Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: IN ZORI - continuare Sâmbătă, 23 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

Sorina Man

16 August 2017
Vizualizari: 2007
Comentează add

Aproximativ 5500 de persoane au participat anul acesta la cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania.

Acasă la sași în săptămâna Haferland

sorina-man

  (foto: Cătălin Stan )

Cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania s-a desfășurat anul acesta în perioada 9-14 august și a atras participanți de toate vârstele datorită programului variat de activități din Criț, Viscri, Roadeș, Meșendorf, Saschiz, Rupea, Cloașterf, Homorod, Bunești și Archita. Peste 1500 de turiști și sași întorși acasă au participat duminică la Săptămâna HAFERLAND, în ziua dedicată satului Criț, iar, pe tot parcursul festivalului, numărul acestora se ridică la 5500, precizează organizatorii într-un comunicat de presă.

 

( foto : Călin Stan ) 

 

În ziua satului Criț, celor 1500 de turiști li s-au alăturat și oficialități de rang înalt: Klaus Werner Iohannis - Președintele României, Barbara Stamm – Președintele Parlamentului Landului Bavaria, Sevil Shhaideh – Viceprim-Ministru, Ministrul Dezvoltării, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Dr. Bernd Fabritius - MdB, Președintele Asociației Mondiale a Sașilor Transilvăneni, Emil Hurezeanu - Ambasadorul României la Berlin, Cord Meier-Klodt  - Ambasadorul Germaniei la București, Peter Maffay – Președintele Fundației Tabaluga, care au fost prezenți la invitația lui Michael Schmidt, unul din inițiatorii festivalului și președintele fundației care îi poartă numele.                                                                                                                                                                                                                                                                                           

 

An de an, ne străduim să facem mai mult și mai bine. Am extins aria de desfășurare a festivalului, activitățile din programul acestuia, dar și opțiunile culinare, mai ales că ediția de anul acesta a avut ca tematică gastronomia locală. Ne bucurăm că eforturile noastre au fost răsplătite de miile de turiști prezenți, precum și de personalitățile pe care le-am avut alături de noi și sperăm că Haferland va deveni o destinație din ce în ce mai populară pentru turiștii din România și de peste hotare.” a declarat Michael Schmidt, președintele Fundației Michael Schmidt și al grupului Automobile Bavaria.

 

 

(foto : Dragoș Asaftei )  

 

Având ca slogan “Tradiții săsești în bucate de poveste!”, ediția din 2017 a Săptămânii Haferland și-a propus să le deschidă apetitul turiștilor pentru mâncarea tradițională săsească, dar și alte preparate locale pregătite atât de localnici din zonă, cât și de chefi experimentați.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, Săptămâna Haferland a inclus, pe lângă brunch-urile cu preparate săsești, concerte în bisericile fortificate, piese de teatru, proiecții de film în aer liber, demonstrații de tradiții populare, precum și un bal săsesc.

 

( foto: Nicu Hoandră ) 

 

Primele patru ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns mii de participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.                                                                                                                                                                                                                                    

( foto : Nicu Hoandră ) 

 

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust și asociații ale sașilor din Transilvania, își propun să impulsioneze turismul în zonă, nu doar pe perioada festivalului, ci pe tot parcursul anului, astfel că inițiativele de promovare nu se opresc aici, aceștia organizând constant concerte, evenimente sportive și gastronomice, precum și alte activități care oferă participanților experiențe autentice în satele săsești din Haferland.

Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Ediția din acest an a evenimentului a beneficiat de sprijinul partenerilor festivalului: Kaufland, Rompetrol, Automobile Bavaria, MHS Truck & BUS - în calitate de parteneri principali, Neumarkt, Transferoviar Grup, Star Transmission, Boromir, Cristim, Pepsi, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Banca Transilvania, Schaeffler Romania.

 

Despre Fundația Michael Schmidt

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea Orgii Bisericii din Criț, finanțarea filmului “Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus, editarea volumelor „Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei” și „Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași”, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum Sonoro Conac și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Începând din acest an, Fundația acordă o atenție specială copiilor din comunitățile în care își desfășoară activitatea prin înființarea unui program de sprijin educațional care este menit să prevină abandonul școlar și să susțină performanța pe termen lung.

 


Etichete exclusiv radiofestivalsăptămâna HaferlandsașiTransilvania

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live