranţă că da, o ştiu foarte bine treaba asta, şi din Irak şi nu numai din Irak.


Radu Dobriţoiu: Da…


Dan Ionescu: Revenind la întrebarea pe care mi-o puseseţi, cu siguranţă există şi asemănări, există şi deosebiri. În primul rând cred că cea mai importantă asemănare care ar exista între cele două teatre de operaţii este faptul că în ambele au acţionat trupe din cadrul NATO, din afara NATO, dar ţările partenere, toate ducând acea luptă împotriva a ceea ce considerăm a fi împotriva dezvoltării societăţii umane, a umanităţii. Ceea ce este deosebit este faptul că, inclusiv intervalul de timp în care acestea s-au desfăşurat, a permis de ambele părţi să se întrebuinţeze forţe şi mijloace, dar şi tactici, tehnici şi proceduri deosebite. Din punct de vedere al periculozităţii sau al nivelelor de risc, acestea au fost similare sau mai deosebite unele de celelalte, funcţie de locaţiile din cele două teatre de operaţii, pentru că, aşa cum bine ştiţi, nu peste tot în Irak la un moment dat era acelaşi nivel de instabilitate, insecuritate, lucru valabil şi în Afganistan.


Radu Dobriţoiu: Ne întoarcem la Afganistan… în Afganistan, la dl comandant Cătălin Jianu, dl locotenent colonel Cătălin Jianu. Domnule comandant, ce le transmiteţi familiilor de acasă, cei care vă aşteaptă să vă încheiaţi misiunea şi să reveniţi teferi şi nevătămaţi şi sănătoşi în România?


Cătălin Jianu: Le transmitem cele mai calde urări de bine şi le transmitem faptul că dorim să ne revedem cât mai repede. Deja am început pregătirile şi vom începe defluirea şi, în scurt timp, ne vom întâlni la Craiova şi cu familiile noastre, de care ne este dor!
Să ne aştepte, pentru că ne întoarcem!


Radu Dobriţoiu: Printre "Scorpionii" aceia "Negri" înţeleg că mai sunt strecuraţi şi "Roşii"?
Cătălin Jianu: Sunt şi "Scorpioni Roşii".


Radu Dobriţoiu: O “mână”.


Cătălin Jianu: Sunt şi, da, “o mână”, dar valoroşi, exact cum a apreciat şi dl colonel Ionescu, pepiniera de la Craiova şi-a spus întotdeauna cuvântul.


Radu Dobriţoiu: De fapt, pe structura Batalionului 26 Infanterie s-a construit după aceea şi Batalionul 20 Infanterie, tot de la Craiova, parte din personal a ajuns ulterior şi la Batalionul 32 de la Timişoara. Batalionul 26 a generat foarte multă “plusvaloare” în interiorul Armatei României! Scorpionii Roşii au adus plusvaloare, prin contribuţia pe care au avut-o, iată, şi cu ofiţerii, subofiţerii şi maiştrii militari pe care i-au pregătit încă de la început.


Cătălin Jianu: Aveţi perfectă dreptate. Şi ar fi fost păcat să nu răspândim experienţa câştigată în cadrul Batalionului 26 şi la alte structuri şi ar fi fost păcat să nu dăm din experienţa noastră şi să nu ridicăm nivelul de profesionalism şi la celelalte unităţi care la data respectivă intrau în pregătire şi urmau să intre în teatrele de operaţii.
Radu Dobriţoiu: Cât mai durează acest proces de încheiere de misiune şi revenirea în ţară? Am înţeles că aproximativ o săptămână. Ştiu că nu puteţi da date exacte despre zboruri, dar familiile din ţară mai au multe de aşteptat până să îşi îmbrăţişeze rudele?
Cătălin Jianu: Dle Dobriţoiu, în maxim două săptămâni toată lumea va fi acasă.


Radu Dobriţoiu: Doamne ajută, sănătoşi cu toţii! Până acum nu aţi avut incidente foarte mari.


Cătălin Jianu: Aşa este. Aveţi dreptate. Incidente foarte mari am avut, de fapt. Am avut un singur incident…


Radu Dobriţoiu: Un singur incident, spre deosebire de...


Cătălin Jianu: Exact. Şi acestea sunt legile războiului. Zeul războiului întotdeauna cere tributul de sânge.


Radu Dobriţoiu: Din păcate…


Cătălin Jianu: Şi, din păcate, a trebuit să îl pătim.


Radu Dobriţoiu: Cum se descurcă cei care urmează să vă preia misiunile. Şi mă refer aici în primul rând la Armata naţională afgană. Credeţi că sunt capabili să preia aceste misiuni dificile de la trupele româneşti?


Cătălin Jianu: Da! Pot să afirm faptul că, cel puţin în zona noastră de responsabilitate, în urma interacţionării şi sprijinului forţelor ANFS, forţele afgane de securitate, precum şi în urma cooperării cu autorităţile locale din zonă, putem să afirmăm faptul că în momentul de faţă sunt pregătiţi şi pot să conducă, să ducă la bun sfârşit activităţile începute împreună şi să menţină o stare de calm şi de securitate, aşa cum îşi doresc.


Radu Dobriţoiu: Până la sfârşitul acestui an, câte trupe româneşti vor mai rămâne în teatrul de operaţii Afganistan?


Cătălin Jianu: Vor rămâne anumite structuri, conform deciziei Ministerului Apărării Naţionale. Datele exacte nu le cunosc, pentru că nu toate sunt în Kandahar. Dar, cel puţin din câte ştiu eu, până la sfârşitul anului mai rămân anumite forţe, care să definitiveze ceea ce s-a început acum 12 ani.


Radu Dobriţoiu: Oricum, care nu pot fi comparate cu efectivele de acum, 1.200 - 1.300 de militari pe care îi avem în Afganistan. Încet, încet aceste efective se reduc treptat…. Ne îndreptăm, din nou, spre Timişoara. Până atunci, dle comandant Jianu vă rog să îi predaţi telefonul lui Mario, pentru a putea încheia cu el emisiunea. Vă mulţumesc foarte mult pentru participarea la "Euroatlantica". Reamintesc, pentru ascultători, am fost în legătură, prin satelit, o legătură Radio România, în Afganistan, Kandahar, cu comandantul Batalionului 20 Infanterie "Scorpionii Negri", Cătălin Jianu. Ne ducem spre Timişoara, la colonelul Augustin Pegulescu. Dle colonel, vă leagă foarte multe amintiri de Afganistan.


Augustin Pegulescu: Într-adevăr am participat la două misiuni. Prima, cea din 2001, perioada de pionierat a Afganistanului, ca să zic aşa, pentru unităţile militare din România. Am început misiunea împreună cu Batalionul 26 şi cu actualul şef al forţelor terestre, comandant, dl general Ciucă, şi alţi colegi, care la vremea respectivă lucrau la Batalionul 26.


Radu Dobriţoiu: Putem să amintim dintre ei. Nicolae Ion, care a fost primul comandant...
Augustin Pegulescu: Da, Ioan Nicolae, Ilie Florigoanţă, Dragoş Bobârnac, Gabriel Toma.
Radu Dobriţoiu: Amza…


Augustin Pegulescu: Marius Amza, Gigel Abagiu. Sunt mulţi, mulţi, câteva sute.


Radu Dobriţoiu: Marinel Mare…


Augustin Pegulescu: Dacă avem timp îi spunem pe toţi acum…


Radu Dobriţoiu: Gheorghe Boboc.


Augustin Pegulescu: Da, sigur că da…


Radu Dobriţoiu: Sunt adevăraţii eroii ai Armatei României, care au reuşit să vină în ţară să continue şi alte misiuni şi să disemineze din experinţa pe care au acumulat-o acolo, în linia întâi, într-o misiune extrem de dificilă. Din nou, spre Craiova, mai avem trei minute din această emisiune, spre comandantul "Scorpionilor Roşii", dl colonel Dan Ionescu. Dle comandant, aţi vorbit cu foarte multă mândrie despre "Scorpionii Roşii". Ce credeţi că reprezintă această unitate în acest moment în interiorul forţelor terestre româneşti, cu atât mai mult cu cât, iată, la comanda Forţelor terestre se află primul comandant al "Scorpionilor Roşii", pentru că, nu este aşa, generalul Nicolae Ciucă este cel care în Afganistan a primit pentru prima dată oficial cognomenul acesta de "Scorpionii Roşii" din partea unui comandant American?


Dan Ionescu: Da, într-adevăr. Această denumire de luptă pe care am căpătat-o de-a lungul timpului, chiar dacă are un istoric mult mai vechi, ea a fost, ca să zic aşa, oficializată la acea misiune din 2002 din Afganistan, comandant atunci actualul şef al Statului Major al Forţelor Terestre, dl general maior Ciucă.


Radu Dobriţoiu: Era atunci maior…


Dan Ionescu: Da, da. Este de luat în considerare responsabilitatea pe care şi-a asumat-o atunci, la o vârstă destul de tânără. Toţi cei care purtăm cu responsabilitate aceste grade pe umăr ştim foarte bine că, atunci când eşti maior şi primeşti o astfel de sarcină, ai frământări interne suficient de multe atunci când ştii cu adevărat ceea ce ai în faţă, problematicile cu care te vei confrunta. Şi, cu siguranţă, a fost din partea domniei sale un act curaj să îşi asume acea misiune, mai ales că era prima misiune de luptă a forţelor române după cel de-al Doilea Război Mondial, sarcină pe care toată lumea, o ştim cu toţii, de fapt, a fost dusă în foarte bune condiţiuni la bun sfârşit şi, iacătă, îşi regăseşte sfârşitul în aceste momente, sub comanda locotenentului colonel Jianu, mă refer la forţele care încheie zona Zabulului, zonă care iniţial fusese a Kandaharului, tot un fost "Scorpion Roşu", actualmente comandant la Batalionul 20 Infanterie.


Radu Dobriţoiu: Ar fi incorect să încheiem o emisiune, o ediţie "Euroatlantica" dedicată misiunii din Afganistan, fără a aduce aminte de...


Dan Ionescu: Să îi amintim pe toţi.


Radu Dobriţoiu: ... cei 23 de militari români care şi-au jertfit viaţa acolo, efortul şi sacrificiul suprem, jertfa de sânge, sunt actualii eroi ai Armatei României. Iată, nu mai avem doar veterani ai teatrelor de operaţii din cel de-al Doilea Război Mondial, avem şi veterani ai teatrelor de operaţii din Irak şi din Afganistan. Am amintit: colonelul Augustin Pegulescu are un picior amputat, în urma unei explozii în Afganistan, de asemenea, dl comandant Dan Ionescu a pierdut doi oameni, nu? Mă înşel, dle comandant?


Dan Ionescu: În Afganistan, da. În ultima misiune, doi oameni. Mă refer la misiunea din 2011 din zona Zabulului. Şi, din păcate, caporalul actual, sublocotenent postmortem Vulpoiu Claudiu, care a căzut la datorie sub comanda colonelului Jianu, făcea parte tot din Batalionul 26, el completând efectivele Batalionului 20 pe durata acestei misiuni.


Radu Dobriţoiu: Deci, tot un "Scorpion Roşu" căzut la datorie. Trebuie să aducem aminte, în total, câţi militari din batalionul dvs. s-au jertfit acolo, în Afganistan…


Dan Ionescu: În Afganistan, trei. În Kosovo am pierdut un militar. În Angola am pierdut un militar. Şi, de asemenea, Batalionul a pierdut trei militari pe durata pregătirii misiunii din Afganistan, 2011. În total, opt militari, în cele 13 misiuni pe care Batalionul 26 le-a executat cu forţe proprii. Dacă îmi permiteţi, şi îmi cer scuze, ştiu că suntem deja pe final.


Radu Dobriţoiu: Da… Foarte scurt.


Dan Ionescu: Cred că trebuie amintite şi mulţumit tuturor batalioanelor şi forţelor care au fost acolo la această misiune, pentru că nu a fost numai Brigada 2.
Radu Dobriţoiu: Sigur că da. Să aducem aminte şi de Batalioanele din Moldova, din Transilvania, Batalioane importante, care au avut o contribuţie semnificativă la această misiune din Afganistan şi au adus plus valoare Armatei României, prin experienţa acumulată în acest teatru de operaţii dificil. Încheiem cu Mario Balint. Mario, mă auzi? Foarte scurt, ce materiale pregăteşti pentru mâine?


Mario Balint: Mâine dimineaţă, la "Matinal", va intra un reportaj foarte drăguţ, realizat cu elementul naţional de sprijin. Ilie Pintea pregăteşte un reportaj senzaţional, pe care vă invit să îl ascultaţi, la "Obiectiv, România".


Radu Dobriţoiu: "Euroatlantica" la final. Ediţie dedicată participării trupelor româneşti la misiunea NATO din Afganistan. Invitaţii ediţiei: colonelul Dan Ionescu, comandantul "Scorpionilor Roşii", colonel Augustin Pegulescu şi, din Afganistan, au fost în legătură, prin satelit, Mario Balint şi comandantul Batalionului 20, colonelul Cătălin Jianu. Mulţumim colegilor care au susţinut tehnic realizarea acestei ediţii, de la Bucureşti, Radio Oltenia Craiova şi Radio Timişoara. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul "Euroatlantica", şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumim pentru atenţie. La revedere!

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022
Euroatlantica 11 Februarie 2022, 21:28

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022

Securitatea Europei, între baletul diplomatic și zâmbetele autocrate

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022
Euroatlantica - Ediția din 20 ianuarie 2022
Euroatlantica 21 Ianuarie 2022, 10:20

Euroatlantica - Ediția din 20 ianuarie 2022

"Euroatlantica" - "Est-Vest, dialog sau confruntare"

Euroatlantica - Ediția din 20 ianuarie 2022
Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022
Euroatlantica 07 Ianuarie 2022, 11:53

Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022

Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022

Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022
Euroatlantica - Securitatea internațională 2021, deteriorată spre critică
Euroatlantica 03 Ianuarie 2022, 13:09

Euroatlantica - Securitatea internațională 2021, deteriorată spre critică

Euroatlantica - Ediția din 30 decembrie 2021.

Euroatlantica - Securitatea internațională 2021, deteriorată spre critică
Euroatlantica -  Ediția din 16 decembrie 2021
Euroatlantica 17 Decembrie 2021, 16:35

Euroatlantica - Ediția din 16 decembrie 2021

Euroatlantica - Ediția din 16 decembrie 2021
Euroatlantica - "Pericolul vine de la Răsărit!"
Euroatlantica 03 Decembrie 2021, 13:57

Euroatlantica - "Pericolul vine de la Răsărit!"

Euroatlantica- Ediția din 2 decembrie 2021.

Euroatlantica - "Pericolul vine de la Răsărit!"
"Euroatlantica" - Securitatea naţională
Euroatlantica 26 Noiembrie 2021, 07:09

"Euroatlantica" - Securitatea naţională

Euroatlantica- Ediția din 25 noiembrie 2021.

"Euroatlantica" - Securitatea naţională
Euroatlantica - Belarus, pericolul de la frontiera NATO și a UE
Euroatlantica 20 Noiembrie 2021, 09:25

Euroatlantica - Belarus, pericolul de la frontiera NATO și a UE

Euroatlantica - Ediția din 18 noiembrie 2021.

Euroatlantica - Belarus, pericolul de la frontiera NATO și a UE