A murit Santiago Carrillo

"Sunt ateu, slavă Domnului !"(¡ Soy ateo, gracias a Dios !) obişnuia să spună Santiago Carrillo, unul dintre cei mai longevivi oameni politici pe care i-a avut Spania în istoria ei modernă (1915-2012). Nuanţa de gratitudine pe care o arăta faţă de Dumnezeu, atunci când îşi declara ironic ateismul, indica faptul că nu era chiar ateu de tot.

S-a stins din viaţă marţi 18 septembrie 2012, la 97 de ani.

În aceeaşi seară, au venit să-l vadă pentru ultima dată în locuinţa sa, pentru a prezenta condoleanţe familiei şi pentru a aduce un ultim omagiu fostului lider comunist, înşişi regii Spaniei: "Santiago Carrillo a avut un rol fundamental în tranziţia spre democraţie" – a spus regele Juan Carlos, cu această ocazie.

A doua zi, trupul său neînsufleţit a fost expus la sediul sindicatelor Comisiones Obreras, de pe strada Lope de Vega din Madrid, unde au venit să-l omagieze reprezentanţi ai guvernului, ai tuturor partidelor politice, cântăreţi şi artişti, oameni de rând, care au format cozi lungi de zeci de metri.
De asemenea, o omagiere spontană a memoriei sale a avut loc şi în Camera Superioară a Parlamentului.

Dar, nu toţi spaniolii l-au iubit. Reproşul cel mai mare care i s-a adus a fost rolul său în uciderea, spre sfârşitul Războiului Civil din 1936-1939, a mii de prizonieri, militari şi civili, în timp ce erau "transportaţi" din Madrid spre Valencia. Cu toate că Santiago Carrillo nu a semnat vreun ordin în acest sens, el a ştiut ce se întâmpla cu acele "transporturi", deoarece primea rapoarte zilnic.

A trăit în exil 38 de ani: în Franţa, URSS, SUA, Argentina, Mexic, Algeria şi, din nou, în Franţa.

Creatorul conceptului de "Eurocomunism"

Santiago Carrillo a fost "delfinul" lui Dolores Ibarruri, La Pasionaria, şi a condus Partidul Comunist din Spania între anii 1960-1982.

Meritul său deosebit, din acea perioadă, a fost crearea conceptului de "Eurocomunism", evidenţiat, mai ales, după sufocarea Primăverii de la Praga, în 1968. Partidul Comunist din Spania renunţa, astfel, la ideile leniniste de "dictatură a proletariatului" şi de "partid unic".

Partidul Comunist urma să fie, în Spania, un partid alături de alte partide, în competiţie electorală şi în alternanţa la putere.

O idee nobilă în care a investit intens Partidul Comunist din Spania a fost reconcilierea naţiunii spaniole, divizată în urma Războiului Civil. Iar campania de reconciliere a dus-o prin intermediul unui post de radio care a emis, de pe teritoriul României, între anii 1955 si 1977: Radio España Independiente.

După dispariţia lui Franco, Santiago Carrillo a locuit clandestin la Madrid. La un moment dat, a ţinut o conferinţă de presă în care a spus că "el locuieşte de ceva timp în capitala spaniolă" fără niciun fel de probleme. Spre disperarea "durilor" de dreapta !

A fost "arestat", pentru a fi pus, la scurt timp, în libertate. De fapt, totul nu a fost decât o stratagemă pentru a putea legaliza partidul pe care îl conducea. Avea sprijinul (secret) al lui Adolfo Suarez, preşedintele guvernului, şi al regelui, Juan Carlos (cu care întreţinea relaţii cordiale).

Cenuşa i-a fost răspândită în Marea Cantabriei

Odată creat cadrul legal şi instituţional pentru tranziţia spre democraţie, Santiago Carrillo s-a străduit ca, la acest proces de tranziţie, să participe, de comun acord, toate forţele politice din Spania. Aceste acorduri politice au purtat numele de Pactul de la Moncloa, Moncloa fiind palatul în care îşi are sediul guvernul de la Madrid.

În urma rezultatelor dezastruoase pe care le-a obţinut Partidul Comunist din Spania la alegerile generale din 1982, Santiago Carrillo a renunţat la funcţia sa şi a părăsit partidul. Electoratul spaniol arătase că avea încredere în stânga ne-comunistă.

Santiago Carrillo s-a considerat pe sine ca fiind … jurnalist, profesiune pe care a practicat-o de la vârsta de 15 ani !

De la sediul sindicatelor Comisiones Obreras, rămăşiţele pământeşti ale lui Santiago Carrillo au fost duse la cimitirul Almudena din Madrid, dar nu pentru a fi înhumate, ci incinerate.

Ultima dorinţă a fostului lider comunist a fost ca cenuşa sa să fie răspândită în apele Mării Cantabriei, din nordul Spaniei, marea fiind un spaţiu imens şi mai deschis spre cer decât un simplu mormânt. Şi, poate, mai aproape de… Dumnezeu !