Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: TEATRU NATIONAL RADIOFONIC Marţi, 19 Februarie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Radu Dobrițoiu

23 Martie 2013
Vizualizari: 2935
Comentează add

Prezenţa trupelor româneşti în misiunile Antica Babilonia şi Iraqi Freedom.

10 ani de la începutul războiului din Irak

radu-dobritoiu

Foto: Radu Dobriţoiu.

Ediţia din 21.03.2013 poate fi ascultată și descărcată din secţiunea Podcast.

Pagina oficială de facebook a emisiunii: www.facebook.com/euroatlantica.

Realizator: Radu Dobriţoiu - În urmă cu zece ani a început războiul din Irak, cea de-a doua campanie în fruntea căreia s-au aflat SUA, Marea Britanie şi Polonia. Radio România Actualităţi anunţa atunci, pentru prima dată, în presa românească începerea războiului şi tot Radioul Public a fost singura instituţie de presă care a fost alături de trupele româneşti din Irak din primele zile ale participării la misiunea de tip coaliţie şi până la retragerea ultimilor militari, odată cu drapelul de luptă. Participarea la operaţiunea Antica Babilonia şi, apoi, la Iraqi Freedom a reprezentat o provocare pentru Armata României şi un efort financiar considerabil din partea ţării noastre. Din păcate, aceste lucruri nu s-au concretizat în plan economic, nu au constituit un bun prilej pentru autorităţile de la Bucureşti pentru a participa la eforturile de reconstrucţie a Irakului şi, implicit, de a obţine contracte, aşa cum au făcut alte ţări. Nu uităm să adăugăm la acest efort şi jertfa de sânge: doi militari căzuţi la datorie în Irak şi aproximativ 15 răniţi. Această ediţie este dedicată celor zece ani de la primele lovituri în cea de-a doua campanie din Irak şi celor întâmplate în această perioadă.

Realizator: În această seară avem doi generali, veteranii misiunii din Irak, invitaţi, doi comandanţi din "generaţia teatrelor de operaţii". Este vorba de generalul de brigadă Cătălin Tomescu, din Direcţia de instrucţie şi doctrină a Statului Major General. Dânsul a deţinut la Comandamentul de la Bagdad funcţia de locţiitor al Şefului Statului Major din Coaliţia Multinaţională, a fost ultimul general român din Comandamentul Coaliţiei de la Bagdad. Bună seara, domnule general.

Cătălin Tomescu: Bună seara dumneavoastră şi ascultătorilor dumneavoastră.

Realizator: Bine aţi venit la Radio România Actualităţi. Dacă nu mă înşel, sunteţi pentru prima dată la noi, la radio.

Cătălin Tomescu: Da, în acest birou da.

Realizator: La Radio România Actualităţi, pe undele hertziene aţi fost şi de acolo, din Irak, cu materiale transmise, dacă nu mă înşel, de colega mea Cristina Dumitrescu.

Cătălin Tomescu: Adevărat, adevărat.

Realizator: Vom avea legătura telefonică, la Buzău, cu comandantul Diviziei 2, generalul de brigadă Nicolae Ciucă. Dânsul a comandat, în Irak, în anul 2004, celebrul Batalion 26 Infanterie "Scorpionii roşii". Pe atunci locotenent-colonel, Nicolae Ciucă şi-a condus personal oamenii în bătălia de la Nassiriya, în luna mai 2004, probabil, prima luptă la care au participat trupele româneşti în istoria postbelică. În Studioul 31 se află şi colonelul Mircea Gologan, expert în Direcţia operaţii a MApN. Bună seara, domnule colonel.

Mircea Gologan: Bună seara.

Realizator: Colegii din Regia de emisie, Claudia Buzică şi Mirela Drăgan, îmi confirmă că avem legătura cu comandantul Diviziei 2, generalul Nicolae Ciucă. Bună seara, domnule general.

Nicolae Ciucă: Bună seara şi mă bucur să vă reaud şi daţi-mi voie să-i salut pe colegii mei din studio.

Realizator: Mulţumim că sunteţi în această seară, din nou, alături de noi, de familia Radio România Actualităţi, după ce aţi avut grijă de corespondenţii noştri atât în Afganistan, în 2002, cât şi în Irak, în 2004. Îmi aduc aminte de un interviu realizat cu dumneavoastră şi prima dată când ne-am cunoscut, era un interviu telefonic, pe care l-am făcut când vă aflaţi într-o misiune din cadrul Parteneriatului pentru Pace în Kosovo; dacă nu mă înşel, eraţi chiar împreună cu generalul Tomescu.

Nicolae Ciucă: Sigur că da, eram împreună la un exerciţiu, în anul 2000 - se numea Dynamic Response 2000 - şi domnul general Tomescu, la vremea respectivă, era comandantul sau... nu comandantul, era şeful Delegaţiei române la exerciţiu.


Realizator: Da, iată că vă reîntâlniţi din nou la Radio, dar, de data aceasta, dumneavoastră, în calitate de comandant de divizie, şi domnia sa, cu o funcţie importantă în Statul Major General - de aceea am spus "generaţia teatrelor de operaţii" -, generali avansaţi pe bună dreptate, datorită experienţei acumulate în linia întâi, împreună cu trupele combatante. Domnilor invitaţi, vă propun, pentru început, să ascultăm o sinteză realizată pentru Euroatlantica de colegul meu de arme Mario Balint, cel care mi-a fost alături în misiunea din Irak, în cea mai dificilă perioadă, cea din primii ani.

Reporter: Mario Balint - Irakul a comemorat zece ani de la invazia americană în cea mai mare discreţie şi într-un context tensionat, în care atacurile zilnice rivalizează cu instabilitatea. Premierul şiit Nouri al-Maliki nu a prevăzut comemorarea în vreun fel a acestei date de 20 martie, în care, în urmă cu zece ani, Irakul era bombardat de o coaliţie americano-britanică. Guvernul este mai înclinat să marcheze căderea Bagdadului, care a avut loc la 9 aprilie. Această zi, în timpul căreia armata americană a demolat statuia lui Saddam Hussein, simbolizează, prin ea însăşi, înlăturarea regimului preşedintelui sunnit şi a partidului acestuia, partidul Baas. Organizaţia nonguvernamentală Iraq Body Count a publicat un studiu potrivit căruia cel puţin 112.000 de civili au murit începând din 20 martie 2003. În plan politic, Irakul este departe de a încarna democraţia exemplară imaginată de preşedintele american George W. Bush la declanşarea ostilităţilor. Al-Maliki este criticat de aliaţii săi din coaliţia guvernamentală şi de minoritatea sunnită, care susţine că este marginalizată în continuare. Observatorii şi diplomaţii văd, însă, în conflictul dintre Bagdad şi Regiunea Autonomă Kurdistan cea mai mare ameninţare de viitor pentru stabilitatea ţării. Aproape 4.500 de americani au făcut ultimul sacrificiu pentru a da irakienilor şansa de a-şi crea propriul viitor după mai mulţi ani dificili şi peste 30.000 de americani au fost răniţi - a afirmat, ieri, şi preşedintele american, Barack Obama. Începând cu iulie 2003, România a contribuit, timp de şase ani, la eforturile internaţionale de stabilizare şi reconstrucţie postconflict din Irak. Mai mult de 8.400 de militari români au participat în misiuni, sub comanda operaţională americană, britanică, italiană şi poloneză. Radio România a fost singura instituţie de presă care a avut permanent un corespondent alături de trupele româneşti aflate în misiune în Irak. Practic, întreaga campanie din 2003, când au ajuns primii militari români în coaliţia din Irak şi până când s-a întors în ţară drapelul de luptă al ultimului contingent românesc, Radio România a fost alături de militarii români de la început şi până la sfârşit. Asta demonstrează, în primul rând, o maturitate câştigată în fiecare an, profesionalism şi seriozitate, pentru că o instituţie este greu acceptată în linia întâi, pentru că există foarte multe riscuri, iar atât MApN, Armata Română, dar şi aliaţii noştri americani ne-au acceptat  linia întâi. Dar a fost o experienţă unică în istoria presei româneşti.

Realizator: Domnule general Cătălin Tomescu, aţi deţinut o funcţie importantă acolo, la Comandamentul multinaţional de la Bagdad. Dacă nu mă înşel, a fost pentru prima dată când un general român a deţinut o funcţie de o asemenea importanţă într-un comandament multinaţional şi îmi aduc aminte că aveaţi în subordine, ca locţiitor al Şefului de Stat Major al Coaliţiei Multinaţionale, toate trupele, mai puţin cele britanice şi americane, prin funcţia deţinută. Să aducem aminte că primul care a preluat această funcţie din partea României a fost generalul Ghica Radu Dan, să mai aducem aminte că au fost pe aceeaşi funcţie, s-au rotit, la Bagdad, generalii Visarion Neagoe şi, de asemenea, generalul Gabor şi dumneavoastră aţi încheiat...

Cătălin Tomescu: Generalul Chiriţă şi eu.

Realizator: Şi dumneavoastră aţi încheiat această pleiadă de generali care au acumulat o experienţă importantă în linia întâi, acolo, la Bagdad, unde existau atacuri cred că în fiecare zi, şi în Camp Liberty, şi în Camp Victory; am fost şi eu şi am stat o perioadă şi acolo. Acum, după 2010, când am retras de acolo ultimul detaşament - este vorba de drapelul de luptă care a revenit în ţară cu colonelul Gabriel Toma, care a comandat acolo Batalionul 26 Infanterie. Privind în urmă, cu tot ce s-a întâmplat, cât credeţi că a contat experienţa românească acumulată de trupele româneşti care s-au rotit acolo de-a lungul timpului, în această linie întâi, şi cât de mult se resimte această experienţă în întreaga armată română.

Cătălin Tomescu: Pot să vă spun că foarte mult şi am să şi argumentez de ce. Nu numai teatrul irakian, toate teatrele, inclusiv experienţa câştigată în Kosovo, în operaţiunea Alba din Albania, în Angola, acum 15 ani. Irakul şi Afganistanul /.../

Realizator: Generalul Ioan Sorin era atunci în Albania.

Cătălin Tomescu: În Albania, domnul general Ioan Sorin a fost pe vremea aceea colonel, comandantul contingentului.

Realizator: Şi a fost, dacă nu mă înşel, împreună cu comandantul de acum de la Batalionul 26, colonelul Ionescu, în misiunea aceea.

Cătălin Tomescu: Da, este posibil.

Realizator: Îi cunosc pe toţi, pentru că am fost cu ei în multe misiuni.

Cătălin Tomescu: Categoric. Deci, revenind la întrebarea dumneavoastră, este clar că aceste misiuni externe au adus un plus în calitate şi în profesionalismul militarilor. Fără discuţie. Într-adevăr, mai toată lumea are tendinţa să se uite la faptul că militarii se duc pentru bani. Banul e, şi el, un aspect, un aspect colateral, dar câştigul, în mare măsură, este un câştig profesional. Câştigul se vede atât prin summum-ul de competenţe pe care îl capătă acolo; doi, prin atitudine şi mentalitate, care sunt foarte importante. Şi de aceea, răspunsul e foarte simplu: pentru simplul motiv că, oricât ne-am strădui noi, comandanţii de unităţi, în ţară - eu am comandat unitatea de la Topraisar şi chiar am condus procedura de operaţionalizare, pentru că era nominalizată la Iniţiativa SEEBRIG marea unitate de la Focşani, Brigada 282, certificată şi afirmată NATO - şi am cunoscut îndeaproape aceste câştiguri. Pentru că oricât ne-am strădui noi, comandanţii, niciodată noi n-o să putem să asigurăm un cadru de instrucţie la fel ca într-un teatru de operaţii, pentru că nu ai cum.

Realizator: În condiţii cât mai reale, cât mai apropiate.

Cătălin Tomescu: Cadrul de operaţii îţi oferă aceste condiţii...

Realizator: Poligonul oferă altceva.

Cătălin Tomescu:  Exact, mai reduse, încercăm, dar teatrul rămâne fundamental. Asta-i prima.

Realizator: Să ştiţi că şi la jurnalişti e la fel: una e să transmiţi din Piaţa Victoriei şi alta e să transmiţi din Irak şi Afganistan.

Cătălin Tomescu: Exact. Asta, una şi a doua problemă fundamentală care zic eu că a contribuit la creşterea calităţii profesionalismului şi competenţelor militarilor noştri este faptul că au lucrat în cadru multinaţional, care, la fel, în ţară nu poţi să-l... Categoric că noi îl realizăm prin participarea - ţineţi minte - la Parteneriatul pentru Pace, atâtea activităţi realizate împreună cu partenerii noştri din NATO sau ţări partenere.

Realizator: Una sunt aplicaţiile sau exerciţiile pe hartă, făcute mpreună cu partenerii, şi alta este, pur şi simplu...

Cătălin Tomescu: Când lucrezi într-un teatru de operaţii. Fără discuţie. Deci, acestea sunt elementele care, cred eu, au contribuit fundamental la creşterea competenţelor şi capacităţilor militarilor noştri.

Realizator: O experienţă care, din păcate, s-a soldat şi cu pierderi umane - este vorba de cei doi militari. Mi-aduc aminte că eram în Irak atunci când soldatul Poeta, aşa cum era numit Ioan Grosaru, pentru că scrisese trei volume de poezii, a murit în urma unui atac al insurgenţilor cu un dispozitiv exploziv improvizat. Ne îndreptăm acum spre Buzău, cu următoarea întrebare către generalul Nicolae Ciucă. Domnule general, îmi aduc aminte de noaptea de 14 spre 15 mai, anul 2004, eram împreună în Irak, în White Horse, tabăra brigăzii italiene. Vă aduceţi aminte de acea noapte?

Nicolae Ciucă: Sigur. Mie cel mai mult îmi place când folosiţi expresia "ne aducem aminte", pentru că în foarte multe dintre aceste subiecte ne regăsim, putem să împărtăşim aceleaşi chestiuni care nu s-au întâmplat şi pe care le-am trăit, aşa cum ştiţi foarte bine, pe viu, împreună, în teatrele de operaţii. Sigur că îmi aduc aminte. Sunt chestiuni care nu pot fi uitate şi marchează viaa oricărui militar, nu contează pe ce funcţie a fost acolo.

Realizator: E vorba de bătălia de la Nassiriya, domnule general, atunci când, pentru prima dată, o unitate românească primea ordin de a pleca la luptă, ştiind că va angaja inamicul, dumneavoastră ştiaţi acest lucru, n-aţi vrut să mi-l spuneţi în seara aceea şi nici n-aţi vrut să mă luaţi împreună cu dumneavoastră, ştiind ce vă aşteaptă: "Radule, stai aici, că nu te iau de data asta". Îmi aduc aminte, aţi plecat cu 70 de oameni şi mai multe blindate. Aţi preferat să conduceţi personal această misiune, nu să însărcinaţi pe altcineva cu această operaţiune extrem de importantă. Din câte îmi amintesc, au revenit în bază două transportoare blindate, cu foarte multe avarii, în urma atacurilor cu lansatoare de grenade de tip AG 7. Dumneavoastră aţi tras, în acea noapte, împreună cu oamenii din subordinea dumneavoastră, aproape 4.000 de cartuşe, inclusiv aţi folosit şi mitraliera grea de 14,5 mm de pe transportoarele blindate. Vă rog să ne povestiţi un pic, să rememoraţi acea noapte importantă, cum a fost - acum puteţi spune -, cum aţi primit ordinul de la brigada italiană, ce trebuia să asiguraţi şi cum v-aţi confruntat cu insurgenţii când au fost prinşi în ambuscadă?

Nicolae Ciucă: Practic, sunt două secvenţe. Prima secvenţă a fost în aprilie, moment în care apare pe scena acţiunilor insurgente din Afganistan Muqtada al-Sadr./lbadiu/atataru/ Şi în aprilie a avut loc, practic, s-a numit prima bătălie - "bătălia celor trei poduri din Nasiria", aşa figurează ea în istoria acţiunilor din Irak.

Realizator: Să aducem aminte, iertaţi-mă că vă întrerup, fusese şi un al patrulea pod, dar care a fost distrus în timpul avansării trupelor americane, în urma luptelor pe care trupele americane le-au angajat cu unităţi din garda republicană irakiană. Rămăseseră numai trei poduri, este adevărat. Şi să mai precizăm pentru ascultătorii noştri că şeikul Muqtada al-Sadr era un lider religios şiit, care pur şi simplu reuşise să îşi construiască o adevărată forţă paramilitară, formată din luptători din Miliţiile, aşa-numite, ale lui Muqtada al-Sadr. Vă rog să continuaţi.

Nicolae Ciucă: Şi, pe fiecare dintre cele două episoade, revenind la cel din mai, aşa cum aminteaţi, sigur, am dorit să fiu acolo împreună, nu a conduce eu personal, am fost cu o echipă de comandă din cadrul comandamentului batalionului. Am avut o subunitate disponibilă, care a putut fi întrebuinţată să îşi execute misiunea pe care o aveam în mandat. Vreau să fac precizarea că nu am exces de niciun fel mandatului primit. Din discuţiile avute la analiza situaţiei, împreună cu comandantul brigăzii italiene, căreia ne subordonam operaţional, am căzut împreună de acord că nu avem nimic altceva de făcut decât să ne executăm misiunile aşa cum le primisem fiecare de la autorităţile naţionale. Şi misiunea noastră, pe mandat, atunci, a fost să desfăşurăm acţiuni specifice operaţiilor de stabilitate. Am trecut la verificarea şi instalarea unor puncte de control pe căile principale de comunicaţii şi, în felul acesta, o dată cu începerea deplasării noastre şi ajungerea în anumite puncte, care erau favorabile executării unor acţiuni de către insurgenţii irakieni, am fost angajaţi cu foc. Ceea ce pot eu să vă spun, dincolo de numărul de cartuşe, pe care dumneavoastră l-aţi ţinut minte foarte bine...

Realizator: 3700, am spus aproape 4000, ca să vedeţi că ţin minte foarte bine.

Nicolae Ciucă: Dincolo de aceste cifre, nu vreau decât să scot în evidenţă, aşa cum zicea şi domnul general de brigadă Tomescu, faptul că militarii noştri intraseră în acea bătălie după o experienţă acumulată în mai multe misiuni şi au răpuns exact cum ar fi trebuit. Ei, practic, nu au făcut altceva decât să se apare. Este o procedură...

Realizator: Regulile de angajare, să spunem foarte clar.

Nicolae Ciucă: ... specifică regulilor de angajare, prin care pentru a-şi proteja viaţa militarii răspund cu foc. În felul acesta am reuşit ca, printr-o combinaţie fericită a manevrei de forţe şi mijloace cu cea de foc, să ieşim din ambuscadele care ne-au fost pregătite şi
s-au executat asupra noastră. Spre norocul nostru, este adevărat a fost tehnică avariată, nu a fost nimeni rănit, motiv pentru care, aşa cum specificam la începutul emisiunii, aceste lucruri nu se uită niciodată. Oamenii cu care am fost acolo nu am să îi uit niciodată şi îi voi avea permanent în mintea şi în sufletul meu.

Realizator: Şi eu îi ţin minte, domnule general, pentru că, dacă vă aduceţi aminte, Radio România Actualităţi a doua zi a realizat o ediţie specială şi cu foarte mulţi dintre ei eu am realizat interviuri. Ţin minte că nu am dormit aproape două zile atunci, muncind la această exclusivitate, de care am beneficiat, bineînţeles, datorită prezenţei Radio România Actualităţi acolo, alături de trupe. O singură întrebare, ca să încheiem cu momentul acesta. Totuşi de ce nu aţi vrut să mă luaţi în noaptea aceea?

Nicolae Ciucă: Totuşi daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru faptul că aţi fost acolo cu noi şi pentru faptul că aţi înţeles exact situaţia reală şi iacătă-ne astăzi vorbind şi adresându-ne întrebări şi răspunsuri ca doi foşti camarazi, combatanţi pe teatrele de operaţii la care Armata României a fost angajată.

Realizator: Ca de obicei, diplomat. Domnule colonel Mircea Gologan sunteţi acum pe o poziţie care vă oferă accesul la anumite informaţii. Cât de mult a contat această experienţă din perspectiva procedurilor atât la nivel de misiuni sau la model de misiuni coaliţie sau misiuni NATO, dumneavoastră aţi fost şi în Afganistan? Dar, referindu-ne la Irak, pentru că acolo am lucrat o perioadă bună cu italienii, cu polonezii, după aceea cu australienii şi după aceea cu americanii. Aceste proceduri au început să fie utilizate la nivelul Ministerul Apărării Naţionale şi al Statului Major Naţional cu mai mare uşurinţă, cu mai mare îndemânare?

Mircea Gologan: Aş vrea să vă amintesc faptul că, la debutul misiunii noastre în Irak, România era încă o invitată la aderarea la NATO, nu eram membri NATO, iar pentru noi participarea...

Realizator: Dar era deja invitată, spre deosebire de Afganistan, când nu eram nici măcar invitaţi. Şi pentru că aţi deschis această discuţie, într-un fel m-aţi provocat, să aduc aminte că, atunci and am fost invitaţi, ne aducem aminte de Praga - eram cu generalul Nicolae Ciucă, generalul de acum, (atunci) dânsul era maior, eram în Afganistan şi urmăream pe un televizor această invitaţie. De asemenea când am devenit membri cu drepturi depline, eram împreună din nou, dar de această dată în Irak şi este vorba despre această perioadă din 2003. Ţin minte foarte clar: când am fost invitaţi şi când am intrat. Vă rog să continuaţi.

Mircea Gologan: Revenind la întrebarea dumneavoastră, ştiţi că un un accent foarte mare a fost pus pe interoperabilitate. Şi, pentru ascultătorii noştri, aş defini interoperabilitatea prin trei elemente esenţiale: limbă comună, proceduri de operare comune şi mijloace de comunicaţii compatibile. Şi atunci evident că, lucrând cu ceilalţi membri NATO, atât în Afganistan, cât şi în Irak, ne-am dezvoltat această capabilitate de a fi interoperabili cu ceilalţi.

Realizator: Daţi-mi voie să vă completez şi aici, pentru că am mai multe informaii. Aţi adus aminte de limbă comjună. Generalul Nicolea Ciucă mă poate contrazice, dacă nu am dreptate: da, în NATO sunt două limbi principale, este engleza şi, a doua limbă, franceza. Însă ce se întâmplă în Irak, în subordinea brigăzii italiene, toate ordinele fragmentare veneau în limba italiană, nu în limba engleză. Romanii au trebuit să înveţe foaret repede limba italiană acolo, dar românii, culmea, dădeau răspunsurile în limba engleză, aşa cum este procedural. Mint, domnule general Ciucă?

Nicolae Ciucă: Aici nu este vorba de minciună. Sigur au fost,în funcţie de situaţie, au fost momente în care unele ordine au fost şi în limba italiană.

Realizator: Au fost anumite accidente.

Nicolae Ciucă: Sigur că da, dar asta nu ne-a împiedicat să ne înţelegem foarte bine.

Realizator: Asta vreau să scot în evidenţă.

Nicolae Ciucă: Mai ales că aveam ofiţeri de legătură pe limba italiană, cu care rezolvam toate probelmele acestea. Trebuie făcută specificaţia în această discuţie că nu toţi cei care se afă într-un teatru de operaţii trebuie să vorbească limba oficială. Este vorba de funcţiile cheie.
Realizator: Da. Domnule colonel Gologan, vă rog să continuaţi. Iată, ne completăm reciproc şi venim cu noi informaţii, care arată totuşi că militarii români, trupele româneşti s-au descurcat strălucit şi în condiţii inedite. Aduceţi aminte de acest element de limbă comună şi de proceduri.

Mircea Gologan: Al doilea element pe care aş vrea să îl amintesc este cel legat de testarea operaţională a tehnicii şi echipamentelor cu care am fost în cele două teatre de operaţii şi, ca urmare a performanţelor acestora, s-au produs modificări în programele de înzestrare a Amatei României. Un al treilea elemente este cel legat de specificitatea misiunilor din Irak, şi anume tipuri de misiuni, o luptă asimetrică. Ceea ce este foarte greu să admitem, că am fost pregătiţi dinainte în ţară sau nu.

Realizator: Şi, spre deosebire de Afganistan, şi în zone urbane preponderent. În Afganistan sunt alte condiţii de relief, dar aici au fost  lupte, şi, cum este cazul bătăliei de la Nasiria din mai 2003, când Batalionul 26 Infanterie asigura flancul de est al brigăzii italiene, se desfăşura în zona urbană sau suburbană a oraşului Nasiria, spre deosebire de Afganistan, unde erau condiţii dificile.

Mircea Gologan: Dacă ne referim strict din puncte de vedere militar, asupra specificului luptei în localitate, eu cred că nu putem să vorbim de lupta în localitate asimetrică, pentru că ambuscada este o chestie cât se poate de simetrică şi convenţională./mpetre/atataru
Realizator: Sigur, dar la un moment dat tot ce înseamnă lupta cu insurgenţii, cu teroriştii şi cu dispozitive explozive improvizate a fost integrat la acest război, nu, dle general Tomescu, asimetric.

Cătălin Tomescu: Vreau să vă spun că în Irak s-a inventat counter-insurgency operation.

Realizator: Da.

Cătălin Tomescu: Şi la acest procedeu de luptă sau această tactică de luptă mai precis a fost inventată de generalul Petraeus.

Realizator: Da.

Cătălin Tomescu: Exact. Ulterior, el a fost preluat în Afganistan, aşa cum bine ştie dl colonel. Acest procedeu a fost inventat de ce? Pentru simplul motiv că la un moment dat în Irak războul stagna, nu se obţinea niciun succes strategic şi forţele coaliţiei, conduse de SUA, practic, nu aveau un rezultat care să îl prezinte politicului, atât din ţara lui, cât şi noi, ţările participante la coaliţie nu aveam rezultate concrete.

Realizator: Rezultate concrete, adică.

Cătălin Tomescu: Prin urmare, s-a luat decizia să se desfăşoare acest gen de acţiuni, de căutare, identificare, localizare, căutare, nimicire a inamicului, a insurgentului.

Realizator: Dacă nu mă înşel, erau comandouri americane şi britanice, numai ei executau astfel de misiuni în Irak la un moment dat.

Cătălin Tomescu: Au mai avut şi australienii câteva.

Realizator: Şi australienii şi după aceea, la un moment dat, executau aceste tipuri de misiuni şi împreună cu forţele speciale irakiene, care se pregăteau.

Cătălin Tomescu: Ulterior, să ştiţi că am crescut şi noi. Într-adevăr misiunile de bază şi în Irak şi în Afganistan au fost începute de americani cu britanici.

Realizator: Şi polonezi, să nu uităm.

Cătălin Tomescu: De la ei, ulterior, au venit polonezii primii.

Realizator: Nu, nu, nu, polonezii au participat chiar şi la campanie. Au avut un batalion de forţe speciale în Bagdad, îmi aduc aminte. Şi după aceea au avut divizie. Chiar în timpul luptelor, polonezii au avut un batalion de forţe speciale care a acţionat în Bagdad.

Cătălin Tomescu: Nu neg. Eu nu am vrut să fac ierarhie. Eu am vrut să spun de creştere. Inclusiv noi, românii, prima dată am început cu pază aeroport sau cu pază puncte de comandă.

Realizator: Sigur că da, misiuni de tip pază. Paza Bazei de la White Horse.

Cătălin Tomescu: Absolut.

Realizator: Era Batalionul 811, de la care a preluat misiunile Batalionul 26, erau misiuni din ce în ce mai...

Cătălin Tomescu: Şi, într-un final, am ajuns să avem în Afganistan zonă de responsabilitate. Am avut în Afganistan să conducem aeroportul după Qandahar.

Realizator: De două ori l-am condus chiar.

Cătălin Tomescu: Exact. Şi o dată, chiar ultima dată, pentru un an de zile. Eu eram la post la Bruxelles când s-a desfăşurat misiunea şi chiar am urmărit îndeaproape, toată lumea a fost foarte mulţumită de activitatea militarilor români, ceea ce înseamnă că, spuneaţi de creştere la întrebarea anterioară, inclusiv asta este o creştere. Ne-au luat prima dată mai uşor şi, ulterior, am ajuns să executăm misiuni cot la cot cu ei.

Realizator: Vă aduc aminte, pentru că eraţi în paralel cu Batalionul 26, că una dintre ultimele noastre misiuni acolo a fost aceea de a antrena un batalion de forţe speciale irakiene care a fost, să spun aşa, dat la cheie de către militarii români. Avem acolo militari din forţele speciale, pentru operaţii speciale, româneşti, de la Vulturii, care au pregătit acest batalion. Eu am fost chiar la ceremonia de graduate, de absolvire şi de dare în primire funcţională a acestui batalion. Să îl lăsăm pe dl colonel Gologan să ne spună şi al treilea element, care este foarte important.

Mircea Gologan: În opinia mea, cel mai important învăţământ care a fost tras de pe operaţia din Irak este că acţiunile militare majore sunt decisive, dar nu conduc la instated-ul dorit de factorul politic întotdeauna. Şi atunci, ca să fiu mai explicit un pic.

Realizator: Instated - să spunem, să explicăm pentru ascultători.

Mircea Gologan: Starea finală dorită.

Realizator: Sigur. Asta vreau să spun.

Mircea Gologan: Aş vrea să vă spun că principala lecţie este că este uşor să planifici şi să execuţi o operaţie dacă ai toate resursele la dispoziţie, dar important nu este finalul operaţiei militare, ci important este finalul dorit de factorul politic. Şi trupele americane au fost într-o poziţie oarecum incomodă atunci, pentru că ei şi-au încheiat misiunea - ţineţi minte ceremonia "Mission accomplished" pe portavion, numai că după aceea nu a urmat nimic, nu a fost nimic prevăzut. Şi în acest moment, atunci, văzând această stare şi toate încercările care au fost, s-a dezvoltat conceptul de comprehensive approach.

Realizator: De apropiere, pe etape.

Mircea Gologan: Care înseamnă că factorul militar nu este unica soluţie şi că nu este întotdeauna cea mai bună soluţie, decât în prima fază a unei operaţii.

Realizator: Sigur. Rugămintea mea este să folosim numai termeni în limba română, pentru că ascultătorii noştri sunt români. Colegul meu, Nicu Popescu, a realizat un interviu telefonic cu Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării naţionale din 2003, atunci când România a trimis primele detaşamente în Irak. Foarte multe informaţii în dialogul purtat de Nicu Popescu cu cel care lua deciziile atunci la Ministerul Apărării.

Reporter Nicu Popescu: Dle Ioan Mircea Paşcu în urmă cu un deceniu eraţi ministru al apărării, când a început operaţiunea din Irak.

Ioan Mircea Paşcu: Da, aşa este. Timpul zboară.

Reporter: Cum v-a venit mâna să semnaţi documentele?

Ioan Mircea Paşcu: Păi, noi nu aveam niciun fel de participare la chestiunile legate de faza de conflict propriu-zisă. Eram în nişte discuţii privind faza postconflict şi, până la urmă, lucrurile chiar aşa s-au şi materializat. Noi am intervenit în faza postconflict, însă primisem anumite ştiri de la unii din colegii mei, dintre cei care au participat la atac, cum că s-ar putea să existe o lovitură anterioară sau o lovitură chiar la începutul acestei campanii care ar fi urmărit să scoată din joc conducerea irakiană, lucru care s-a şi întâmplat, dar, din păcate, fără rezultatele anticipate. Deci, am avut un fel de anunţ anterior acestei lovituri. Ştiţi foarte bine că, practic, operaţiunile nu au început exact când era acel termen pe care l-au dat occidentalii lui Saddam Hussein. Şi ele au început cu câteva ore mai înainte şi a fost o lovitură care s-a dat pe o anumită locaţie din Bagdad, în care se anticipa că se va fi aflat conducerea irakiană. Până la urmă, lucrurile nu s-au dovedit aşa.

Reporter: Mă refeream la documentele pentru trimis ai noştri.

Ioan Mircea Paşcu: Astea au venit mult după.

Reporter: Da?

Ioan Mircea Paşcu: Astea au venit după.

Reporter: Dar România a fost solidară cu aliaţii occidentali de la început.

Ioan Mircea Paşcu: Categoric, categoric. Discuţiile le-am început, aş spune eu, puţin înainte de efectuarea acestei lovituri, de deschiderea propriu-zisă a conflictului. Am avut nişte discuţii exploratorii, în care am analizat cam ce am putea să facem noi într-o fază postconflict, dacă vom fi solicitaţi să o facem. Şi lucrul s-a întâmplat aşa, după care a intrat pe făgaşul obişnuit, discuţii în  CSAT, aprobare, aprobare din partea Parlamentului, pregătirea efectivă şi, în luna iulie a acelui an, după terminarea cu câteva luni înaintea operaţiunilor militare propriu-zise, băieţii noştri au ajuns în Irak.

Reporter: Cum apreciaţi participarea, iată, după un deceniu de la declanşarea evenimentelor, cum apreciaţi participarea românilor şi ce învăţăminte credeţi că s-au tras pentru Armata română?

Ioan Mircea Paşcu: Eu cred că noi am avut numai de câştigat din punctul acesta de vedere, pentru că, practic, a existat o posibilitate de a oferi Armatei române experienţa unui câmp de luptă, a unor operaţiuni complexe, cu aliaţii noştri. Să nu uităm că abia aveam făcută invitaţia de a intra în NATO, ceea ce se întâmplase în noiembrie 2002, iar intrarea propriu-zisă s-a făcut în martie 2004, deci, eram, să spunem aşa, în discuţii privind admiterea noastră în NATO, în urma invitaţiei făcute. Deci, a fost şi o oportunitate pentru a ne întări dosarul pozitiv pe care îl alcătuisem deja, prin participarea în Afganistan. Din punct de vedere politic a fost, totuşi, o participare relativ controversată, ţinând seama de reticenţele unor europeni faţă de această operaţiune militară desfăşurată în primul rând de SUA, Marea Britanie, Polonia şi alţii, dar cred că am reuşit, împreună cu colegii de la Externe, să depăşim aceste obstacole şi, până la urmă, să rămânem cu lucrurile pozitive pe care le-am menţionat referitor la antrenamentul Armatei române, la operaţiunile pe care le-a desfăşurat.

Reporter: Dle ministru aţi fost de mai multe ori acolo. O dată v-am însoţit şi eu. Cum vă simţeaţi în momentul în care se lansau, spre exemplu, contramăsurile de securitate din...?

Ioan Mircea Paşcu: Da, dar a fost o situaţie de genul acesta. Puţină lume, am înţeles, ce se întâmpla cu adevărat. Elicopterul a lansat nişte măsuri de precauţie, nişte ţinte false, după care a urcat repede la o înălţime cât mai mare. Era un elicopter britanic şi pilotul a simţit, adică aparatele i-au spus că fusese luat în vizor de la sol şi a fost o experinţă. Personal, pot să vă spun că primul efect a fost să văd unde aş putea să mă feresc de ce se va întâmpla. Şi când mi-am dat seama că nu există posibilitatea asta m-am împăcat rapid cu gândul că orice se va întâmpla cu acea platformă se va întâmpla şi cu mine.

Reporter: Eu eram în spate şi vedeam chiar afară.

Ioan Mircea Paşcu: Exact. Exact. Ne aducem aminte.

Reporter: Dle ministru, cum vedeţi acum, după un deceniu, evoluţia din zona Orientului Mijlociu, ţinând cont de ceea ce se întâmplă acum acolo?

Ioan Mircea Paşcu: Intervenţia militară în Irak a fost o intervenţie care a schimbat parametrii jocului. Însă ea a avut, să spunem, o finalitate geopolitică pe scară largă. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat atunci şi, mai degrabă, undeva pe la 8 - 10 ani după, dacă ţinem seama de ce se întâmplă în Africa de Nord, de Primăvara arabă ş.a.m.d. Din păcate, şi atunci şi acum, nimeni nu a putut să controleze rezultatul acestor mişcări şi, iată, avem astăzi un Irak care încă este departe de a fi complet stabilizat, care încă îşi caută un nou echilibru, pentru că atunci, deşi populaţia şi ea era în majoritate controlată de populaţia sunnită, acest raport s-a schimbat, în momentul de faţă avem un raport invers şi încă nu am ajuns la o rezolvare definitivă şi de lungă durată. Nu putem să facem decât să sperăm că lucrurile acolo se vor stabiliza până la urmă. Însă avem mulţi parametri care sunt în joc şi cred că situaţia este încă fluidă.

Realizator: Îmi aduc aminte de a doua vizită, făcută de ministrul Ioan Mircea Paşcu, era în februarie 2004, când ministrul apărării ajungea în Irak împreună cu premierul Adrian Năstase. Era decorat atunci Drapelul de luptă al Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", cunoscuţii "Scorpioni Roşii", batalion comandat de locotenent colonelul Nicolae Ciucă. Vă aduceţi aminte, dle general, de locotenent colonelul Nicolae Ciucă de atunci?

Nicolae Ciucă: Ne aducem aminte, dle Radu Dobriţoiu. Ne aducem aminte de faptul că, sigur, foarte important că decorarea Drapelului s-a realizat în teatrul de operaţii. De altfel, a fost pentru prima dată după cel de-al doilea război mondial...

Realizator: Când un drapel de luptă...

Nicolae Ciucă: Exact.

Realizator: ... românesc al unei unităţi a fost deplasat într-un teatru de operaţii. Dvs. i-aţi înlocuit pe infanteriştii de la Dej, ei nu au avut un drapel de luptă, nu au avut drapelul lor de luptă acolo, în teatrul de operaţii, şi îmi aduc aminte că de foarte multe ori italienii refuzau să îi primească la anumite ceremonii, pentru că veneau cu steaguri şi nu cu drapelul de luptă. Revenim la acest moment al vizitei premierului Adrian Năstase, împreună cu ministrul Ioan Mircea Paşcu, acolo, în linia întâi, în Irak. Cât de importante erau aceste vizite ale ministrului în rândul şi alături de inimile militarilor români?

Nicolae Ciucă: Este foarte greu de explicat în cuvinte importanţa pe care au avut-o aceste vizite. În primul rând nu ne simţeam doar aruncaţi în luptă, simţeam că în ţară, şi nu oriunde în ţară, la cel mai înalt nivel de conducere al Armatei, ni se purta de grijă. Se purtau discuţii în mod individual cu toţi factorii de conducere şi, nu de puţine ori, au fost momente în care s-a stat de vorbă cu militarii in corpore, ceea ce a fost un lucru cât se poate de benefic pentru moralul trupei.

Realizator: Orice militar avea posibilitatea, dle general, să iasă la raport la ministru şi era încurajat de ministru.

Nicolae Ciucă: Exact asta urma să vă precizez. Nu de puţine ori, atunci când se încheiau aceste discuţii, atât ministrul apărării, cât şi şeful Statului Major General, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, dl general Ioan Sorin, care a fost alături de noi tot timpul pe perioada acestor misiuni, adresam întrebarea: dacă are cineva ceva de raportat?

Realizator: Şi chiar ministrul Paşcu îmi aduc aminte că deseori îi încuraja pe militari, se întâlnea pe categorii cu ei şi dacă au ceva de spus.

Nicolae Ciucă: Da, da. Zicea: lăsaţi deoparte treaba cu ierarhia şi vă rog să veniţi să vă adresaţi ca de la om la om. Ei, este aproape irelevant să mai comentăm astfel de acţiuni care au avut loc, şi nu numai atunci, toate aceste acţiuni au avut şi au loc în continuare, cu toate contingentele de militari care au participat la misiuni în teatrele de operaţii. Nu de puţine ori conducerea politică militară a participat, cel puţin într-o vizită, pe timpul unui tur de misiune a unităţilor noastre în teatre.

Realizator: Dl ministru Paşcu a fost chiar de mai multe ori. De asta spun că aceasta a fost a doua vizită. În prima vizită l-a însoţit şi colegul meu, Nicu Popescu. Cred că a fost de vreo trei ori ministrul apărării de atunci, Ioan Mircea Paşcu.

Nicolae Ciucă: Da, da. A fost şi în Afganistan de două ori, pe timpul când eram în teatru. Iar în Irak de asemenea.

Realizator: Sigur că da. Dle general Cătălin Tomescu, dvs., practic, v-aţi ocupat şi de demersurile de încheiere a misiunii pentru trupele româneşti din Irak? Practic, după ce ne-am retras de acolo, cu ultimii militari din Batalionul 26 Infanterie, cu locotenent colonelul, atunci, Gabriel Toma şi cu Drapelul de luptă. Au mai rămas acolo doar doi ofiţeri sau trei, cu tot cu ataşat, în Misiunea NATO, şi cu ataşaţii militari. Cât de importantă a fost şi această experienţă a încheierii misiunii?

Cătălin Tomescu: Înainte să trecem la încheiere, voiam să aduc aminte ascultătorilor nostri despre intrare. Eu am fost numit acolo începând cu 1 decembrie 2008. Pentru cei care nu ştiu acest detaliu, începând cu 1 ianuarie 2009, s-a schimat statutul forţelor în Irak. Practic, coaliţia se dezmembrase, iar în Irak fuseseră invitate, alături de trupele americane şi britanice, doar patru state, Australia, România, Estonia şi Salvador. Numai că aceste ţări, patru ţări, americanii încheiaseră cu ei memorandumul de înţelegere pentru evoluţia trupelor americane, în anul 2009, britanicii erau în curs de finalizare, iar, noi, ceilalţi patru, trebuia să le finalizăm până la 31 decembrie. Conducerea din ţară a trimis atunci o echipă, condusă de ambasadorul Stuparu, fost ambasador în Irak, la vremea respectivă...

Realizator: Îl cunosc pe domnul Stuparu, da, da, da.

Cătălin Tomescu: ... cu o echipă de la MAE, destul de solidă, reprezentanţi ai Ministerului Apărării şi un reprezentant al Ministerului Justuiţiei şi am negociat cu ei până pe 31 decembrie, nu am ajuns la un acord asupra unor elemente de force protection şi, ulterior, am finalizat în ianuarie acest...

Realizator: Ştiu că au fost acceptate doar anumite trupe să mai rămână în continuare pe teritoriul Irakului. S-a negociat foarte mult ca trupele româneşti să fie acceptate şi să beneficieze de aceste lucruri. Revenim la întrebarea pe care v-am pus-o: cum s-a retras tehnica de acolo?

Cătălin Tomescu: Exact. Voiam să spun că, rămânând doar noi patru, anul 2009 a reprezentat şi anul final în care să stăm noi. Prim memorandum, noi trebuia să ne retragem până la 31 iulie. În acest context, bineînţeles că eu, cu echipa pe care o avem, doi militari cu care eram la conducerea Forţei Multinaţionale din Irak, şi împreună cu comandanţii structurilor de Batalion 26 Infanterie, de care aminteaţi, şi comandantul Detaşamentului de Informaţii, am trecut la pregătirea repatrierii trupelor române. Acest proces se numeşte repatriere. Şi l-am organizat, aproximativ timp de două luni, împreună cu colegii americani. Vreau să vă spun că totul a decurs foarte bine, sprijinul american a fost considerabil, consistent şi dezinteresat, ca întotdeauna, pot să spun, întotdeauna ne-au ajutat.

Realizator: Ca de obicei, ne-au ajutat şi cu C-17 şi noi suntem şi contributori la parteneraitul, într-un anumit număr de ore, anual, cu C-17, ca de obicei, aliaţii americani au fost alături de noi şi ne-au sprijinit.

Cătălin Tomescu: Absolut. Ne-au sprijinit în tot ceea ce a ţinut de acest proces de repatriere, proces care s-a încheiat, după cum spuneam, pe 31 iulie, iar steagul românesc a fost coborât pe data de 4 iunie, atunci când a fost şi vizita preşedintelui, care a marcat încheierea activităţii sau misiunilor trupelor române în teatrul de operaţii irakian.

Realizator: Eram acolo când ne-am întâlnit.

Cătălin Tomescu: Eraţi acolo, absolut.

Realizator: Da. Da, sunt lucruri de amintit. Au trecut foarte repede aceşti 10 ani.

Cătălin Tomescu: Aş vrea să mai adaug un singur detaliu, nu dacă mai avem timp.

Realizator: Un minut.

Cătălin Tomescu: Într-un minut, voiam să spun, totuşi, vreau să subliniez, că am vorbit de americani, vreau să subliniez şi atitudinea irakiană faţă de noi. Să ştiţi că irakienii totdeauna au fost prietenoşi. Pe mine m-au surprins, dar vreau să vă...

Realizator: Ştiţi, au fost prietenoşi, iertaţi-mă că vă întrerup, în proporţie de 99%. Ştiţi, acel procent 1% a fost însă determinant pentru cei doi militari români care şi-au pierdut viaţa acolo.

Cătălin Tomescu: Ce să vă spun? La o operaţie militară de o asemenea anvergură, există şi pierderi. Bineînţeles că nu sunt de dorit, asta-i cert.

Realizator: Să spunem, însă, că am fost printre naţiunile cu cele mai mici pierderi de vieţi omeneşti în Irak, probabil şi datorită comandanţilor, care au ştiut să îşi protejeze oamenii pe timpul misiunilor. Unul dintre militari, de altfel, şi-a pierdut viaţa în timp ce făcea parte dintr-o patrulă italiană şi nu într-o patrulă românească. Doar poetul soldat, soldatul poet Ioan Grosaru, din Batalionul 32 Infanterie, de la Timişoara, comandată atunci de locotenent-colonelul Cristian Dinulică, mi-aduc aminte, şi locţiitorul dâsului era Augustin Pegulescu, a murit într-un atac ţintit direct asupra unei patrule româneşti.

Cătălin Tomescu: Spuneam că irakienii totdeauna au avut o atitudine pozitivă faţă de noi. Probabil aşa se şi explică faptul că noi am fost între cele patru ţări pe care ei le-au invitat pentru a rămâne în anul 2009 în teatrul de operaţii irakian. Şi, tot despre irakieni, vreau să spun că, la încheierea activităţii de consiliere şi instruire, pe care am desfăşurat-o noi în ultima perioadă, vizavi de trupele lor, comandanţii lor au avut numai cuvinte de laudă vizavi de pregătirea trupelor, pe care detaşamentele româneşti din teatru le-au asigurat pregătirea şi instruirea pe timpul de şase luni de zile, cât a durat.

Realizator: Aşa cum am spus în emisiune, ultimul detaşament pregătit de militarii români a fost unul de forţe speciale irakiene, pregătit, în totalitate, de specialiştii români în ducerea acestor misiuni, cei de la Târgu Mureş, Vulturii, din forţele speciale. Domnule colonel Gologan, foarte pe scurt, dumneavoastră doriţi să mai spuneţi câteva cuvinte despre beneficiul pe care l-a adus trupelor româneşti participarea la misiunea din Irak?

Mircea Gologan: Legat de dorinţa, la acea vreme, de accedere în NATO, ştiţi că NATO sau apartenenţa la NATO presupune atât drepturi, cât şi obligaţii.

Realizator: Vă aduc aminte că misiunea din Irak nu era NATO.

Mircea Gologan: Nu era NATO, dar...

Realizator: Era misiune de tip coaliţie multinaţională şi a fost Operaţiunea Antica Babilonia şi după aceea am intrat în Iraqi Freedom, alături de trupele americane. De aceea, este bine să spunem că aici este, mai degrabă, vorba despre Parteneriatul strategic cu Statele Unite şi misiune tip coaliţie. A exista şi o componentă NATO în Irak, dar foarte puţini, erau doar doi ofiţeri implicaţi în pregătirea trupelor irakiene sau trei ofiţeri, dacă...

Micea Gologan: Trei, din România.

Realizator: Din România. Dar grosul trupelor, care la un moment dat de apropiau de 780 de militari, nu au participat în cadrul unei misiuni NATO în Irak. Iată, noi, pe de altă parte, am reuşit să dovedim că suntem capabili să participăm şi la misiuni tip NATO, multinaţională, şi la misiuni de tip coaliţie, care sunt mai complicate, pentru că sunt mai puţini în acţiune şi cu mai multe responsabilităţi. Vă rog să comentaţi.

Micea Gologan: Ce voiam eu să subliniez este faptul că România a dovedit că este capabilă să fie un furnizor de securitate, nu un consumator.

Realizator: O dovedise, deja, din Afganistan, cu o misiune foarte dificilă, în 2002. Mi-aduc aminte că atunci deschidea misiunea maiorul Nicolae Ciucă. Ne îndreptăm, cu ultima întrebare, spre generalul Nicolae Ciucă, la Buzău, cu o întrebare, spun eu, importantă. Pentru că, domnule general, aţi avut ocazia să acumulaţi experienţă şi în domeniul relaţiilor publice, datorită prezenţei Radioului, atât în Afganistan, vă aduceţi aminte de acel teatru dificil de operaţii, dar, iată, mai ales, este vorba şi de Irak, unde comunicaţiile cu ţara în perioada în care dumneavoastră aţi îndeplinit misiunea erau dificile. Cum apreciaţi dumneavoastră, iată, acum, în acest an în care se împlinesc 75 de ani de colaborare între Ministerul Apărării şi postul public de radio, şi se împlinesc de asemenea, în luna noiembrie, 85 de ani de existenţă a postului Radio România Actualităţi, cum apreciaţi prezenţa unui jurnalist de la postul public de radio alături de trupele româneşti din Irak, pe care le-aţi comandat?

Nicolae Ciucă: În primul rând, încă o dată, şi ştiţi că fac toată această chestiune cu maximum de sinceritate, vreau să vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi. În al doilea rând, pentru că, iacătă, aveţi deja două aniversări, daţi-mi voie ca, în numele meu şi al tuturor militarilor cu care dumneavoastră aţi fost în teatrul de operaţii, cu care conlucraţi la Radio, să vă urăm mulţi ani de acum încolo şi, în acelaşi timp, să vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru militari şi pentru Armata ţării, pentru că emisiunile în care promovaţi Armata, imaginea Armatei, sunt deosebit de importante pentru tot ceea ce reprezentăm noi, ca instituţie. Şi, dacă îmi permiteţi, o secundă, observ că am folosit de atât de multe ori sintagma 'ne aducem aminte', încât cred că până la urmă o să transformăm această emisiune într-una de memorialistică.

Realizator: Da. Noi putem, de altfel, toţi participanţii la această emisiune, să vorbim ore întregi despre Irak şi să depănăm poveşti din linia întâi. "Euroatlantica", la final. Ediţie dedicată împlinirii a 10 ani de la începutul războiului din Irak. Invitaţi în emisiune au fost generalii Cătălin Tomescu şi Nicolae Ciucă şi colonelul Mircea Gologan. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul "Euratlantica" şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru atenţie. La revedere!


Etichete Radu DobritoiuNicolae CiucaCatalin TomescuAntica BabiloniaIraqi FreedomMario BalintIoan Mircea PascuNicu Popescumisiuni Irak

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live