Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: SERVICIUL DE NOAPTE Marţi, 07 Aprilie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Florin Lepădatu

26 Martie 2020
Vizualizari: 84
Comentează add

În următoarele 48 de ore se estimează deschiderea unității de primiri urgențe a spitalului județean Suceava.

9 dintre cei care au murit din cauza coronavirusului sunt din Suceava

florin-lepadatu

9 dintre pacienții care au murit din cauza complicațiilor provocate de coronavirus sunt dintre cei internați la Spitalul Județean de Urgență Suceava, care a ajuns rapid cel mai mare focar al epidemiei din țară.

A depășit capitala și în total 170 de oameni au fost infectați aici, printre care peste 80 de medici și asistenți.

Acum spitalul este închis pentru dezinfectare, iar managerul unității medicale a fost demis.

Transmite corespondenta RRA, Mihaela Buculei: "În următoarele 48 de ore se estimează deschiderea unității de primiri urgențe a spitalului județean Suceava, la care a început dezinfecția.

Toți pacienții care vor fi investigați și diagnosticați în unitatea de primiri urgențe vor fi dirijați pentru continuarea tratamentului în unitățile medicale din Fălticeni și Rădăuți.

Cei cu patologie severă vor fi direcționați către unitățile medicale din Iași.

În ceea ce privește personalul medical, 83 de medici și asistenți medicali sunt confirmați pozitiv și sunt internați la spitalul de boli contagioase Suceava.

Restul sunt în izolare timp de 14 zile la domiciliu."

Un caz similar și la Spitalul Județean din Galați, iar pe lista unităților medicale contaminate a intrat de miercuri seară și Spitalul Județean de Urgență din Deva, unde medici de la secția de oncologie au fost confirmați pozitiv.

În aceeași situație și o femeie în vârstă de 31 de ani, medic la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.


Etichete spitalmedici

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live