Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Obiectiv, România Miercuri, 19 Ianuarie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Alexandra Andon

21 Ianuarie 2011
Vizualizari: 2085
Comentează add

Invitaţi la emisiunea "Actualitatea în dezbatere" au fost Titus Corlăţean, Cristian Diaconescu şi Radu Carp.

Aderarea la spaţiul Schengen, prioritară pentru România

alexandra-andon

Aderarea la Spaţiul Schengen rămâne o prioritate a politicii externe româneşti în anul 2011 - spunea ieri preşedintele Băsescu, în aceeaşi zi în care Finlanda a anunţat că se raliază opoziţiei făcute de Franţa şi Germania la intrarea României în Spaţiul Schengen în luna martie. Într-un discurs de politică externă rostit în faţa Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, preşedintele arăta că România va urmări cu precădere obiectivele de politică externă care aduc şi foloase practice pentru cetăţenii ei. Dar cum arată politica României în Unuinea Europeană şi pe celelalte direcţii importante?


Invitaţii dezbaterii de astăzi sunt preşedintele Comisiei de politică externă din Senat,Titus Corlăţean, domnul Cristian Diaconescu, fost ministru de externe şi directorul Institutului Diplomatic Român, Radu Carp. Vă anunţ că integral, conţinutul dezbaterii va fi postat şi pe site-ul nostru politicaromânească.ro.

Audio:


Încep cu o întrebare comună pentru toţi invitaţii: Care sunt relaţiile de politică externă la care România stă cel mai bine în perioada actuală, domnule Cristian Diaconescu? 

Cristian Diaconescu: Este greu de evaluat. O astfel de evaluare directă poate fi făcută împreună cu partenerii noştri. Întotdeauna relaţiile politice externe sunt bune sau mai bune, în măsura în care reflectă o relaţie bilaterală sau multilaterală corespunzătoare. În opinia mea, din punct de vedere strategic, relaţiile din cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi modul în care România îşi îndeplineşte responsabilităţile şi pe componenta militară şi pe componenta politică ar putea fi evidenţiate din această perspectivă.

Sigur că suntem interesaţi în mai multe domenii şi nu suntem deloc bucuroşi să vedem, iată, că o zonă de maximă importanţă cum este cea privind aderarea la Acordul Schengen este pusă într-o formă sau alta sub semnul întrebării de o serie dintre partenerii noştri. Lucrurile trebuie privite în pachet şi aici, în politica externă, nu poţi să mergi neapărat pe echilibre cantitative.

Deci, relaţia calitativă pe care o are România cu partenerii săi strategici, inclusiv Franţa, trebuie avută în vedere cu prioritate, relaţia cu vecinii şi zona Balcanilor de asemenea reprezintă un criteriu în ceea ce priveşte felul în care faci politică externă la Bucureşti. Sigur, pot exista păreri într-un fel sau în altul, dar, în orice caz, faptul că România este predictibilă din punct de vedere al atitudinii de securitate şi este, în egală măsură, un stat respectat în comunitatea internaţională, după părerea mea, reprezintă un succes. 

Domnule Titus Corlăţean, aceeaşi întrebare: la ce capitole de relaţii de politică externă stă România cel mai bine în perioada actuală? 

Titus Corlăţean: Aş vedea două direcţii la care stăm bine sau foarte bine şi aş începe cu relaţia bilaterală cu Republica Moldova. Evoluţii spectaculoase, deosebite, pe fond, ca substanţă şi ca atmosferă, în anul trecut, care vor fi confirmate, sunt sigur, în cursul anului 2011. Este un lucru foarte bun.

Şi, de asemenea, relaţia strategică transatlantică cu Statele Unite în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, acolo unde şi anul trecut s-au înregistrat evoluţii importante şi în care România a avut contribuţii importante - mă refer la strategia cea nouă de securitate a Alianţei Nord-Atlantice, avansarea negocierilor legate de scutul antirachetă cu Statele Unite, ca o contribuţie, până la urmă, la conceptul mai larg din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Eu aici aş vedea, în principal, plusurile cu adevărat în materie de politică externă ale statului român. 

Aţi identifica aceleaşi plusuri, domnule Radu Carp? 

Radu Carp: Da, în principiu da, cu un singur amendament aici: depinde dacă discutăm de partea bilaterală sau de partea multilaterală.

Cei care au vorbit până acum au vorbit mai mult şi de aranjamente multilaterale de securitate şi de relaţii bilaterale. Or România, cred eu, dacă ar fi un plus în ultimul an pe politica externă, este că a încercat să-şi consolideze ambele variante: să aibă o prezenţă în organizaţiile internaţionale ca partener al Alianţei NATO, dar în egală măsură, să-şi amelioreze şi relaţiile bilaterale cu vecinii, ca stat membru al Uniunii Europene.

Deci cred eu că dacă ar fi cel mai mare avantaj al României este că a încercat în ultima vreme să meargă în ambele direcţii, pe de o parte, mai multă integrare, iar pe de altă parte, să încerce o relaţionare mai bună cu vecinii care nu fac parte din Uniunea Europeană - şi aici desigur că trebuie amintită relaţia cu Republica Moldova, care se află într-un moment foarte bun. Să ne amintim că în urmă cu mai puţin de doi ani, relaţiile erau la un nivel foarte scăzut, deci cred că în ambele direcţii sunt progrese semnificative.  

Ceea ce s-a întâmplat în legătură cu aderarea României la Spaţiul Schengen şi previzibil la amânare a intrării României în Spaţiul Schengen la termenul pe care şi-l propusese, şi anume în martie 2011, reprezintă un eşec, domnule Cristian Diaconescu?  

Cristian Diaconescu: În primul rând, însăşi definirea unei decizii atât de importante ca fiind previzibilă, ridică semne de întrebare în rândul celor care desfăşoară activităţi în relaţii internaţionale. Niciodată nu poţi să spui că un lucru este încheiat până la decizia finală şi până când se loveşte cu ciocănelul în masă. Din acest punct de vedere, sincer... 

Dar se putea să nu existe această opoziţie... 

Cristian Diaconescu: Deci, sincer, chiar dacă există o poziţie sau chiar dacă există preocupări, eu cred că inclusiv din partea statelor membre Schengen, chiar a statelor fondatoare ale acestui acord, cum sunt Franţa şi Germania, ar trebui să existe o oarecare atenţie în ceea ce priveşte exprimarea publică, pentru că, iată, pe o formulă sau alta, într-o variantă publică, sunt state care se asociază unei decizii şi state care la rândul lor, gen Finlanda, nu au ridicat niciun fel de obiecţii şi atunci mă întreb, acolo, la Helsinki, de exemplu, să luăm ca exemplu, care este de fapt decizia?

Se asociază politic unui semnal dat de la Paris sau de la Berlin sau au propriile valori în acest punct de vedere? Eu cred că normal şi corect între parteneri ar trebui să avem propriile evaluări - aici discutăm chiar dacă lumea s-a mai plictisit sau se enervează, de nişte aspecte tehnice, există nişte rapoarte, dacă aceste rapoarte nu mai sunt utile, atunci mai bine desfiinţăm echipele tehnice. Aceste rapoarte spun un lucru şi spun un lucru bun în ceea ce priveşte România, deci ar trebui ca analiza şi evaluarea să se facă din această perspectivă.

Vreau să fiu foarte clar, nu mă plasez pe poziţii resentimentare, pentru că eu ştiu foarte bine că în această meserie a politicii externe trebuie să fii foarte atent cu emoţiile, dar pot să spun, totodată, faptul că în acest moment nu ştim cărui adrisant, din punctul de vedere al atitudinii politice, la care să ne referim: la cei care au preocupări în legătură cu funcţionarea justiţiei în România - este un aspect - la cei care au probleme în legătură cu migraţia ilegală, în legătură cu vizele, cu circuitele infracţionale şi controlul frontierelor, este un cu totul şi cu totul alt aspect.

Sigur, pot interfera, pot interfera uneori din punct de vedere negativ, dar în ceea ce priveşte atitudinea politică, eu cred că este uşor imprudent din partea unor reprezentanţi ai unor state europene de a se antepronunţa în această perspectivă.  

Şi unde poate duce această uşoară imprudenţă? Cu ce consecinţe? 

Cristian Diaconescu: Decizia pe Schengen e consensuală, deci automat ai nevoie de... 


E imprudenţa lor şi efectele asupra noastră?  

Cristian Diaconescu: Nu, deci, după părerea mea, în condiţiile în care există preocupări şi aceste preocupări se rezolvă în spirit de parteneriat, ele trebuie adresate bilateral din timp; nu am informaţii dacă acest lucru s-a întâmplat, sper că nu sau, mă rog, sper că dacă s-a întâmplat, au existat reacţii, n-aş putea să vă spun în acest moment, dar în orice caz, anticiparea unei decizii sau unei rezoluţii naţionale în legătură cu soarta politică a unui stat înăuntrul familiei europene, mi se pare neadecvat. 

În acest context, episodul Schengen ne poate spune ceva, domnule Titus Corăţean, în legătură cu felul în care ne putem gândi pe viitor relaţiile în interiorul Uniunii Europene? 

Titus Corlăţean: Cu siguranţă, da şi vă răspund, dacă îmi permiteţi, şi la întrebarea anterioară, şi la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, voi spune acelaşi lucru, trebuie însă să aşteptăm mai întâi de toate decizia înainte de a face unele comentarii definitive, dar dacă această decizie va apărea - de amânare - va fi un eşec, pentru că este practic primul obiectiv, de foarte mulţi ani de zile, al statului român, de politică externă care nu va fi atins aşa cum ne pronosticasem în termenul respectiv şi aş vrea să dau un exemplu concret, pentru a înţelege de fapt despre ce vorbim.

În 2007, alte nouă state au intrat în Spaţiul Schengen, au fost primite. Este extrem de semnificativ faptul că decizia de admitere, adoptată prin consens de Consiliul Ministerial al Uniunii Europene, cu competenţe în materie, spunea foarte clar pentru majoritatea celor nouă state că există încă slăbiciuni, există încă deficienţe - "weaknesses" - şi cu toate acestea, decizia a fost favorabilă, cu recomandarea implementării a ceea ce mai este de făcut după data aderării. La acel moment, nici Franţa, nici Germania, nici alte state nu au ridicat obiecţii de natură politică.

Astăzi, în 2011, vedem că aceste rapoarte de evaluare tehnică spun că lucrurile stau bine şi cu toate astea, deşi nu stăm mai prost ca ceilalţi în 2007, ba dimpotrivă, la capitolul tehnic există nişte considerente de ordin politic pe care decidenţii, cei care conduc politic România astăzi le ignoră în permanenţă, sau cel puţin la capitolul declaraţiilor publice. Înseamnă că există o problemă acolo.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, da, această experienţă a traseului României pe Spaţiul Schengen trebuie să dea de gândit celor care realizează strategiile politice în această ţară, celor care iau deciziile politice în această ţară, pentru că din experienţa nefericită a modului în care politic s-au tratat subiectele de la Bucureşti, trebuie să învăţăm, pentru a şti mai departe cum să reacţionăm în interiorul Uniunii Europene, pentru că, ne place sau nu, obiectiv, în mod concret, România astăzi este în continuare sub procedura de monitorizare - de ce să ne ascundem - ăsta este cuvântul, monitorizare în domeniul justiţiei, combaterii corupţiei, intrăm în al patrulea an, dacă nu mă înşel, sau chiar 1 ianuarie 2007, deja trec un număr de ani, nici nu mai ştim să-i numărăm.

Deci, suntem monitorizaţi pe justiţie, Spaţiul Schengen încă nu ne este la îndemână, muncitorii români în continuare au restricţii în majoritatea statelor membre de a avea libertate de acces pe piaţa muncii. Sunt probleme şi astea sunt în primul rând de natură politică, legată de capacitatea politică de la Bucureşti de a gestiona acest subiect.  

Mă gândesc, domnule Cristian Diaconescu, eraţi ministru al justiţiei când s-a încheiat capitolul acesta de negociere la Uniunea Europeană. Aţi fi anticipat că vom ajunge la începutul lui 2011 cu acest Mecanism de Cooperare şi Verificare? 

Cristian Diaconescu: Nu, aici s-a făcut o precizare corectă, pe care vreau să o întăresc.În acel moment, încă din 2004 când a fost summit-ul Uniunii Europene s-a luat decizia, politic, într-adevăr, ca România să facă parte din Uniunea Europeană, având poate o serie de dificultăţi în ceea ce priveşte sistemul judiciar, introducându-se un mecanism de verificare, deci, s-a detaşat aspectul tehnic şi iată că prin hotărârea partenerilor noştri europeni, acesta nu a blocat decizia ca atare.

Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile stăteau altfel? De la intrarea României şi a Bulgariei în Uniunea Europeană, alţi candidaţi nu au mai fost acceptaţi în ultimii şapte şi chiar opt ani, deşi, mă rog, Croaţia sau Islanda au argumente din acest punct de vedere.

Deci, revenind, repet, trebuie să ne lămurim în ce măsură o anumită decizie este luată în interiorul Uniunii Europene pe criterii politice, strict politice şi atunci ştim cum ne referim la această problemă sau pe criterii de performanţă tehnică şi de reformă, discuţia putând fi separată.

Ceea ce este preocupant şi aş dori să subliniez acest lucru, am văzut o serie de personalităţi care au comentat o eventuală decizie de amânare, în primul rând poate să genereze un precedent, în legătură cu România sau în legătură cu alte state şi în al doilea rând, este foarte posibil ca un termen-limită, când România totuşi să fie acceptată, să nu fie prezentă în deciziile finale.

Până la urmă, contează ceea ce decizia politică va hotărî, dar, repet, trebuie să fim foarte atenţi din punctul ăsta de vedere sau să fie cei care sunt diriguitorii sistemului, să fie foarte atenţi din acest punct de vedere, pentru că, din păcate, o dată dechisă Cutia Pandorei, din câte am văzut, din experienţa altor state, ca de exemplu Croaţia, rostogolirea deciziei de blocare a României pe un anumit palier poate continua şi poate fi extinsă şi în alte domenii.  

Acesta să fie sensul unei fraze rostite ieri de preşedintele Băsescu? Domnia sa spunea "orice altă abordare, orice condiţionare ar crea un precedent periculos şi ar avea efecte negative pentru credibilitatea Uniunii Europene". Domnule Radu Carp. 

Radu Carp: Da, eu cred că dincolo de acest moment Schengen, noi ne aflăm într-un moment de răscruce al Uniunii Europene. De ce? Pentru că este prima dată când două preşedinţii succesive revin ţărilor din Est: Ungaria şi în a doua jumătate a anului, Polonia./adobrinescu/dsirbu/ Pentru că este pentru prima dată când două preşedinţii succesive revin ţărilor din est, Ungaria, şi în a doua jumătate a anului, Polonia. Uniunea Europeană, /.../ statele mari, Franţa, Germania încă nu s-au obişnuit cu, să spunem, acest mod de luare a deciziilor, în care şi statele nou intrate au un cuvânt de spus.

Sigur că este şi ambiţia acestor state de a fixa mai multe obiective pe agendă, ceea ce sigur că pe noi ne avantajează. Iată, am văzut încă de la începutul lunii ianuarie, Ungaria s-a exprimat constant şi foarte ferm în favoarea aderării României la Schengen.

Eu cred că în cele din urmă se va lua o decizie care să ţină cont nu numai de interesele României, nu numai de, să spunem, chestiunile tehnice care privesc frontierele, dar şi cele de justiţie şi afaceri interne, ci se va lua o decizie care va fi în interesul UE. O decizie de compromis care va fixa foarte clar un calendar, care va spune exact momentul în care se vor deschide graniţele terestre aeriene şi maritime. Iată, chiar astăzi vedeam o declaraţie... 

Şi legat de anumite condiţii? 


Radu Carp: ...că e posibil să existe o decalare a deschiderii frontierelor, întâi să se treacă la cele aeriene, pentru că acolo ar fi mai uşor, apoi la cele terestre. Deci, există mai multe posibilităţi, dar eu nu m-aş hazarda să fac un pronostic. De ce?

Pentru că un actor foarte important în această ecuaţie încă nu a intrat în joc, mă refer la Parlamentul European. De abia în ultimele zile am văzut declaraţii referitoare la poziţionările diferitelor grupuri parlamentare referitoare la adoptarea acestui raport. Deci nu ştiu încă... 

Şi ce valoare ar avea, spre exemplu, ceea ce de altminteri spuneau şi colegii mei în Radiojurnalul de prânz, citau declaraţia lui Joseph Daul, că este posibil ca majoritatea europarlamentarilor din Partidul Popular European să voteze în favoarea aderării României la Spaţiul Schengen, în condiţiile în care raportul tehnic este favorabil. Ce valoarea are, dacă decizia politică la nivelul executivelor este luată? 

Radu Carp: Aş face o paralelă cu ce s-a întâmplat în 2004. Ne aducem aminte că în 2004, la fel, existau voci în PE care se opuneau aderării României şi Bulgariei. În cele din urmă, acest lucru s-a întâmplat, decizia care s-a luat a fost favorabilă, dar cei din partea comisiei care negociau cu cele două ţări au fost mult mai atenţi cum anume să-şi stabilească obiectivele, să-şi stabilească o agendă ş.a.m.d.

Deci semnalul de alarmă tras de PE a fost fructificat în cele din urmă pozitiv, în aşa fel încât nu s-a intrat intr-un conflict între cele două instituţii. Mai mult ca sigur, eu cel puţin aşa sper, că, în cele din urmă, se va ajunge la un consens între, să spunem, vocea statelor membre la nivel guvernamental şi vocea PE. Cum va arăta acest consens, despre ce fel de compromis vom vorbi, încă nu ştim, dar semnele mi se par destul de evidente. 

Pe de altă parte, există riscul, domnule Titus Corlăţean, ca acest model comportamental politic, să spunem, să se repete şi în legătură cu alte subiecte europene care să ne doară la fel de mult sau mai mult chiar.  

Titus Corlăţean: Lucrurile astea ar trebui privite în dublu sens, şi de la Bruxelles spre noi sau capitala europeană spre noi, şi de la Bucureşti spre celelalte capitale, când vorbim şi de modalitatea de conduită şi de strategie în promovarea unor interese româneşti, de exemplu.

Personal, nu cred că multiplicarea modelului polonez în urmă cu câţiva ani, acel actor rebel, chiar cu nişte atitudini uşor, nu anti-europene, dar de reticenţă, o negociere foarte dură, ameninţări la deblocaje a unor decizii importante care, în ultimă instanţă, a dat câştig de cauză intereselor poloneze.

Multiplicarea acestui model este acceptat şi acceptabil la nivelul celorlalte state membre ale UE. Spun asta pentru că acea retorică a şefului statului şi a ministrului de externe, de la un anumit moment în ultimele săptămâni, mai aspră, şi avertizări lansate la adresa unor mari actori europeni, este o retorică perdantă faţă de obiectivele fixate. Nu în felul ăsta îţi rezolvi problemele şi, în acest fel, rişti mai degrabă să te izolezi.

Noi ştim, de exemplu, şi e un lucru cunoscut de mediile diplomatice şi parlamentare, faptul că în realitate, nu doar Franţa şi Germania sunt state care se opun. Există un cerc mai larg, undeva spre 10, 12 state care au reticenţe.

Or, din acest punct de vedere, modalitatea în care România ar trebui să se mişte în circuitul european este diferită, relaţionarea, în primul rând, de ordin politic, la cel mai înalt nivel, acolo se fac legăturile directe şi personale, acolo pot fi depăşite, uneori, aspecte sensibile, prin încredere reciprocă, prin sprijin reciproc.

Or, aici se pare că există o dificultate şi o problemă care, uitaţi, până la urmă, grevează asupra obiectivului în ansamblu, ca atare, al statului român. Una peste alta, cred că România trebuie să-şi definească - şi mă refer la decidenţii politici - o strategie mult mai coerentă, mult mai înţeleaptă de promovare a intereselor, să prezinte un proiect.

Dacă veţi discuta cu partenerii europeni, foarte mulţi ne spun: nu înţelegem - şi fac rectificare - în al cincilea an deja de calitate, de membru în UE, nu înţelegem care este contribuţia României la proiectul european, cu ce veniţi la masa europeană, care sunt proiectele, ce ne propuneţi în afară de acest sprijin pentru Republica Moldova, care este un proiect ceva mai larg, Polonia, Suedia şi celelalte. Deci, noi nu avem o claritate a demersului nostru, a intereselor noastre.

Sunt chestiuni conjuncturale, agricultură, ceva bani, fond social ş.a.m.d., dar care este contribuţia coerentă la nivel înalt, care sunt mesajele? Or, din acest punct de vedere, avem de suferit şi, uitaţi, continuăm să fim, până la urmă, nu îmi place să o spun, chiar dacă nu formal afirmat, suntem undeva în liga a doua şi ăsta este un lucru prost. 

E nevoie ca România să revină în relaţiile cu Franţa şi Germania, domnule Cristian Diaconescu? Şi dacă da, în ce fel? 

Cristian Diaconescu: E nevoie ca România să folosească la potenţialul maxim nivelul relaţiilor cu astfel de state, chiar atunci când apar dificultăţi, chiar atunci când, mă rog, situaţia este înţeleasă diferit în cele două capitale. Eu cred că ar fi un foarte bun moment să dai substanţă parteneriatului strategic pe care îl ai cu Franţa, adică să discuţi cinstit la masă, faţă în faţă, cum stau lucrurile, care sunt aşteptările, cu toată deferenţa şi prietenia, nu prin presă - că aşa se face, totuşi, o diplomaţie de nivel - şi să...

Deci, în spiritul acestui parteneriat, eu cred, încheiat cu bună credinţă de ambele părţi, să încerci să difuzezi preocupările. Nici eu nu cred în retaliere. Spun foarte clar, într-adevăr, Polonia, pe moment, aşa, în 48 de ore, a câştigat nişte lucruri, numai că situaţia pentru ei, pe termen mediu şi lung, mai puţin cunoscută de opinia publică, nu a fost atât de favorabilă, după o astfel de atitudine.

Dar, pe de altă parte, sigur că există un minim de atitudine, noi o numim... de atitudine coerentă, de verticalitate, ce, aş vrea să vă spun cu toată sinceritatea, s-a manifestat de-a lungul anilor, sigur, nu în expresie publică, nu neapărat într-o reacţie publică şi, mai ales, nu în ideea de a-i face şi pe alţii să sufere. Aici, exact ceea ce ne deranjează pe noi, anume asocierea Mecanismului de Control şi Verificare la decizia privind Schengen, nu este normal, după părerea mea, să o transferi altor state.

Şi situaţia Croaţiei nu are absolut niciun fel de legătură cu ceea ce se întâmplă acum în planul relaţiilor bilaterale sau, mă rog, multilaterale în UE, vizând România şi Bulgaria. Deci, din acest punct de vedere, am spus-o public, cred foarte serios într-o atitudine echilibrată pe acest palier, evident, păstrându-se însă demnitatea şi personalitatea de stat. 

Dar este... 

Titus Corlăţean: Dacă îmi permiteţi... 

Vă rog! 

Titus Corlăţean: ... o foarte, foarte scurtă precizare. Absolut corectă afirmaţia că astfel de chestiuni nu trebuie discutate prin intermediul mass-mediei şi, de altfel, acelaşi lucru l-am spus şi autorităţilor franceze, cu care m-am întâlnit, anul trecut, la Paris, în termeni foarte fermi.

Am avut, însă, surprinderea şi surpriza să aflu că acest gen de semnale discrete transmise pe canale specifice au fost transmise încă la finalul anului 2009, în cursul anului 2010, semnale de ordin politic cu dificultăţi, chestiuni de avertizare către Bucureşti, care n-au fost tratate corespunzător. Şi s-a ajuns, din păcate, în lipsa reacţiei de la nivel politic înalt de la noi, s-a ajuns la acest gen de retorică, prin intermediul mass-mediei, pe care, ca principiu, n-o agreăm, dar există, se pare, o explicaţie la lucrurile astea. 

Dar este pe cale... 

Radu Carp: Da, eu aş dori... 

Vă rog, domnule Radu Carp! 

Radu Carp: ... doar să fac o precizare punctuală, pentru că mulţi au impresia că această chestiune, declaraţia referitoare la Croaţia şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare a venit, aşa, întâmplător sau... În orice caz, a produs prejudicii. Dar ieri citeam o declaraţie chiar a premierului croat, care spunea că ar fi bine să luăm în considerare propunerea României, pentru că ne apropiem de finalizare, prin negociere cu UE.

Pe de altă parte, spunea premierul croat, nu avem nici o garanţie că lucrurile vor funcţiona mai bine în justiţie după data aderării. Să ne aducem aminte, în Croaţia are loc un proces împotriva celui care a fost prim-ministru foarte multă vreme, Ivo Sanader. Deci, iată, surprinzător sau nu, declaraţiile care au fost făcute la Bucureşti au fost preluate la Zagreb cu bună-credinţă.

În schimb, în România au fost preluate cu rea-credinţă, că de ce România îşi permite, că retaliază, ia măsuri ş.a.m.d. Nu, era vorba de o chestiune extrem de obiectivă şi eu cred că un asemenea tip de demers ajută, inclusiv Croaţia, în negocierile pe care le are cu Uniunea Europeană. Am închis această paranteză, pentru că, repet, s-a creat această impresie, că ar fi fost vorba de o mişcare cumva mult prea bruscă şi cumva ieşită din calendarul firesc al discursului diplomatic. 

Dar aceste semne, aceste atitudini, cele deja formulate, cele posibile, arată că ar fi pe cale să se manifeste mai mult egoism în Europa sau arată o separare între cei care îşi pot spune cuvântul foarte clar şi cei care ascultă acel cuvânt, domnule Cristian Diaconescu? 

Cristian Diaconescu: Nu cred că se poate merge pe ideea că Europa va funcţiona pe mai multe viteze. Sigur, sunt interese naţionale care la un moment dat prevalează în faţa interesului de grup. Trebuie să fim realişti din această perspectivă şi tocmai de aceea spuneam şi am insistat că din punct de vedere al intereselor naţionale ale României este important ca această ţară să facă parte din Acordul Schengen.

Din punctul de vedere al atitudinii şi al demersurilor care se fac în acest sens, noi nu avem nici o legătură cu ce se întâmplă în Croaţia. Nu are absolut... şi invit pe oricine care... sau nu invit, doar faceţi un exerciţiu de relativă şcoală medie de diplomaţie şi să mergeţi la un Consiliu European şi să spuneţi: "blochez Croaţia, pentru că a blocat România" şi să vedeţi ce se întâmplă în momentul ăla. Adică, haideţi să privim lucrurile din perspectivă profesionistă... 

Sau chiar fără să spun "pentru că"... 

Cristian Diaconescu: Deci, da, e o chestiune paralelă într-adevăr şi primul-ministru croat e abil în declaraţia pe care domnul director a spus-o, e foarte abil, un politician abil. Dincolo de toate aceste aspecte, ei, europenii, au sigur în acest moment o problemă şi o presiune majoră în ceea ce într-o formă sau alta înseamnă imigraţie, controlul frontierelor etc. Este o chestiune clară. Sigur, am putea spune, poate dintr-o perspectivă uşor frustrată, dar realistă, ce cheltuim noi pentru a plăti frontiera aici, economiseşte Slovenia pentru a nu mai avea nevoie să-şi păzească foarte serios frontierele sau, mă rog, graniţele. Or, poate e simplist ceea ce spun, numai că o fac tocmai pentru a preciza că un anumit spirit de solidaritate nu este numai o cerinţă de la Bucureşti, ci şi o anumită atitudine normală pentru un confort european, categoric. 

Foarte scurt, pentru finalul emisiunii, care credeţi că va fi cea mai importantă bătălie, în sensul bun de bătălie, în interiorul Uniunii Europene în anul 2011 şi în 2012, să zicem, pe o perioadă medie? 

Titus Corlăţean: Nu, vă voi surprinde, nu voi spune Schengen-ul, voi spune alte lucruri, voi spune acel lucru care a lipsit în aceşti ani după 1 ianuarie 2007, obiectivul de a dobândi un rol în familia europeană în materie de decizie şi de influenţă politică. 

Radu Carp: Cea mai mare provocare pentru acest an şi pentru 2012, dar mai degrabă pentru anul viitor va fi noul buget al Uniunii Europene, primul buget în care ţările nou-intrate vor încerca să-şi maximizeze influenţa pe care o au sau pe care consideră că o au.

Cristian Diaconescu: Un obiectiv naţional: capacitatea de absorbţie a fondurilor europene, care depinde mai mult de noi. 


Etichete spaţiul SchengenaderareTitus CorlăţeanCristian DiaconescuRadu Carp.

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live