Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acordul comercial cu Canada "trece prin parlamentele ţărilor din UE"

Acordul comercial Uniunea Europeană-Canada trebuie ratificat de parlamentele naţionale ale statelor membre, anunţă Comisia Europeană.

Acordul comercial cu Canada "trece prin parlamentele ţărilor din UE"
Comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström. Foto: ec.europa.eu.

Articol de Cerasela Rădulescu, 06 Iulie 2016, 09:28

Acordul comercial Uniunea Europeană - Canada trebuie ratificat de parlamentele naţionale ale statelor membre, a anunţat astăzi Comisia Europeană.

România şi Bulgaria au condiţionat ratificarea acordului de eliminarea vizelor pentru cetăţenii lor atunci când aceştia călătoresc în Canada.

Decizia Comisiei a fost anunţată în urma mai multor acuzaţii la nivel european potrivit cărora acest tip de acord comercial este unul secret şi că de el vor beneficia numai marile companii.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, doreşte ca acordul să fie semnat în luna octombrie, după cinci ani de negocieri.

România şi Bulgaria sunt singurele ţări din Uniunea Europeană care au încă regim de vize cu statul nord-american.

O relatare semnată din Bruxelles de corespondentul nostru, Cerasela Rădulescu.

Reporter: Comisia Europeană a asigurat Bulgaria şi România că depune eforturi pentru a obţine reciprocitatea vizelor, afirmând însă că aceste state nu ar trebui să amestece disputa legată de vize de acordul comercial cu această ţară. Cu toate acestea, România şi Bulgaria au condiţionat ratificarea acordului din cauza, spun ele, a tratamentului discriminatoriu aplicat de Canada cetăţenilor lor în materie de vize. Întrebată astăzi dacă această opţiune a fost luată în considerare, comisarul pentru comerţ Cecilia Malmstrom a refuzat să răspundă dacă executivul comunitar se va implica în negocierea unei soluţii pentru aceste două ţări.

Cecilia Malmstrom: Sunt la curent cu această problemă, dar şi cu faptul că în acest moment Comisia Europeană este angajată în discuţii cu Canada şi cu guvernele celor două ţări. Sunt două probleme separate, acordul nu are legătură cu acordarea de vize, dar există o dorinţă a părţii canadiene să se angajeze în discuţii cu România şi cu Bulgaria. Premierul român, Cioloş, a fost în Canada acum câteva săptămâni, discuţiile continuă, dar astăzi eu nu pot sa vă declar mai mult.

Reporter: Cu toate acestea, comisarul Malmstrom recunoaşte că:

Cecilia Malmstrom: Acordul cu Canada va facilita schimburile şi afacerile din telecomunicaţii şi inginerie până la servicii de mediu şi contabilitate şi va permite companiilor şi oamenilor de afaceri să călătorească mai uşor.

Reporter: Anunţul făcut de Comisia Europeană astăzi lasă celor două guverne opţiunea de a bloca ratificarea acordului de liber schimb Uniunea Europeană-Canada în lipsa unui angajament considerat mulţumitor al guvernului canadian privind liberalizarea regimului vizelor pentru români şi bulgari, scrie astăzi presa europeană.

Executivul comunitar a propus în mod oficial statelor membre semnarea şi încheierea acestui acord, cunoscut sub numele de Acordul economic şi comercial cuprinzător sau CETA.

În cazul în care miniştrii statelor membre semnează acordul şi acesta este adoptat de Parlamentul European, el va putea fi aplicat, însă provizoriu, până la ratificarea de către parlamentele naţionale.

Decizia ca acordul cu Canada să intre în vigoare a fost anunţată în urma a mai multor acuzaţii la nivel european potrivit cărora acest tip de acord comercial este unul secret şi de care vor beneficia numai marile companii.

"Am analizat toate argumentele legale şi am luat în considerare opiniile şefilor de stat şi de guvern şi ale parlamentelor naţionale", spune preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker într-un comunicat.

Cu toate acestea, anterior el se pronunţase public pentru o poziţie contrară, pledând să nu se solicite avizul parlamentelor naţionale.

BEC a informat guvernul privind stadiul organizării scrutinelor din 9 iunie
România 23 Aprilie 2024, 20:31

BEC a informat guvernul privind stadiul organizării scrutinelor din 9 iunie

Ministerul Afacerilor Externe a stabilit sediul biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate la alegerile...

BEC a informat guvernul privind stadiul organizării scrutinelor din 9 iunie
Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică
România 23 Aprilie 2024, 19:05

Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică

Actul modifică legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru medicii din apărare și ordine publică
Vreme rea în toată ţara până miercuri dimineața
România 23 Aprilie 2024, 18:59

Vreme rea în toată ţara până miercuri dimineața

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi...

Vreme rea în toată ţara până miercuri dimineața
Cod portocaliu de viituri pe râuri din 4 judeţe
România 23 Aprilie 2024, 18:53

Cod portocaliu de viituri pe râuri din 4 judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din 4 judeţe
Acces gratuit al tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii
România 23 Aprilie 2024, 18:31

Acces gratuit al tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii

Proiectul de lege adoptat de Senat reglementează accesul tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii şi după naştere.

Acces gratuit al tuturor femeilor la monitorizare în timpul sarcinii
Matinalul RRA se aude vineri, 26 aprilie, din Țara Lăpușului
România 23 Aprilie 2024, 18:23

Matinalul RRA se aude vineri, 26 aprilie, din Țara Lăpușului

De la bisericile de lemn până la zgărdane, de la porți și troițe maramureșene până la plăcinta creață, vom descoperi împreună...

Matinalul RRA se aude vineri, 26 aprilie, din Țara Lăpușului
Numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de 5 ori mai mare decât indică cifrele oficiale
România 23 Aprilie 2024, 18:20

Numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de 5 ori mai mare decât indică cifrele oficiale

Datele arată că aproape 14% dintre copiii din România, adică în jur de 536.000, au avut în ultimul an, cel puțin, un părinte...

Numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de 5 ori mai mare decât indică cifrele oficiale
România este printre principalele ţări de origine ale victimelor traficului de persoane
România 23 Aprilie 2024, 18:17

România este printre principalele ţări de origine ale victimelor traficului de persoane

Traficul de persoane afectează peste 50 de milioane de oameni la nivel global şi este a doua cea mai profitabilă infracţiune...

România este printre principalele ţări de origine ale victimelor traficului de persoane