2015 – Anul Veteranilor de Război: Constantin Lupaşcu

Constantin Lupaşcu are astăzi de 95 de ani. În cel de-Al Doilea Război Mondial, tânăr absolvent al Facultăţii de Construcţii din Politehnica de la Cernăuţi, Constantin Lupaşcu a fost înrolat, cu gradul de sergent major, într-un regiment de pionieri.

Sărbătorit vineri, 20 martie, la Cercul Militar din Timişoara de către militari din Brigada 18 Infanterie Banat, Constantin Lupaşcu i-a povestit colegului nostru Radu Sichim despre război şi despre lagărul de prizonieri din Dombas.

AUDIO: Constantin Lupaşcu

Constantin Lupaşcu:

Am avut totuşi norocul că nu am stat decât şase luni în tranşee în faţa Stalingradului pentru că s-a rupt frontul şi majoritatea armatelor care eram, opt naţiuni acolo, au fost încercuite şi îndrumate spre cotul Donului unde au fost înecate jumătate din trupe.

Eu am făcut parte din Batalionul 54 Pionieri, Regimentul 4 Pionieri Cernăuţi, Divizia 14. Comandantul diviziei de atunci a fost inspirat şi a luat direcţia inversă.

Am ajuns în sfârşit, după foarte mult timp, să trecem Nistrul unde am căzut prizonier în oraşul Orhei, judeţul Chişinău. Am fost purtat în trei lagăre din care cel mai important este Dombasul, de unde am fost (şi) eliberat.

Dombasul (era) cel mai mare lagăr de prizonieri la vremea respectivă. Acolo a fost cea mai cruntă şcenă. Patru luni de zile nu am putut să ne dezbrăcăm sau să ne descălţăm. Am dormit unul lângă altul pe nişte paturi, nişte priciuri, aşa-zise, prinse în halele unei fabrici de textile care a fost incendiată. Am ajuns să am păduchi şi în sprâncene şi în mustaţă. Reuşeam câteodată să determinăm păduchii ăştia să cadă la sobele de metal la care ne aşezam cinci minute, cu faţa aproape de ele şi aşa cădeau.

S-a ajuns la înţelegere cu directorul uzinei să mergem în fabrică, să mergem să facem şi noi o baie după şase luni. În sfârşit, am ajuns 30 de persoane într-o baie dint-asta, într-un bazin. După ce am ajuns în bazinul ăsta cu apă de vreo 15-20 de grade maxim, s-a aprins etuva cu hainele cu care am venit. Şi am rămas complet goi. Majoritatea au mers într-o cameră unde nu am mai încăput. Atunci eu împrună cu alţi doi colegi am zis să plecăm la lagăr. Erau aproape 2km. Am plecat, scuzaţi, în pielea goală, pe zăpadă, până am ajuns aproape de lagăr.

Cei doi însoţitori au căzut, nu au mai rezistat. Eu am căzut la poarta lagărului. Au venit, m-au ridicat, mi-au făcut o frecţie cu o găleată de zăpadă şi m-au îmbrăcat în nişte haine. S-a aşezat un soldat peste mine de credeam că mă sufoc. În sfârşit am scăpat de acolo ca prin minue, după care a urmat dubla pneumonie şi tifosul exantematic.

Mulţumesc Celui de Sus, am scăpat şi astăzi stau de vorbă cu dumneavoastră. Nu am mai crezut că o să ajung pe pământul românesc. Faţă de tratamentul pe care l-am avut acolo, speranţele erau pierdute.