Ascultă Radio România Actualitaţi Live

37 de copii din familii sărace văd pentru prima oară Marea Neagră

Deşi apa mării este destul de rece, astăzi copiii au intrat totuşi în apă. Au fost instruiţi de un salvamar, s-au bălăcit şi au văzut şi că apa mării este sărată.

Articol de Mona Constantinescu, 01 Iunie 2017, 14:18

37 de copii care nu au văzut niciodată Marea Neagră au primit de ziua lor un cadou deosebit. Ei vor petrece cinci zile pe litoralul românesc, în cadrul campaniei "Prima zi la mare".

Dacă la Năvodari au ajuns aproximativ 70 de copii cu nevoi speciale, din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în staţiunea Jupiter Ziua Copilului este cea mai fericită zi din viaţa a 37 de copii cu posibilităţi materiale reduse.

Aceştia văd marea pentru prima dată în viaţa lor în cadrul campaniei "Prima zi la mare".

Vacanţa lor pe litoralul românesc se prelungeşte până pe 4 iunie şi vor avea ocazia nu numai să interacţioneze cu marea, ci să şi viziteze Delfinariul, Portul Tomis, să se plimbe pe faleza Cazinoului din Constanţa şi să se joace cu animalele din "Ograda veseliei".

Deşi apa mării este destul de rece, astăzi copiii au intrat totuşi în apă. Au fost instruiţi de un salvamar, s-au bălăcit şi au văzut şi că apa mării este sărată, iar după o baie bună, sigur se vor întoarce acasă cu un bronz frumos şi cu amintiri minunate.

Mai multe ştiri şi informaţii despre Ziua Copilului la Radio România puteţi găsi pe portalul nostru special.

Familia regală, vizită în județul Mehedinți
România 24 Aprilie 2024, 11:16

Familia regală, vizită în județul Mehedinți

Membrii familiei regale au purtat discuții cu reprezentanții unității spitalicești din Orșova și cu medicii.

Familia regală, vizită în județul Mehedinți
Ministerul Muncii: Toate pensiile vor fi virate înainte de Sărbătorile Pascale
România 24 Aprilie 2024, 11:07

Ministerul Muncii: Toate pensiile vor fi virate înainte de Sărbătorile Pascale

Invitat la RRA, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Raul Giuglea, a precizat că un proiect de hotărîre în acest sens...

Ministerul Muncii: Toate pensiile vor fi virate înainte de Sărbătorile Pascale
Cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade în județul Vrancea
România 24 Aprilie 2024, 09:09

Cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade în județul Vrancea

De la începutul lunii aprilie, în România s-au înregistrat 26 de seisme.

Cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade în județul Vrancea
Guvernul ar putea decide mâine plata pensiilor înainte de sărbătorile pascale
România 24 Aprilie 2024, 09:07

Guvernul ar putea decide mâine plata pensiilor înainte de sărbătorile pascale

"Apel matinal" - Invitat: purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Raul Giuglea. Realizatori:...

Guvernul ar putea decide mâine plata pensiilor înainte de sărbătorile pascale
Invazie de şacali în zona Luncii Prutului
România 24 Aprilie 2024, 08:37

Invazie de şacali în zona Luncii Prutului

Numărul şacalilor a crescut în ultima perioadă la nivelul judeţului Vaslui, autorităţile estimând un efectiv de...

Invazie de şacali în zona Luncii Prutului
Cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş
România 24 Aprilie 2024, 08:07

Cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş

Până la ora 10 este cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Jiu, Motru, Gilort,...

Cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş
40% din blocurile din Bucureşti nu au apă caldă
România 24 Aprilie 2024, 07:32

40% din blocurile din Bucureşti nu au apă caldă

40% din blocurile din capitală nu au apă caldă, pentru că două centrale electrice de termoficare (din cele patru CET-uri din...

40% din blocurile din Bucureşti nu au apă caldă
28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite
România 24 Aprilie 2024, 07:07

28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite

28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite, a anunţat Ministerul Sănătăţii....

28 de medicamente inovative intră de la 1 mai pe listele de compensate şi gratuite