ACTA - un proiect controversat

S-a tot vorbit şi o să se mai vorbească despre legile antipiraterie gen SOPA, PIPA, ACTA sau cum s-or mai numi. Să ne uităm puţin la prognozele eşuate ale industriei de divertisment privind impactul unor tehnologii asupra veniturilor ei – adică esenţa acestor noi legi.

La cât ţipă industria de film şi muzică împotriva pirateriei şi la cât lobby face pentru legi antipiraterie, ai zice că oamenii mai au puţin şi ajung în sapă de lemn. Ei cred că internetul le ameninţă serios veniturile, doar că, dacă ne uităm la istoria recentă, observăm că managerii din această industrie au greşit tot timpul pronosticurile privind impactul probabil al tehnologiilor asupra vânzărilor.

În anii 1940, studiourile americane de film deţineau jumătate dintre cinematografele din SUA. În urma aplicării unor legi antimonopol, ele au fost obligate să le vândă. Au spus atunci că ăsta va fi sfârşitul industriei de film. Normal că nu s-a întâmplat asta, ci fix contrariul. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la apariţia casetelor video. Într-adevăr, oamenii au copiat din greu filme, dar au şi închiriat ca nebunii de la centrele care plăteau taxe serioase către casele de filme. Au urmat DVD-ul şi internetul. Acelaşi drob de sare, aceeaşi evoluţie, în final în beneficiul industriei de film. Cifrele o dovedesc: între 2000 şi 2010, anii de explozie a internetului, veniturile studiourilor de film au crescut cu 35%, de la 52 la 87 de miliarde de dolari. Iar 65% din aceste venituri vin de la canalele de distribuţie pe care industria le-a demonizat şi combătut. Lucrurile au stat similar şi în privinţa industriei de muzică: casetele audio, CDurile, internetul, toate au fost văzute ca aducătoare de circumstanţe apocaliptice în industrie. Dar şi pentru casele de discuri, veniturile au crescut în timp. Poate că cei care susţin astăzi noianul de reglemantări antipiraterie ar face bine să se uite înapoi în istorie.