3 mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Realizator: Ne îndreptăm atenţia acum către ziua de 3 mai. În urmă cu 20 de ani, într-o zi de 3 mai, în Africa de Sud, a fost semnată declaraţia de la Winhoek, care sublinia că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratrice.

Doi ani mai târziu, Organizaţia Naţiunilor Unite a hotărât ca în fiecare an, pe 3 mai, să fie sărbătorită Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Cât de liberă este presa în 2011 este greu de spus.

Profesia de jurnalist a avut mult de suferit în ultima perioadă, mai ales din cauza recesiunii economice. Aproximativ 6.000 de angajaţi media au fost concediaţi în ultimii ani în ţara noastră, iar peste 60 de ziare locale au fost închise de la începutul crizei - relevă un raport al Agenţiei de Monitorizare a Presei. Ziariştii care au rămas în branşă au avut de suferit din cauza presiunilor economice.

Un alt studiu, mondial de data aceasta, realizat de Freedom House, arată că libertatea presei în lume se află la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani. Numai unul din şase cetăţeni trăieşte astăzi într-o ţară cu presă liberă şi independentă. Studiul arată că în ultimii ani s-au înregistrat regrese în libertatea presei în ţări ca Egipt, Turcia şi Ucraina, iar în ţări precum Belarus, Iran, Cuba, Libia sau Coreea de Nord, presa independentă este aproape inexistentă.

Colega noastră, Carmen Gavrilă, face parte dintre puţinii ziarişti români care au fost în câteva dintre ţările în care restricţiile aplicate presei sunt foarte mari. Aţi putut-o asculta la Radio România Actualităţi, cu corespodenţe din Egipt, în perioada protestelor de la începutul anului.

De-a lungul timpului a fost trimis special de Radio România Actualităţi, în zone sensibile, precum Fâşia Gaza, Afganistan, Liban sai Iran. În ciuda tuturor impedimentelor, care i-au ieşit în cale, Carmen a reuşit să-şi facă meseria cu brio, şi în această dimineaţă este la "Matinal". Bună dimineaţa, Carmen.

Carmen Gavrilă: Bună dimineaţa.

Realizator: Bine ai venit alături de noi şi în primul rând trebuie să te întreb cât de greu îţi este ţie ca ziarist să povesteşti, să ne relatezi din zone de conflict.

Carmen Gavrilă: Este o muncă la fel de grea probabil ca unui jurnalist de investigaţie din România, care este pe urmele eu ştiu cărui clan şi stă cu teamă că îi bate cineva la uşă, într-o seară. Sau îi ameninţă familia.

Ei, în zonele astea de conflict sau cu regimuri autoritare sunt nişte restricţii foarte clare în ce priveşte o dată felul şi posibilităţile de a-ţi aduna informaţii, contactul cu sursele este foarte dificil, trebuie să faci aşa, un fel de balet printre obstacole şi să ai grijă în acelaşi timp ca să nu te trezeşti în cel mai bun caz împachetat şi trimis acasă, să ai grijă cumva să nu încalci prea flagrant regulile locului.

În general, în spaţiul islamic, unde am fost eu, mai este şi chestiunea care ţine de comportament, de ţinută, de la gesturi până la vestimentaţie, care, iarăşi, cumva, în timp, prin exerciţiu, îţi intră în sânge şi începi să le faci...

Realizator: Înveţi cultura, te adaptezi, bănuiesc.

Carmen Gavrilă: ...firesc, automat, da, cumva să faci un soi de imersiune în cultura locală, fără ca acolo, undeva într-un colţ, să nu-ţi pierzi obiectivitatea.

Realizator: Spune-mi, te rog, în astfel de zone cât de expusă ai fost şi care au fost, nu ştiu, problemele cu care te-ai lovit dincolo de cele pe care deja ai început să le menţionezi.

Carmen Gavrilă: Principala problemă este începutul, cât de greu este să obţii o viză pentru a merge într-un stat, de exemplu, ca Iranul. Este foarte complicat, ai foarte mult de aşteptat.

De multe ori se întâmplă să ratezi evenimentul pentru care vrei să ajungi acolo pentru că procedurile de acordare a vizei de presă sunt lungi, trebuie să fii verificat, în sensul că pur şi simplu sunt căutate materialele pe care le-ai scris sau ca să vadă cam în ce direcţie, cât de critic ai putea fi în cazul în care ajungi acolo.

După aceea, mai sunt situaţiile clare, de război, când ştii că sunt bombe, că poţi fi prins în mijlocul conflictului şi acolo deja apropo, inclusiv de rapoartele acestea ale "Reporteri fără frontiere" sau Freedon House, pe care le-am văzut publicate ieri, deja acolo niciuna dintre părţile în conflict nu este vinovată pentru moartea jurnalistului. Jurnalistul pur şi simplu a fost prins la mijloc, aşa cum s-a ntâmplat recent în Libia, cu cei doi jurnalişti care au fost ucişi.

Însă, mai există cazul mai special şi mai complicat decât o zonă de război clasic, aşa cum s-a întâmplat în Irak, de exemplu, sau în Liban, în 2006, în cazuri de frământări civile, cum sunt revoltele actuale în spaţiul arab, primăvara arabă, aşa cum este ea numită.

În cazul Egiptului, puteai fi prins cumva, ambele tabere aveau câte o problemă cu jurnaliştii străini de exemplu, care erau priviţi cu neîncredere din varii motive şi ajunseseră la un moment dat, ura sau măcar neîncrederea în jurnaliştii străini era singurul lucru în comun pe care îl aveau cele două tabere pro şi anti Mubarak, însă situaţiile acestea de tumult, de război civil, de revolte de stradă sunt, după părerea mea, mai periculoase decât cele de conflict, de război deschis, pentru că nu ştii pur şi simplu cine-s bunii, cine sunt răii - cine-s băieţii buni şi cine-s băieţii răi...

Realizator: Şi eşti expus în toate direcţiile.

Carmen Gavrilă: ...da, exact, plus că situaţia se poate schimba foarte uşor, o mulţime furioasă... o mulţime care acum e liniştită, în secunda doi poate să devină...

Realizator: Îmi dau seama. Este un pericol incredibil. Vorbeai despre regimurile totalitare. Bănuiesc că ai cunoscut colegi jurnalişti în astfel de ţări.

Carmen Gavrilă: Jurnalişti, da, foarte mulţi, foarte mulţi.

Realizator: Ai vorbit cu ei, cum pot ei să-şi facă meseria, ce se petrece acolo?

Carmen Gavrilă: Ei ştiu cel mai bine şi, de exemplu, apropo de situaţia unui jurnalist străin în astfel de zone, jurnaliştii locali sunt o sursă esenţială nu numai de informaţie, ci şi de siguranţă, de securitate pentru tine, pentru că aceşti jurnalişti ştiu cel mai bine care sunt liniile, limitele între care să se strecoare. Iar ce spune majoritatea în state ca Iranul, de exemplu.

Acum, în Egipt s-a schimbat situaţia. În Iran sunt până şi cuvinte care nu trebuie scrise sau rostite. Avem pe de o parte, acolo, de exemplu, jurnalişti care sunt clar pro regim - nu întotdeauna dintr-o opţiune proprie, ci pentru că aşa este mai sănătos sau mai convenabil financiar.

Mai este categoria celor care încearcă cumva să-şi facă meseria cât de cât decent, făcând acel slalom de care spuneam, printre reguli, şi avem cealaltă categorie care deja intră în zona aproape a desidenţei şi în Iran, de exemplu, blogosfera ţine cel mai mult de zona asta a disidenţei.

Realizator: Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei în studioul "Matinalului" se află Carmen Gavrilă, corespondentă Radio România Actualităţi. Carmen, ne-ai tot vorbit tu la un moment dat despre anumite reguli care există în aceste zone de conflict. Este complicat să scrii. Spune-mi, în ce măsură te blochează aceste restricţii să fii creativă, să scrii, să transmiţi ceea ce trebuie?

Carmen Gavrilă: Nu te blochează, dar un grad de autocenzură tot intervine, dacă eşti sănătos la cap. Dacă eşti nebun, scrii ce vrei şi îţi asumi...

Realizator: ...şi suporţi consecinţele.

Carmen Gavrilă: Da. Problema este că, dacă scrii cum vrei şi scrii cum scrii când eşti în ţară, nu este vorba numai de pericolul la adresa siguranţei personale şi a integrităţii fizice de multe ori, problema principală este că - cekl puţin pentru mine - este că dacă autoritătile urmăresc ce trimiţi în ţară şi transmisiuni ş.a.m.d. şi consideră că nu este în regulă şi nu le convine ceva, te poţi trezi cel puţin trimis înapoi.

Or, asta pentru mine asta ar fi cea mai mare nenorocire să ajung acolo şi să nu ajung să-mi fac treaba, pentru că nu am folosit cum trebuie eu ştiu ce cuvânt. Aşa că nu este vorba că blochezi informaţia, însă ai grijă - de exemplu, eu nu-mi asum niciodată o afirmaţie. Întotdeauna spun aşa: cutare a zis aşa şi cutare oficial a spus aşa, disidentul X zice că...

Realizator: Practic elimini orice interpretare personală.

Carmen Gavrilă: Interpretarea personală, dacă stăm bine să ne gândim, este un exemplu de echidistanţă aşa ceva, este o reţetă de echidistanţă. Doar că uneori este posibil ca şi varianta asta să nu convină, în sensul că din start persoana X nu este bine să pomeneşti de persoana cutare. Numai că deja mai mult de atât nu ai cum să faci, că altfel nu-ţi faci treaba. Şi mergi înainte şi te rogi să nu fie deranjat cutare sau cutare.

Mai este ceva important: dacă ajungi să cunoşti foarte bine structura inclusiv politică şi taberele politice dintr-un loc, poţi folosi informaţiile respective pentru materiale, ştiind că, chiar dacă pe mulahul Y îl deranjează (mulah înseamnă un fel de preot musulman) ce ai scris tu, în schimb pe mulahul X nu-l deranjează ce ai scris, dimpotrivă, îi prinde bine. Şi atunci te bazezi inclusiv pe pârghiile, disensiunile, complicaţiile interne din locul respectiv.

Realizator: Vreau să ne oprim un pic asupra unui aspect. Spuneai că ar fi o tragedie pentru tine să nu poţi să-ţi faci treaba pentru care ai fost trimis acolo. O întrebare uşor personală: ce te determină să te întorci de fiecare dată într-o astfel de zonă de coflict dincolo de faptul de a-ţi face meseria, bineînţeles? Ce e în tine acolo, ascuns? armen Gavrilă: Nu ştiu. Încă nu am un răspuns nici pentru mine însămi la întrebarea asta. Este un soi de fascinaţie care deja nu are nicio explicaţie. Nu ştiu... Când cobor din avion...

Carmen Gavrilă: Când cobor din avion şi pun piciorul acolo, aerul este altfel. Sunt alte mirosuri amestecate. Este altceva care, pur şi simplu declanşează ceva în mine ce încă nu-mi pot explica după atâţia ani.

Plus că este un loc care, pur şi simplu, îţi pune mintea la contribuţie. Te simţi viu nu pentru adrenalină, asta e o prostie. Cine spune: ce-mi place mie, sunt marele jurnalist de război şi curge adrenalina prin vene şi... Nu, nu e vorba despre asta. Este o provocare, hai să-i spunem intelectuală. Creierul tău este pus la treabă într-un mod unic, pentru că eşti bombardat de lucruri noi.

Realizator: La propriu...

Carmen Gavrilă: Şi de multe ori la propriu. Eşti într-un loc pe care oricât de bine l-ai cunoaşte. Până la urmă e un loc străin. Este şi o provocare personală în sensul că te pune...

E un test, te testează pe tine, ca om: cât şi unde şi până unde poţi merge şi ce poţi face şi este şi un test de înţelepciune. E şi un test de înţelepciune, ca să ştii unde te opreşti, de exemplu, pentru că sunt mulţi care nu ştiu unde să se oprească, ca să poată continua, ăsta este paradoxul.

Realizator: Înţeleg ce spui. Vorbim cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, 3 mai. Spune-mi, te rog, după părerea ta, şi, prin prisma experienţei tale, în ce măsură e liberă presa? Şi la noi, în România, şi în afară? În ce măsură se poate spune ce vrei, în ce măsură trebuie să spui ce trebuie ş.a.m.d?

Carmen Gavrilă: Eu pot vorbi doar apropo de experienţe personale sau ce mi-au spus alţi jurnalişti, dar iată că organizaţiile care au ca obiect de lucru libertatea presei şi observarea, eu ştiu, fenomenelor care ţin de presă, spun foarte clar că libertatea presei a scăzut şi avem pe de o parte, pe seama crizei este pusă foarte mult din scăderea aceasta a libertăţii presei, şi, pe de altă parte, lumea din jurul nostru se schimbă.

Se schimbă în sensul că şi structura presei, şi tipul de presă şi de jurnalism pe care îl facem se schimbă, sub ochii noştri, în timpul vieţilor noastre, în sensul că, iată, de exemplu presa scrisă, printul. Mulţi declară că ar fi pe moarte. În schimb media online este în plină înflorire şi abia acum îşi caută nişte reguli, nişte modalităţi de funcţionare cât de cât reglementate.

Radioul continuă să fie important pentru că nu ai cum să te uiţi pe internet din maşină, de exemplu, iar informaţia în continuare ajunge cel mai repede pe radio, că nimic nu bate viteza sunetului. Dar sunt şi veşti bune. De exemplu, mă uitam în raportul Freedom House, parcă.

Republica Moldova intra la categoria ţări cu presă relativ liberă, pe când anul trecut era în categoria ţărilor cu presă care nu este liberă. Apoi, încă un atac fără voie la adresa presei clasice, da? sunt reţelele de socializare.

Asta am remarcat în Orient, de exemplu. Oamenii, atunci când nu au cum să-şi adune informaţiile din mai multe surse şi din surse independente, mai ales, apelează la informaţiile de la alţi oameni, care nu sunt jurnalişti.

Adică informaţiile care circulă de exemplu la om la om pe Facebook sau pe Twitter sau pe, eu ştiu, ce altă reţea de socializare. Şi sunt importante, pentru că, deja spun un truism acum: ştie toată lumea ce rol a avut Internetul în revoltele arabe de anul acesta,

Realizator: Îţi urez să ai zi cât se poate de liniştită mai departe şi să ai evenimente de unde să ai ce transmite şi să vii la fel de fain la loc, cum eşti întotdeauna.

Carmen Gavrilă: Mulţumesc, să dea Domnul!